Şeful CIA: Agenţia americană de informaţii făcut greşeli, dar tortura a permis împiedicarea altor atentate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful CIA, John Brennan, FOTO: AFP
Şeful CIA, John Brennan, FOTO: AFP

Şeful CIA, John Brennan, a admis marţi că agenţia americană de informaţii a făcut greşeli în momentul în care a recurs la tortură ca metodă de interogare, dar a subliniat că că recurgerea la asemenea metode a permis dejucarea altor atentate, după cele din 11 septembrie 2001 din SUA, informează AFP şi Reuters.

Brennan susţine că potrivit unei anchete interne realizată de CIA a scos în evidenţă faptul că interogatoriile intensive la care au fost supuşi suspecţii de terorism au permis colectarea de informaţii care „au permis la rândul lor dejucarea unor atentate, capturarea unor terorişti şi salvarea unor vieţi”.

Reacţia vine după ce a fost prezentat un raport eaborat de Comisia pentru Servicii Secrete a Senatului american în care sunt condamnate tehnicile de interogare desfăşurate de administraţia George W. Bush în zilele care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Aceste metode, potrivit raportului, erau „profund defectuoase” şi deseori ele au avut ca rezultat informaţii „inventate”.

Preşedintele american a avut la rândul său o ieşire publică în care a denunţat „metodele contrare” valorilor Statelor Unite şi a susţinut că apelul asemenea metode au afectat foarte mult imaginea ţării sale.

„Nici o naţiune nu este perfectă, însă unul dintre punctele forte ale Americii este dorinţa noastră de a ne confrunta deschis cu trecutul nostru. (...) (n.r. - Raportul) întăreşte opinia pe care o am de mult timp şi anume că aceste metode dure nu doar că s-au aflat în contracţie cu valorile noastre ca naţiune, însă nici nu au servit eforturilor noastre de combatere a terorismului sau intereselor noastre de securitate naţională”, a precizat liderul de la Casa Albă.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite