Rusia pregăteşte trupe de menţinere a păcii să le trimită în estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moscova ia în calcul trimiterea de „pacificatori ruşi“ în regiunile de est ale Ucrainei, unde separatiştii au proclamat mai multe „republici populare“ şi vor să organizeze un referendum pe 11 mai.

Membri Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) pregătesc cadrul legislaviv pentru trimiterea contingentului de menţinere a păcii în regiunea Doneţk, potrivit lui Valeri Şneakin, membrul Comitetului de apărare şi securitate a Consiliului Federaţiei. Şneakin a remarcat că pe teritoriul Ucrainei vor fi introduse trupe de menţinere a păcii, iar formatul în care ar fi trebuit să activeze contingentul ar fi trebuit să fie stabilit în cursul negocierilor dintre SUA, Rusia, Ucraina şi UE.

Dar, din cauza faptului că negocierile treneză, parlamentarul rus a sugerat că iniţial vor fi introduşi pacificatorii ruşi. Parlamentarul a amintit că toate deciziile referitor la atribuţiile preşedintelui Federaţiei Ruse cu privire la utilizarea armatei în Ucraina, Consiliul Federaţiei le-a adoptat deja. Putin a primit permisiunea unanimă de a folosi trupele şi de aceea el nu are nevoie de decizii suplimentare de la Parlament.

Liderul de la Kremlin va lua singur toate deciziile cu privire la mişcările de trupe, dar parlamentarii au dreptul să-i ceară lui Putin să accelereze procesul decisional.

Situaţia în teren e ameninţătoare: conform NATO, Rusia ar fi mobilizat până la 40000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina. În peste o sută de puncte militare sunt staţionate tancuri, elicoptere, artilerie, forţe speciale şi avioane de luptă, unele la doar 40 de kilometri depărtare de frontierele Ucrainei - declara, la jumătatea lunii aprilie, generalul de brigadă Gary Deakin, director al Centrului pentru Managementul de Criză al NATO.

Grănicerii pot deschide focul fără ordin

Ieri, şeful Departamentului pentru relaţii cu presa din cadrul Serviciului ucrainean pentru frontiera de stat, Oleg Slobodian, a declarat că grănicerii ucraineni vor deschide focul, fără a mai aştepta „ordin de sus“, în cazul în care trupele ruse vor încerca să treacă graniţa cu Ucraina. Toate punctele de trecere a frontierei sunt posturi militare. Prin urmare, în caz de atac sau provocare în apropiere de graniţa de stat, militarii ucraineni vor acţiona în conformitate cu legile şi regulamentele armatei ucrainene, a declarat acesta într-o conferinţă de presă.

 Situaţia la frontiera de stat a Ucrainei cu Rusia este destul de complicată, dar controlabilă, a mai spus oficialul menţionat. Dar, armata ucraineană se compune din 200000 de soldaţi, nu toţi loiali guvernului de la Kiev, iar dotarea este jalnică. „Timp de două decenii, oligarhii şi clasa poltică au spoliat armata. E într-o stare groaznică şi e complet demoralizată“, a declarat pentru DW Ewald Böhlke, expert pentru problemele Europei de Est în cadrul Centrului Berthold-Beitz din Berlin.

Voluntari pentru apărarea Ucrainei de separatişti şi ruşi

În aceste condiţii, mai mulţi voluntari din Donbas, care cuprinde regiunile estice ale Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, au format un grup de luptă împotriva separatistilor pro-ruşi, care au ocupat în ultima perioadă mai multe clădiri guvernamentale, dar şi sediul unei televiziuni. Brigada este formată din aproximativ 100 de persoane, printre care se numară taximetristi, oameni de afaceri şi ingineri, care promit să se lupte cu rebelii pro-ruşi şi să oprească o posibilă invazie a Rusiei , scrie „Business Insider. Grupul de voluntari şi-a stabilit baza într-o clădire dărăpănată, care aparţine unei ferme, însă membrii acestuia susţin că batalionul va atrage mai mulţi voluntari.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite