Ce s-a întâmplat în strâmtoarea Kerci şi care sunt soluţiile pentru dezescaladarea situaţiei

Incidentul de duminica trecută în urma cărora trei nave ucrainene au fost capturate, un număr de 24 de marinari arestaţi, iar mai multe persoane au fost rănite reprezintă o escaladare periculoasă a stării deja încordate a relaţiilor dintre Ucraina şi Federaţia Rusă. Este vorba de prima confruntare deschisă între cele două ţări, în care forţele armate regulate ruse au fost implicate.

Până acum, Federaţia Rusă a pretins că în conflictul armat din regiunea Donbas nu acţionează forţele sale armate. După incidentul din strâmtoarea Kerci, o implicare directă a forţelor militare ruse nu mai este exclusă în nicio parte a Ucrainei.

Intervenţia directă rusă a fost condamnată prompt de NATO şi UE, dar nu au urmat măsuri concrete. Preşedintele Poroşenko a solicitat intervenţia occidentală, în orice formă, inclusiv armată. Deocamdată, nu a primit niciun răspuns concret. Occidentul a impus două seturi de măsuri odată cu alipirea Crimeei la Federaţia Rusă în 2014: sancţiuni şi descurajare. Orice sancţiune a fost acompaniată de încercarea de a aduce la aceeaşi masă actorii conflictelor armate - astfel au fost posibile Acordurile de la Minsk, în timp ce sancţiunile la adresa Federaţiei Ruse au rămas constante şi au produs efecte concrete. Probabil că, dacă actuala criză între cele două ţări va continua, tactica sancţiunilor urmate de descurajare şi angajare la dialog va fi din nou aplicată.

De ce a recurs Vladimir Putin la acest gest şi de ce în acest moment? Am avertizat public, imediat după alipirea Crimeei şi nerecunoaşterea acestui gest de comunitatea internaţională prin invocarea dreptului internaţional, că Vladimir Putin va folosi armele adversarului pentru a câştiga şi mai mult spaţiu de manevră în Marea Neagră. Recunoaşterea faptului că peninsula Crimeea face parte din Federaţia Rusă ar avea consecinţe şi asupra delimitării graniţelor maritime în Marea Neagră. Ȋn primul rând, este vorba de extinderea mării teritoriale până la o distanţă de 12 mile maritime de la ţărm. Este foarte interesant de remarcat faptul că navele ucrainene au fost capturate imediat ce au intrat în raza celor 12 mile maritime de la ţărmul Crimeei. Cu alte cuvinte, Putin a folosit o graniţă imaginară care ar rezulta dacă alipirea Crimeei ar fi recunoscută. Presupunând că s-ar întâmpla acest lucru, accesul navelor ucrainene la propriul său teritoriu, porturile de la Marea Azov precum Mariupol, ar fi serios îngreunat, aproape imposibil.

Un alt semnal pe care Vladimir Putin a dorit să îl dea este că dacă poate da o astfel de lovitură de ordin strategic la adresa Ucrainei, la graniţele NATO (incidentul s-a produs la 632 km de Constanţa), periferia NATO este oricând vulnerabilă.

Prin capturarea marinarilor ucraineni, Putin a dorit de fapt să instituie o blocadă navală acestor porturi. Multă vreme s-a considerat că următoarea mişcare a lui Putin în conflictul cu Ucraina va fi crearea unui coridor terestru între regiunea Doneţk şi Odessa, prin capturarea portului Mariupol unde dealtfel au avut loc serioase confruntări în 2014 între rebelii ruşi şi forţele militare ucrainene. Putin a realizat că de fapt blocarea coridoarelor de acces maritime între porturile ucrainene la Marea Azov şi restul teritoriului ucrainean este mult mai eficientă şi mai puţin costisitoare decât deschiderea unui coridor terestru. Ȋn plus, această opţiune ar fi atras critici directe ale comunităţii internaţionale, generate de violarea flagrantă a suveranităţii unui stat. Prin invocarea dreptului internaţional în incidentul din strâmtoarea Kerci, Putin are mai puţin de suferit din punct de vedere al imaginii. Efectele blocadei maritime sunt însă pentru Ucraina chiar mai dezastruoase decât crearea respectivului coridor terestru. Dacă Federaţia Rusă va reuşi să nege dreptul Ucrainei la navigaţie prin strâmtoarea Kerci, se vor opri total exporturile de fier şi oţel ale Ucrainei care pornesc din porturile Mariupol şi Berdyansk, ceea ce reprezintă 25% din capacitatea de export a ţării. Moscova ar putea astfel să ameninţe direct economia Ucrainei, pentru a-şi impune până la urmă controlul politic. Ȋn planurile lui Vladimir Putin intră şi subminarea oraşului Mariupol în calitate de centru al activităţilor militare de sprijin pentru armata ucraineană mobilizată în regiunea Doneţk. Mariupol devine astfel extrem de vulnerabil în faţa unui atac al rebelilor ruşi. Scenariul unei blocade maritime totale în strâmtoarea Kerci, însoţită de controlul total al porturilor ucrainene la Marea Azov, este extrem de plauzibil. De altfel, Vladimir Putin a acţionat strategic încă de la intenţia de a lega peninsula Crimeea de teritoriul Federaţiei Ruse prin podul care traversează strâmtoarea Kerci. S-a remarcat, pe bună dreptate, că acest pod a fost construit foarte jos, pentru a nu permite accesul navelor de mare tonaj, blocând astfel Marea Azov aproape total. Pentru Federaţia Rusă, accesul navelor de mare tonaj în Marea de Azov nu este o miză importantă. Pentru Ucraina, acest tip de acces este vital.

Un alt semnal pe care Vladimir Putin a dorit să îl dea este că dacă poate da o astfel de lovitură de ordin strategic la adresa Ucrainei, la graniţele NATO (incidentul s-a produs la 632 km de Constanţa), periferia NATO este oricând vulnerabilă. Polonia, România, statele baltice pot oricând să se afle în situaţia de astăzi a Ucrainei - acesta este mesajul transmis de Vladimir Putin. Tocmai de aceea este vital ca reacţia la agresiunea Moscovei să nu se limiteze la declaraţii politice. Este nevoie de o reacţie coordonată a NATO şi UE. Putin a ştiut însă că o asemenea coordonare este din ce în ce mai pusă sub semnul întrebării, în contextul discuţiilor despre oportunitatea creării unei armate europene, desprinsă de sub egida NATO. Deloc întâmplător, Vladimir Putin a salutat intenţia preşedintelui francez Emmanuel Macron de a relansa această discuţie chiar cu câteva zile înainte de incidentul din strâmtoarea Kerci.

FOTO rt.com

Vladimir Putin a acţionat în acest moment deoarece ne aflăm în pre-campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina. Decretarea legii marţiale în anumite regiuni din Ucraina, la iniţiativa preşedintelui Poroşenko, a fost un gest anticipat de Moscova. Probabil că într-un alt context această măsură nu ar fi fost luată. Legea marţială oferă părţii ruse argumentul potrivit căruia Ucraina se pregătea oricum de război cu Federaţia Rusă, că prin acest regim excepţional se vor putea lua măsuri discriminatorii împotriva minorităţii ruse din teritoriile vizate - un întreg aparat de propagandă rusă se poate mobiliza mai bine, de fapt a şi fost deja mobilizat.

Incidentul din strâmtoarea Kerci putea fi preconizat sau a luat prin surprindere, precum alipirea Crimeei în 2014? De data aceasta, un astfel de incident era anticipat. Potrivit lui Pawel Kost care a publicat o analiză în New Eastern Europe în numărul din septembrie - octombrie, alegerile parlamentare şi prezidenţiale din Ucraina din martie, respectiv octombrie 2019, constituie un factor care creşte riscul unor confruntări militare. Moscova ştie că o inteferenţă reuşită în aceste alegeri ar destabiliza Ucraina pe termen lung. În luna ianuarie a acestui an FSB a arestat patru persoane sub acuzaţia că pregăteau acte teroriste în Federaţia Rusă, inspirate de Ucraina. În luna aprilie Comitetul Naţional Antiterorism Rus anunţa că există riscul unor acţiuni subversive ucrainene în Crimeea, considerând că podul din strâmtoarea Kerci este în mod special vulnerabil în faţa unor asemenea acte teroriste. Peste 70 de cetăreni ucraineni sunt deţinuţi la ora actuală în Federaţia Rusă, acuzaţi de terorism sau spionaj. Concluzia lui Pawel Kost era că toate aceste evenimente anunţă „pregătiri pentru o provocare pe scară largă“ din partea Moscovei. Reacţia lui Vladimir Putin ulterior schismei între Patriarhia Ecumenică şi Patriahia Moscovei generate de jurisdicţia canonică asupra Ucrainei a întârziat să apară dar, atunci când a apărut, Putin s-a referit la o reacţie pe termen lung. Ȋn acel moment, probabil că decizia provocării incidentului din strâmtoarea Kerci era deja luată.

Care ar trebui să fie reacţia occidentală? În primul rând, accentul trebuie pus pe respectarea dreptului internaţional. Cu cât această reacţie întârzie să apară, cu atât viziunea Federaţiei Ruse asupra aplicării dreptului internaţional în Marea Azov şi în Marea Neagră va prevala. Consecinţele ar fi dramatice: Vladimir Putin va încerca cu siguranţă redefinirea graniţelor maritime din Marea Neagră prin extinderea zonei economice exclusive. O astfel de zonă extinsă care să ţină cont de apartenenţa Crimeei la Federaţia Rusă ar afecta drepturile de exploatare ale gazelor din Marea Neagră nu numai în cazul Ucrainei, dar şi al României. Este extrem de îngrijorător faptul că la Bucureşti nu se realizează gravitatea unei astfel de consecinţe. Discuţiile referitoare la exploatările de gaze offshore din România s-ar închide definitiv dacă Federaţia Rusă va face acest pas.

O măsură care ar trebui luată pentru a arăta Federaţiei Ruse că nu poate acţiona cum doreşte în proximitatea NATO este crearea unei baze militare permanente NATO pe teritoriul României, statul membru NATO cel mai aproape de Crimeea.

NATO şi UE ar trebui să insiste pe aplicarea acordului din 2003 între Ucraina şi Federaţia Rusă referitoare la accesul la Marea Azov. În cazul în care Federaţia Rusă nu va dori aplicarea acestei convenţii, este nevoie de crearea unui regim de monitorizare internaţional prin care să se asigure accesul liber al navelor ucrainene şi ruse în Marea Azov şi de asemenea să existe asigurări că podul care leagă Crimeea de teritoriul Federaţiei Ruse va fi protejat de eventuale atacuri (Ucraina ar urma să dea aceste garanţii, în cadrul unui regim internaţional de monitorizare, pentru a contracara propaganda rusă care insistă asupra acestui pericol).

Este nevoie, în paralel cu crearea condiţiilor pentru un astfel de regim de monitorizare agreat de Ucraina dar mai ales de Federaţia Rusă, de intensificarea sancţiunilor la adresa Federaţiei Ruse. Sancţiunile au avut un efect vizibil ce nu mai poate fi negat de Moscova. Multiplicarea sancţiunilor ar avea efecte vizibile şi ar cântări greu în privinţa unei eventuale escaladări a acestui conflict.

O măsură care ar trebui luată pentru a arăta Federaţiei Ruse că nu poate acţiona cum doreşte în proximitatea NATO este crearea unei baze militare permanente NATO pe teritoriul României, statul membru NATO cel mai aproape de Crimeea. Guvernul de la Bucureşti a urmărit deocamdată impasibil incidentul din strâmtoarea Kerci, mulţumindu-se la a condamna în termeni foarte generali intervenţia rusă. Este nevoie ca o diplomaţie defensivă să lase locul unei diplomaţii pragmatice; în definitiv, prin sublinierea riscurilor pe care acţiunea Federaţiei Ruse le pune la adresa securităţii regionale la Marea Neagră, România ar putea realiza un obiectiv strategic. Este nevoie însă de a ştii cum anume se poate folosi în interesul României un incident care aparent nu are legătură cu acesta.