Putin vrea plăţi în ruble pentru gaze şi ameninţă cu oprirea livrărilor începând de vineri: Reacţia Germaniei şi a Franţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Rusia va opri livrările de gaze naturale către cumpărători din state „neprietenoase” dacă acestea nu trec la plata în ruble de la 1 aprilie, a anunţat joi Vladimir Putin, vizând în special Uniunea Europeană (UE).

„Pentru a cumpăra gaze naturale ruseşti, ei trebuie să deschidă conturi în ruble în bănci ruseşti”, a declarat Putin în faţa unor oficiali de la Moscova.

„Din aceste conturi vor fi plătite gazele naturale ruseşti începând de la 1 aprilie. Dacă nu se fac plăţi în acest fel, vom considera acest lucru o încălcare de către client a obligaţiilor pe care le are”, insistă liderul de la Kremlin.

Putin a mai declarat că furnizarea de mărfuri ruseşti către Uniunea Europeană şi Statele Unite şi încasarea plăţilor în dolari şi euro „nu are niciun sens pentru Rusia.

Pe de altă parte, Germania şi Franţa dau asigurări că se pregătesc de eventualitatea opririi livrărilor de gaze ruseşti.

„Poate exista o situaţie, mâine, în care, în circumstanţe foarte particulare, nu vor mai exista gaze ruseşti”, a spus ministrul francez al Economiei Bruno Le Maire într-o conferinţă de presă comună la Berlin cu omologul său german Robert Habeck.

„Noi suntem cei cărora le revine să pregătească aceste scenarii şi le vom pregăti”, a subliniat Le Maire.

Plata în ruble a gazelor ruseşti înseamnă o încălcare a contractelor în vigoare, a spus marţi comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare Paolo Gentiloni, precizând că în cazul în care Rusia decide să întrerupă livrările, Uniunea Europeană este gata să facă faţă acestei decizii.

„Suntem gata să luăm atitudine în faţa dependenţei de Rusia? Sigur că suntem gata. Am decis să facem asta, iar războiul a fost un semnal de trezire, dar nu putem face nimic repede fără sacrificii. Suntem gata să ne asumăm aceste sacrificii? Categoric da. Nu punem pe masă sancţiuni privind energia, dar, dacă sunt decizii (din partea Rusiei de întrerupere a livrărilor, n. red.), suntem gata să le facem faţă şi putem face asta cu efort puternic şi vom continua cu orice chip să reducem dependenţa de energia venind din Rusia”, a spus Gentiloni într-o la o conferinţă organizată de publicaţia The Economist.

Şi statele membre G7 au respins cererea Rusiei de a achita în ruble livrările de gaze.

Statele membre G7 au apreciat luni că cererea plăţii în ruble pentru gazele naturale ruseşti „nu este acceptabilă” şi arată că Vladimir Putin se află „cu spatele la zid”, a declarat luni ministrul german al Economiei Robert Habeck.

„Este vorba despre o încălcare clară a contractelor actuale”, denunţă G7.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite