VIDEO Zăpadă şi ploaie în deşertul Atacama, pentru prima dată în ultimii 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine
Imagine

Locuitorii din Deşertul Atacama, cea mai aridă zonă de pe pământ, au fost martorii unui fenomen meteorologic care i-a luat pe nepregătite. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani a nins în regiune, iar solul deşertic s-a amestecat cu stratul de zăpadă şi a creat alunecări de teren care au ajuns până la marginea oraşelor.

Rezidenţii din San Pedro de Atacama au spus că la sfârşitul săptămânii trecute s-au înregistrat cele mai severe precipitaţii din ultimele trei decenii în oraşul aflat la peste 1.000 de kilometri la nord de capitala Santiago. Totodată, autorităţile au spus că există riscul ca unele râuri să provoace inundaţii, potrivit Reuters.

Mai multe utilaje speciale au fost mobilizate pentru a îndepărta noroiul de pe autostradă, iar şoferii care au rămas blocaţi în drum au fost nevoiţi să aştepte intervenţia ajutoarelor. „Seamănă cu un val de noroi prin care nu poţi trece”, a relatat un şofer de camion care a fost nevoit să-şi întrerupă călătoria. „Mai sunt patru zone unde autostrada este acoperită de noroi, unde sunt blocaţi oameni, patru autobuze, şase camioane, dar şi oameni cu maşini proprii”.

Cu toate acestea, cei mici au profitat de ocazia rară de a se juca cu zăpadă. Meteorologii nu se mai aşteaptă la precipitaţii în viitorul apropiat în zona deşertului Atacama.

În deşertul chilian precipitatiile sunt extrem de rare. Se estimează că între anii 1570 şi 1971, nu a existat nicio ploaie semnificativă.

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite