Alegeri SUA 2016. Distanţa dintre Donald Trump şi Hillary Clinton se reduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump sunt aproape la egalitate în intenţiile de vot ale americanilor pentru alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie, potrivit unui sondaj publicat miercuri şi citat de AFP.

Astfel, sondajul naţional efectuat de Universitatea Quinnipiac atribuie 42% din intenţiile de vot fostei secretar de Stat, în timp ce miliardarul este creditat cu 40% dintre ele, transmite Agerpres.

Celelalte 18% intenţii de vot restante sunt împărţite între cei care ar vota pentru alt candidat (6%), cei decişi să renunţe la vot (5%) şi nedecişi (7%).

Avansul candidatei democrate s-a redus de la ultima anchetă de opinie a universităţii, publicată la 1 iunie, în care ea îşi devansa concurentul cu 4%.

Rezultatul este mult mai strâns decât sugera duminică un sondaj efectuat de ABC News/Washington Post, unde ea se distanţa la 12 puncte, profitând de recentele trepidaţii în campania lui Trump.

Sondajul Quinnipiac, realizat pe un eşantion de 1.610 alegători, mai arată că 61% dintre persoanele intervievate consideră că alegerile din 2016 au „crescut nivelul de ură şi de prejudecăţi în SUA“. Pentru două treimi dintre ele, responsabilitatea revine taberei lui Trump şi doar pentru 16% celei a lui Clinton.

„Alegătorii se văd transportaţi într-o campanie meschină şi de politică a pământului pârjolit între cei doi candidaţi, ceea ce nu le place. Şi ei nu cred că unul sau altul dintre candidaţi va fi un preşedinte bun“, a comentat Tim Malloy, director adjunct al sondajului Quinnipiac, într-un comunicat.

Dintre alegătorii intervievaţi, 58% consideră că fosta Primă Doamnă şi ex-secretar de Stat al preşedintelui în exerciţiu Barack Obama este mai bine pregătită pentru funcţia prezidenţială decât Donald Trump, care nu a obţinut decât 33% din opinii favorabile în domeniu.

Dar tot ei consideră că omul de afaceri este mai bine plasat pentru a crea locuri de muncă (52 % faţă de 40 % pentru Clinton) şi pentru a înfrunta jihadiştii grupării Statul Islamic (52% faţă de 39% pentru Clinton), notează AFP, potrivit Agerpres.

Marja de eroare a sondajului este de 2,4 puncte.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite