Trei britanici arestaţi pentru posesie de droguri în Dubai au fost torturaţi în custodia poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri britanici care acum riscă pedeapsa cu moartea după ce au fost prinşi cu substanţe interzise în Dubai susţin că au fost torturaţi cu şocuri electrice şi ameninţaţi cu arma.

Se presupune că relele tratamente au fost aplicate după ce asupra turiştilor a fost găsit un înlocuitor sintetic al canabisului, cunoscut sub denumirea de „Spice“, care este interzis de vara trecută în Emiratele Arabe Unite.

Grant Cameron, Karl Williams şi Suneet Jeerth au fost arestaţi cu şapte luni în urmă, în timpul unei vacanţe, situaţia lor fiind cea mai recentă dintr-o serie de cazuri de turişti sau emigranţi păcăliţi de rigorea legilor din Emiratele Arabe Unite. Cei trei bărbaţi, toţi în vârstă de 25 de ani, afirmă că au fost ameninţaţi şi supuşi violenţelor înainte de a fi obligaţi să semneze documente în arabă, o limbă necunoscută pentru ei, potrivit publicaţiei „ The Independent“. Poliţia din Dubai neagă acuzaţiile.

O persoană poate fi arestată mult mai uşor în Emirate decât în orice altă ţară, din cauza regulilor stricte care interzic beţiile în public sau manifestarea afecţiunii. În plus, legea privind deţinerea de droguri sau a altor substanţe interzise este excesiv de severă. Pedeapsa minimă este de patru ani, însă există şi riscul condamnării la moarte prin împuşcare, scrie publicaţia britanică. 

Karl Williams a susţinut în declaraţia sa că a fost torturat într-o cameră de hotel. Acesta nu a putut vedea nimic pentru că a avut un prosop pe faţă în permanenţă.

Îmi tot repetau că urma să mor şi credeam că asta se va întâmpla chiar în acea cameră. După ce am fost doborât la pământ, un poliţist m-a pus în pat, mi-a dat pantalonii jos şi mi-a electrocutat testiculele. A fost incredibil de dureros, dar cel mai speriat am devenit atunci când mi-a fost pus un pistol la tâmplă“, a mărturisit victima.

Potrivit unei surse a poliţiei din Dubai, o „parte neutră“ a fost desemnată să investigheze acuzaţiile de tortură.  

Reclamaţiile lui Williams cu privire la maltratarea din închisoare nu este prima de acest fel, deşi este neobişnuit de severă. În 2011, un londonez în vârstă de 39 de ani a murit în închisoare. El a fost arestat pentru acte de violenţă fizică şi verbală în timpul şederii sale la grandiosul hotel de şapte stale Burj al Arab. Deşi familia pretinde că fiul ei a fost bătut fără milă, autorităţile au declarat că acesta a murit din cauze naturale.

„Ideea că un turist britanic poate fi arestat şi torturat este absolut înfiorătoare“, a declarat avocatul apărării, Marc Calcutt. „ Să îţi electrocuteze cineva testiculele reprezintă un lucru brutal, de neimaginat, de aceea autorităţile din Dubai ar trebui să îşi retragă imediat acuzaţiile împotriva britanicului. În caz contrar, această poveste nu va uşor de uitat şi asta îi va influenţa pe oameni în alegerea destinaţiilor de vacanţă“, a mai adăugat acesta.

Bărbaţii au fost arestaţi în luna iulie a anului trecut, după ce în maşina lor s-a găsit peste un kilogram de „Spice“. Doi dintre ei riscă minim 15 ani de închisoare pentru încercare de distribuire a drogurilor, în timp ce al treilea a fost acuzat de posesie de droguri. Tinerii neagă acuzaţiile. 

Înainte de a fi interzise, cinci grame de Spice se vindeau cu aproximativ 400 de euro, potrivit publicaţiei „The National“. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite