Putin versus Navalnîi: Când frica nu mai dă de-a dreptul, în Rusia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele masive din Rusia de sâmbătă, 23 ianuarie, au demonstrat că cetăţenii ruşi s-au săturat să le fie frică. Şi când frica nu mai dă de-a dreptul, regimul lui Putin, aflat în metastază, la final de epocă, se clatină vizibil.

Sub presiunea arestărilor, a represiunii, a pierderii locului de muncă, zeci de mii de oameni s-au reunit în stradă, în condiţii vitrege, pentru a protesta împotriva arestării lui Alexei Navalnîi, revenit duminică, 17 ianuarie, în Rusia, după ce a fost tratat împotriva otrăvirii cu Novichiok la o clinică din Germania. Cum Navalnîi a sfidat tentativa de asasinat a serviciilor secrete FSB şi GRU, probată în nenumărate feluri cu înregistrări şi recunoaşteri ale autorilor, şi adepţii săi, membrii opoziţiei, au sfidat arestările în masă – peste 3100 – şi confruntările cu jandarmii pentru a-şi afirma crezul că Putin trebuie să plece, Navalnîi să fie eliberat, iar cleptocraţia oligarhică rusă să ajungă în spatele gratiilor.

Peste 3.000 deţinuţi la protestele pro-Navalnîi din întreaga Rusie

Probele prezentate de Ancheta Bellingcat şi a presei de investigaţie din întreaga lume, un proces în care s-a implicat şi Navalnîi, arată faptul că specialişti în arme chimice din FSB şi GRU, serviciul secret militar al Rusiei, s-au implicat într-o operaţiune de otrăvire a lui Navalnîi cu Novichiok, un gaz de luptă interzis de Convenţia împotriva Armelor Chimice la care Rusia e parte, în timp ce Moscova afirmă că nu mai produce şi nu mai deţine această substanţă. Expunerea publică a datelor, inclusiv un interviu luat – fără ştiinţa celui de la capătul firului, cu unul dintre executanţii tentativei de asasinat la adresa lui Navalnîi, au stârnit valuri de reacţii şi au îngenunchiat serviciile secrete ruse.

Sosirea lui Navalnîi la Moscova a fost o lovitură pe care Rusia lui Putin nu a prevăzut-o şi pentru care nu era pregătită. Această mişcare provocatoare şi de frondă a zdruncinat încrederea establishmentului putinismului care credea că a scăpat de opozant. Provocarea a fost enormă şi Putin nu a avut cum să reacţioneze decât în forţă, arestându-l pe Navalnîi, montând un proces improvizat, ilegal, extrajudiciar, într-o secţie de poliţie. De altfel, chiar şi numai această formulă de gestionare subliniază lipsa independenţei justiţiei şi lipsa accesului la un proces corect al lui Navalnîi – dar şi a oricărui cetăţean rus de rând, în timp ce mulţi dintre asociaţii săi, arestaţi când îl aşteptau la aeroportul Vnukovo, au avut parte de procese improvizate care au durat şi numai un minut, pentru a formaliza condamnarea decisă politic anterior.

Dar arestarea lui Navalnîi, a asociaţilor săi din Fundaţia anti-corupţie, nu este un gest care să transmită forţă, siguranţă, lipsa de griji a regimului lui Putin faţă de un oponent nerelevant. Din contra, e un gest de frică, pe care l-au resimţit toţi membrii opoziţiei. Însufleţiţi de gestul de curaj al lui Navalnîi de a reveni în ţară deşi fusese otrăvit cu Novichiok şi fusese salvat in extremis, zeci de mii de oameni au ieşit sâmbătă în stradă, sfidând ameninţările autorităţilor, perspectiva de a fi bătuţi de poliţie şi arestaţi, de a-şi pierde locurile de muncă. Peste 40.000 au protestat numai în Moscova, în timp ce manifestaţiile de protest au avut loc în peste 100 de oraşe, de la Extremul Orient Rus, Vladivostok, la oraşele din Siberia, care deja sunt scena unor proteste de mai bine de 6 luni, precum Habarovsk-ul, şi până la Moscova şi Sankt Petersburg, unde au fost cele mai puternice manifestaţii publice.

Când frica nu dă de-a dreptul, pentru un regim represiv e semnalul sfârşitului. Vladimir Putin este la Apus şi nu mai comunică nici putere, nici hotărâre, nici siguranţă, ci se clatină cu fiecare om arestat şi fiecare judecată ilegală, făcută la repezeală pentru a mai sancţiona un oponent. Rezultatul este îndârjirea şi mai mare a protestatarilor, antrenarea unui număr şi mai important de oameni în stradă, împotriva lui Putin şi a regimului său şi manifestaţii şi mai îndârjite care, deja, nu-l mai ocolesc pe Ţarul Putin, din contra, sunt îndreptate direct împotriva sa, în momentul în care a ajuns la un record negativ al încrederii publice şi în plin an electoral pentru Duma de Stat a Rusiei, camera inferioară a Parlamentului rus.

Reacţii internaţionale unanime: Rusia lui Putin pusă la colţ

Reacţia e atât de dură şi de inedită încât protestele au avut loc şi la -53 de grade în Iakustia. Nimic nu a putut ţine mulţimea la distanţă, nici măcar limitările legale care cer ca un protest să fie anunţat cu cel puţin 10 zile înainte la autorităţile locale. Navalnîi a revenit şi a fost arestat cu mai puţin de o săptămână înainte, nu era timp de pregătit manifestaţiile publice din 22 ianuarie. Totuşi pedepsele cu reţinerea şi arestarea, amenzile, represiunea directă nu au mai putut să ţină mulţimea la distanţă de acţiunile civice ale lui Navalnîi.

Dacă Navalnîi riscă 10, 13 ani de închisoare, şi adepţii săi sunt dispuşi să rişte pentru a putea să schimbe ceva la nivel intern. 3100 de oameni au fost arestaţi, din care 1200 numai în Moscova, în timp ce alţii dintre asociaţii lui Navalnîi au fost arestaţi preventiv pentru apelurile la adresa oamenilor să iasă în stradă. Iar scandările sunt elocvente: Libertate pentru Navalnîi!, Putin pleacă!, Rusia a devenit un lagăr de concentrare!, Am obosst să ne fie frică!, Putin e un hoţ! şi Toţi pentru unul, unul pentru toţi!

Au fost cele mai mari proteste din Rusia de la câştigarea independenţei, iar în Moscova cel mai mare miting din ultimii 10 ani. O dovadă directă a stării de spirit a ruşilor, prinşi între opulenţa conducătorilor, care-i spoliază, indiferenţa faţă de suferinţele lor şi de pandemie – în care Putin nu s-a implicat deloc – criza economică şi situaţia dezastruoasă, cu o rublă în cădere dar cu aventuri militariste ireale ale Rusiei lui Putin pe terţe teatre de operaţii - Siria, Libia, Republica centrafricană, Nagorno Karabakh.

Autorităţile ruse au procedat la arestări preventive, la întreruperea telefoniei şi a canalelor social media. Pentru că aplicaţia TikTok a fost invadată de video-uri promovând demonstraţiile de stradă şi mesajele virale despre Navalnîi, Roskomnadzor, agenţia rusă de supraveghere a social media, a cerut eliminarea postărilor care încurajează minorii să acţioneze ilegal. În plus, Ministerul Educaţiei a transmis părinţilor să nu-şi lase copii la demonstraţii. Facebook, Youtube şi Twitter au fost vizate şi ele de avertismente şi bruiate.

Schimbarea de preşedinte la Casa Albă a adus în prim plan reacţii unanime împotriva Rusiei şi un Occident unit. Pe toate vocile au avut loc proteste la adresa acţiunilor Rusiei lui Putin. Secretarul pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, Dominic Raab, a consemnat utilizarea violenţei împotriva protestatarilor paşnici şi a ziariştilor, cerând eliberarea tuturor. Departamentul de Stat al SUA a condamnat tacticile dure ale Rusiei împotriva protestatarilor şi jurnaliştilor, cerând eliberarea tuturor celor deţinuţi pentru exercitarea dreptului universal de a protesta, aşa cum a cerut eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Alexei Navalnîi. Iar Înaltul Reprezentant pentru politică externă al UE, Josep Borrell, a anunţat reuniunea de luni a miniştrilor de Externe europeni, condamnând detenţiile în masă, utilizarea disproporţionată a forţei, întreruperea internetului şi a conexiunilor telefonice.

Reacţia MAE Rus: suveranitatea şi neamestecul în treburile interne

Iulia Navalnaya, soţia lui Navalnîi, a fost arestată la protest lângă o staţie de metro unde se reuneau opozanţii lui Putin. Ea apare şi la manifestaţii, şi în duba poliţiei, unde a fost târâtă imediat. A fost eliberată sâmbătă seara. La proteste a participat şi mama lui Navalnîi, Liudmila Ivanovna Navalnaya. Anterior fuseseră arestaţi, pentru chemarea la proteste, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Yarmysh, investigatorul Fundaţiei anti-corupţie a lui Navalnîi, Georgy Alburov şi activista de opoziţie, Lyubov Sobol. Aceasta a fost ridicată ulterior şi de la mitingul de sâmbătă, ca şi Oleg Stepanov, coordonatorul biroului din Moscova al Fundaţiei anti-Corupţie a lui Navalnîi.

Ministerul rus de Externe a reacţionat dur la mesajul de pe site-ul Ambasadei SUA la Moscova care avertiza cetăţenii americani de protestele care urmează şi cerându-le să evite zonele aglomerate unde se desfăşurau aceste proteste. Fiind o formă legitimă de alertă de mişcare şi călătorie, anunţul a mediatizat, indirect, protestele lui Navalnîi, motiv pentru care Ministerul Afacerilor Externe rus a acuzat Statele Unite că încurajează protestele: postarea informaţiei despre manifestaţiile de protest este "în linie cu politica provocatoare a Washingtonului de a încuraja protestele în state ale căror guverne sunt văzute de SUA ca indezirabile."

În ceea ce priveşte apelurile unanime de a elibera protestatarii paşnici şi pe Navalnâi, Ministerul rus de Externe a rămas în aceleaşi clişee clasice din perioada comunistă. El a făcut apel la suveranitate şi la neamestecul în treburile interne ale Rusiei, recomandând în mod special Washingtonului să-şi vadă de problemele sale. Dincolo de lipsa de creativitate şi de mesajele vetuste şi neconvingătoare, MAE rus mai demonstrează şi ignorarea drepturilor omului, prevalându-se, în subsidiar, de recenta lege care plasează Constituţia Rusiei deasupra oricărui angajament internaţional, cu precădere în privinţa drepturilor omului. Această lege ar trebui să determine excluderea Rusiei din Consiliul Europei, instituţie în care Rusia avea ambiţii la conducerea Adunării Parlamentare, în condiţiile în care nu respectă şi nu se supune nici măcar hotărârilor definitive ale CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Frica de Navalnîi. Ceea ce Putin nu mai este pentru Rusia

Trebuie spus că marea frică generală a structurii verticalei puterii şi a regimului lui Putin faţă de Navalnâi vine din forţa şi impactul public al activităţii sale anti-corupţie. Aici oligarhii lui Putin au fost primii vizaţi de dezvăuirile presei de investigaţie şi de datele expuse public de Fundaţia Anti-corupţie a lui Navalnîi. Apoi a intrat în vizor zona oficială şi partidul Edinaia Rossia a lui Putin, pentru ca dezvăluirile să culmineze cu Putin însuşi. Atacul a fost privit de autorităţi ca o adevărată crimă de lez-majestate.

Într-adevăr, chiar înaintea revenirii în Rusia, Navalnîi a prezentat castelul de peste un miliard de dolari al lui Putin de la Malul Mării Negre. Este vorba despre o proprietate obţinută din mită şi tranzacţii oneroase, dincolo de resursele proprii oficiale ale Preşedintelui rus din ultimii 21 ani. De altfel, purtătorul oficial de cuvânt al Kremlinului a respins subiectul şi a afirmat că Putin nu deţine această proprietate individual – lăsând să se înţeleagă faptul că ar fi vorba despre o proprietate a statului rus.

Pe de altă parte, Navalnîi a dezvăluit date despre aventurile extraconjugale, copii ilegitimi şi averile pe care Putin le-a dat fostelor sale amante şi mamelor copiilor săi din flori. Este cazul recent al fetei de 17 ani a Svetlanei Krivonogikh, o femeie de serviciu de 45 de ani astăzi, provenind dintr-o familie modestă care trăieşte în Sankt Petersburg dar deţine o avere de peste 102 milioane de dolari. Fata sa Elizaveta, sau Luiza, este iubitoare de produse şi haine de lux cu care pozează pe canalul său de Instagram, care a fost dat publicităţii tot de Navalnîi. Luiza s-a născut în 2003, când Putin era încă formal căsătorit cu prima sa soţie, Liudmila Shkrebneva, iar pe actele sale de naştere nu apare numele tatălui, dar apare patronimul Vladimirovna. Mama sa e beneficiara unei părţi din acţiunile Rossiya Bank a lui Putin, deţine proprietăţi în numeroase oraşe şi deţine şi cluburi de noapte erotic shows, potrivit Proekt probe.

Dacă la primele dezvăluiri ale lui Navalnîi despre oligarhi apropiaţi lui Putin, reacţia oficială a fost să-l incrimineze că-şi face banii din estorcare şi şantaj al oligarhilor – prezumându-se că expune doar pe cei care nu doresc să-l plătească – acum lucrurile sunt mult mai complicate. La nivelul atacurilor privind familia lui Putin, nu există nici un fel de reacţie formală, oficială. Putin are două fete din prima căsătorie, Maria şi Katerina, având fiecare în jur de 30 de ani, şi mai are 4 copii cu fosta gimnastă Alina Kabaeva, care ar fi astăzi actuala soţie oficială a Ţarului.

Vladimir Putin nici nu pronunţă numele lui Navalnîi. În toate comunicatele oficiale, nu este pomenit numele opozantului, însă atacurile publice şi victimizarea constantă a lui Navalnîi, scandalul otrăvirii cu Novichiok şi revenirea sa curajoasă în ţară, apoi arestarea lui şi reprimarea adepţilor săi ieşiţi în stradă nu fac decât să accentueze profilul opozantului şi să crească relevanţa sa. Putin şi l-a ales ca principal oponent, fie voit, fie nevoit de acţiunile sale, iar Navalnîi este astăzi exact ceea ce Putin nu reprezintă pentru Rusia: curaj, opoziţie, critică, lege, verticalitate, combaterea corupţiei, tinereţe, leadership. Iar acţiunile regimului şi refuzul de a-i pronunţa numele cresc relevanţa şi susţinerea sa, Navalnîi devenind sinonim cu opoziţia anti-Putin. Şi mai ales cu Speranţa pentru Rusia şi ruşi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite