VIDEO Atentate în lanţ la Bagdad şi în Pakistan
0Cel puţin 118 persoane au murit şi 207 au fost rănite în cinci atentate cu maşini-capcană ce au avut loc ieri în diferite zone din Bagdad.
Acţiunile teroriste s-au produs după adoptarea, duminică, de către Parlament, a noii legi electorale, necesară pentru organizarea, în 2010, a scrutinului parlamentar, al doilea după înlăturarea de la putere a regimului Saddam Hussein. Patru dintre atacuri au vizat Palatul de Justiţie, Ministerul Muncii, antena Ministerului de Interne şi piaţa Rassafi, din centrul capitalei irakiene.
Un al cincilea, soldat cu moartea a trei poliţişti şi 12 studenţi, a avut loc în faţa Institutului de Tehnologie. Modul de operare este asemănător cu cel al atentatelor de la 19 august şi 25 octombrie din Bagdad, atribuite reţelei Al-Qaida.
Ziua de ieri a fost însângerată şi pentru oraşul Multan din estul Pakistanului, unde 12 persoane şi-au pierdut viaţa în urma exploziei unei bombe în apropierea unei clădiri a armatei.
Ţinta vizată pare să fi fost un birou al serviciilor de contrainformaţii. Acest nou atac a fost comis la o zi după trei alte atentate, produse simultan într-o piaţă aglomerată din Lahore (capitala provinciei Penjab) şi soldate cu 60 de morţi.