Avion doborât în Ucraina. Rusia se teme că Ucraina ar putea distruge probele de la locul prăbuşirii zborului MH17
0Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, afirmat miercuri că Moscova se teme că autorităţile de la Kiev vor să distrugă probele care „demonstrează că ele au jucat un rol” în catastrofa avionului Boeing 777 în estul Ucrainei, potrivit agenţiei Itar-Tass.
Ciurkin le-a reamintit oficialilor ucraineni promisiunea preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, de a „înceta operaţiunile militare în raza a 40 de kilometri de la locul prăbuşirii MH17”, informează agenţia Itar-Tass.
„Însă, această promisiune nu a fost respectată, oficialii ucraineni declarând în mod public că vor să reia controlul asupra acestei zone”, a adăugat ambasadorul rus la ONU. De asemenea, Ciurkin a afirmat că acţiunile Kievului constituie o „încălcare a rezoluţiei 2166 a Consiliului de Securitate” şi pot avea "consecinţe grave asupra anchetei internaţionale”.
„Ne temem că autorităţile de la Kiev au scopul de a distruge probele care demonstrează că ele au jucat un rol în catastrofa avionului malaysian”, a precizat diplomatul rus.
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi. Prăbuşirea cursei MH17, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a soldat cu 298 de morţi.
Casa Albă a publicat pe site-ul său un comunicat în care precizează că statele din grupul G7 condamnă rolul destabilizator al Rusiei în criza din Ucraina şi ameninţăcu noi sancţiuni, dacă Moscova nu-şi va schimba atitudinea şi va înceta să se implice în acţiunile destabilizatoare din estul Ucrainei.