Rusia încearcă supravegherea masivă a elevilor şi a studenţilor, prin analizarea activităţii lor pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul rus al Educaţiei a elaborat un proiect de lege privind lupta împotriva terorismului, care prevede supravegherea elevilor şi studenţilor prin intermediul conturilor şi a activităţii lor pe site-urile de socializare, potrivit unei declaraţii postate pe pagina de internet a guvernului rus.

Propunerea de lege se înscrie în programul de prevenire a terorismului în instituţiile de învăţământ din Rusia, notează agenţia de ştiri RAPSI.

Potrivit textului proiectului de lege, conducerile liceelor şi universităţilor ruse trebuie „să analizeze site-urile personale ale elevilor şi ale personalului care lucrează în cadrul instituţiei” şi să întocmească dosare celor prezintă „tendinţa de încălcare a regulilor”.

Tot conducerii instituţiilor îi revine şi sarcina de „a supraveghea în permanenţă Internetul” pentru a colecta date despre presupusele „activităţile teroriste” desfăşurate în regiunea în care se află.

Alte măsuri de protecţie includ şi inspecţii regulate în podurile, spaţiile de lucru, laboratoarele şcolilor, liceelor şi universităţilor, precum şi informarea autorităţilor asupra existenţei spaţiilor nefolosite sau abandonate.

Orice informaţie, inclusiv anonimă, cu privire la comportamentul „neobişnuit” al unui elev va fi transmisă FSB (serviciul federal de securitate, fostul KGB) sau Ministerului de Interne, prevede proiectul de lege.

Şcolile şi universităţile ar urma să fie împărţite în trei categorii în funcţie de istoricul incidentelor şi al probleme de securitate din trecut, la care se adaugă riscul producerii de noi incidente şi în funcţie de numărul copiilor şi al studenţilor înscrişi.

La o zi după ce a fost postat pe site-ul Guvernului, proiectul a provocat, vineri, reacţii din partea comunităţii cadrelor didactice.

„Este vorba fie despre o absurditate birocratică, fie, mai degrabă, despre o tentativă de a pune sub supraveghere elevii şi cadrele didactice care nu aprobă puterea actuală”, şi-a exprimat indignarea Andrei Demidov, liderul unui sindicat, citat de cotidianul online gazeta.ru.

„Pentru moment proiectul se află în stadiul de dezbatere publică”, a subliniat Ministerul Educaţiei, citat de cotidianul Kommersant.

Şcolile din Rusia au mai fost în trecut ţinta atacurilor teroriste, notează RAPSI. Cel mai grav caz a fost criza ostaticilor din şcoala Beslan, în Caucaz. Teroriştii au sechestrat 1.100 de persoane, 777 dintre aceştia fiind copii, iar asediul şcolii s-a prelungit timp de trei zile. Forţele speciale ruse au pătruns în clădire în cea de-a treia zi a ocupaţiei teroriste, însă operaţiunea s-a încheiat cu moartea a 330 de ostatici, dintre care 186 erau copii, şi vătămarea a încă 810 persoane. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite