Cum comentează ruşii exerciţiul NATO din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite intenţionează să izoleze Rusia în Marea Neagră, iar Georgia, Ucraina şi NATO sunt folosite în acest scop, scrie RIA Novosti, citând experţi ruşi în chestiuni geopolitice şi militare.

Administraţia de la Washington apelează din nou la NATO pentru a-şi atinge o serie de obiective în coasta Rusiei, iar explicaţiile privind apărarea Georgiei şi a Ucrainei nu sunt decât o acoperire a adevăratelor scopuri. De fapt, tot ce îşi doreşte Washingtonul acum este să prevină o apropiere între Moscova şi Ankara, relatează RIA Novosti în contextul exerciţiilor militare desfăşurate în aceste zile în Marea Neagră.

„Toate aceste lucruri se întâmplă în primul rând împotriva unei apropieri între Rusia şi Turcia“, este de părere Leonid Ivaşov, preşedintele Academiei pentru probleme geopolitice.

Potrivit lui Ivaşov, Washingtonul consideră că NATO ar fi subminat de parteneriatul ruso-turc, marcat în ultimii ani de acorduri militare şi energetice. Prin urmare, el nu exclude lansarea unor „provocări“ în Marea Neagră, urmate de presiuni asupra Turciei în scopul amânării sau chiar renunţării la proiectul de gaze TurkStream.

Serghei Sudakov, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Militare, vorbeşte în aceeaşi notă.

„Washingtonul vrea să aranjeze o nouă provocare cu mâinile altcuiva, astfel încât Rusia să răspundă destul de aspru“, afirmă el pentru RIA Novosti.

„Apoi americanii vor declara că ruşii au atacat nave NATO şi vor chema statele membre să se unească împotriva Moscovei“, susţine el.

Exerciţiu NATO în Marea Neagră

Aceste comentarii survin pe fondul exerciţiului naval „Sea Shield - 2019“, care a început luni în partea de sud-vest a Mării Negre cu nave şi aeronave din Statele Unite, Bulgaria, Grecia, Canada, Olanda, România şi Turcia, în cooperare cu reprezentanţii forţelor armate georgiene şi ucrainene.

Concret, la exerciţiul din acest an participă 14 nave militare româneşti şi 6 nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari. Aceştia vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, de suprafaţă şi aeriene, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

Ruşii plasează nave în stare de alertă

Rusia acordă o atenţie sporită exerciţiului „Sea Shield“ din acest an, care are loc la cinci ani de la anexarea Crimeei şi la câteva luni de la un incident naval cu Ucraina în strâmtoarea Kerci.

Nave de recunoaştere şi de atac ale Flotei Ruse de la Marea Neagră, precum şi sisteme de rachete de coastă au fost plasate în stare de alertă, ca reacţie la exerciţiul NATO, a anunţat luni Centrul naţional de control în domeniul apărării (al Ministerului Apărării rus).

Centrul a indicat că, pentru o reacţie rapidă la situaţii de urgenţă, Flota Rusă de la Marea Neagră a pus în aplicare un pachet de măsuri pentru monitorizarea navelor NATO.

„În zonele desemnate în Marea Neagră, navele de recunoaştere şi grupurile de atac navale, sistemele de rachetă de coastă Bal şi Bastion şi avioanele maritime sunt la datorie“, a ţinut să sublinieze Centrul naţional de control în domeniul apărării al Rusiei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite