Putin: „Ursul are taigaua lui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-unul dintre cele mai agresive discursuri la adresa Occidentului de când conduce Rusia, preşedintele Vladimir Putin a afirmat că „Războiul Rece s-a încheiat“, dar niciodată „nu s-a ajuns la semnarea păcii“ care să stabilească noi reguli ale jocului în relaţiile internaţionale.

El a acuzat în acelaşi timp Washingtonul că doreşte să-şi impună interesele lumii întregi. „Există impresia că aşa-zişii învingători ai Războiului Rece au decis să ducă situaţia până la limită, să creeze o lume după bunul lor plac şi pentru interesele lor“, a indicat liderul de la Kremlin la Forumul internaţional Valdai, a cărui ediţie din acest an s-a desfăşurat la Soci.

Putin consideră că actualul sistem de securitate globală şi regională este „slăbit, fracţionat şi deformat“. „Actuala lume unipolară a devenit incomodă, greu de controlat şi de dominat de liderul ei autoproclamat“, a spus Putin făcând referire la SUA.

Preşedintele rus a cerut marilor puteri să convină asupra „unor condiţii“ clare în ce priveşte dreptul la ingerinţă în afacerile interne ale unui alt stat, astfel de condiţii fiind în opinia sa „necesare şi legitime“, dar a admis totuşi că este o chestiune „extrem de complexă“.

Vladimir Putin a subliniat că nu îşi doreşte refacerea URSS, dar a avertizat că Rusia nu va renunţa la ambiţii. „Ursul nu are nevoie de permisiunea nimănui. El este considerat la noi stăpân peste taiga. El nu va da nimănui taigaua lui“, a subliniat liderul de la Kremlin.


Citeşte şi:

Vladimir Putin acuză SUA că subminează stabilitatea globală: Noi nu cerem un loc special, vrem doar să fim respectaţi

SUA subminează stabilitatea globală pentru a încerca să-şi impună punctul de vedere, a declarat vineri preşedintele Rusiei Vladimir Putin. El avertizează că lumea se va confrunta cu noi războaie dacă Washington nu va respecta interesele altor ţări, scrie Associated Press.

Putin împinge Republica Moldova spre ReUnirea cu România

Rusia a interzis temporar, începând cu 27 octombrie, pe termen nedeterminat, importul de carne din Republica Moldova. În realitate este vorba de un embargou impus celui de al doilea stat românesc pentru politica pro-occidentală dusă după revoluţia din 2009 şi care a forţat căderea regimului pro-rus al lui Vladimir Voronin.

Soros: Putin poate deschide cu forţa un drum din Rusia în Crimeea şi Transnistria, înainte să vină iarna

Miliardarul american George Soros a avertizat că expansionismul Rusiei reprezintă o ameninţare la adresa existenţei UE, iar naţionalismul agresiv al lui Vladimir Putin atacă valorile şi principiile Uniunii, îndemnând la susţinerea maerială a Ucrainei.

Ruşii iau cu asalt magazinele din UE, după ce Putin le-a sistat importurile de alimente

Tot mai mulţi ruşi aleg să treacă graniţa în ţări vecine din UE, precum Polonia sau Finlanda, pentru a-şi cumpăra mâncare, după ce Vladimir Putin a decis să sisteze importurile de produse alimentare din spaţiul comunitar. Inainte de restricţii, ruşii importau aproximativ 40% din alimentele pe care le consumau.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite