Radarul rusesc de înaltă precizie, adus în Crimeea

Radarul rusesc de înaltă
precizie, adus în Crimeea

Radarul Voronej-SM FOTO Aleksandr Iuriev/ Sputnik

Rusia renunţă la ideea recuperării staţiei radar „Dnepr“ din Crimeea şi aduce în peninsula din Marea Neagră anexată de la Ucraina în martie 2014 cel mai modern radar al său, „Voronej-SM“. Vestea a fost dată de directorul Sistemului naţional rus de avertizare antirachetă (SPRN), Serghei Boev.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Staţii «Dnepr» au rămas la Balşah (Kazahstan), Murmansk (nord-vestul Rusiei) şi Sevastopol (Crimeea). Cea din Sevastopol este într-o stare foarte proastă, motiv pentru care în locul ei plănuim instalarea unui radar «Voronej-SM». Este un loc foarte bun pentru el acolo“, a declarat Serghei Boev, citat de agenţia de presă RIA Novosti.

Spre deosebire de staţia radar „Dnepr“, inaugurată în 1968 şi nefolosită timp de zece ani după prăbuşirea Uniunii Sovietice, „Voronej-SM“ este mai sigură, scrie RIA Novosti.

Potrivit lui Serghei Boev, „Voronej-SM“ este în prezent una dintre cele mai puternice staţii radar, fiind capabilă să adune cât mai multe informaţii despre o ţintă capturată în aria sa de acoperire, care ajunge până la 8.000 de kilometri. El precizează că sistemul funcţionează în gamă centimetrică, spectrul de frecvenţă cel mai des utilizat, precum şi în gamă milimetrică, care aduce un plus de calitate în detectarea rachetelor, inclusiv a celor de croazieră. Un astfel de radar ar putea fi instalat şi pus în funcţiune în 2-3 ani.

O cursă a înarmării specifică Războiului Rece pare să fi început după activarea anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia şi activarea scutului antirachetă NATO de la Deveselu.

Rusia îşi întăreşte mai ales zona de graniţă cu Europa, inclusiv Crimeea, aflată la nici 400 de kilometri în linie dreaptă de România.

citeste totul despre: