Statul Islamic: implozia islamismului şi terorismul transnaţional (2)

Abu Musab Al-Zarqawi stă la originea ISIS

Întâlnirea dintre al-Zarqawi şi Osama bin-Laden, în Kandahar, nu avea să fie câtuşi de puţin o „dragoste la prima vedere”. Aspectul fizic al iordanianului, aroganţa sa, rigiditatea poziţiei asumate i-au repugnat lui bin-Laden. Alianţa lor avea să fie una pragmatică mai degrabă decât ideologică.

Al-Zarqawi ajunge în 2000 să conducă o tabără de pregătire a al-Qaeda în Herat (Afghanistan) însă refuză să jure credinţă lui bin-Laden până târziu în toamna lui 2004. În 2004 însă al-Zarqawi era deja un actor important în confruntările din Iraq, ca afiliat al-Qaeda prin organizaţia sa Tawid wal-Jihad care, începând cu acea toamnă şi urmând bayat (jurământului de credinţă) faţă de bin-Laden, devenea Tanzim Qaedat al-Jihad fi Bilad al-Rafidayn (al-Qaeda din Tărâmul celor Doua Râuri), pe scurt AQI (al-Qaeda în Iraq).

Nu este intenţia acestui articol de a urmări îndeaproape viaţa şi „cariera” lui al-Zarqawi, însă geneza IS este strâns legată de destinul acestuia. Profilul accentuat al lui Osama bin-Laden şi notorietatea al-Qaeda dau impresia ca Statul Islamic apare din neant. Pentru publicul larg IS capătă notorietate abia atunci când presa titrează ca ISIS este o mişcare teroristă exclusă din al-Qaeda datorită actelor sale de extremă violenţă.

Cu siguranţă că pentru publicul larg al-Qaeda reprezintă apoteoza atrocităţii din ultimele două decade: World Trade Center, Dar es Salaam, Nairobi, 9/11, Bali, Istanbul etc. Ce putea fi atât de violent încât să fie sancţionat cu excluderea din al-Qaeda? Imaginile cu decapitarea jurnalistului american James Foley în august 2014 au adus în prim-plan mediatic IS. Decapitarile ulterioare ale lui Steven Sotloff (august 2014), David Haines (septembrie 2014), Alan Henning (octombrie 2014) şi Peter Kassig (noiembrie 2014) nu au facut decât să amplifice şi să consolideze această imagine. În contrast, al-Qaeda chiar incepea să semene cu „băieţii buni”.

În ce măsură divorţul dintre al-Qaeda şi ISIS se petrece pe fondul violenţei exacerbate a celeia din urmă sau din cu totul alte motive vom vedea mai departe.

Pentru moment însă doresc să aduc în discuţie alte câteva asasinate (decapitări) înregistrate şi transmise pe cale video în diverse medii cu largă răspândire. În 2004, adică cu zece ani înainte de moartea lui James Foley, circula în mediul online, distribuit de organizaţia jihadistă Muntada al-Ansar filmul complet al decapitării omului de afaceri american Nick Berg (mai 2004). În acelaşi an îşi pierd viaţa în aceeaşi manieră Kim Sun-il (Coreea), Georgi Lazov (Bulgaria), Mohammed Mutawalli (Egipt), Eugene Armstrong (USA), Jack Hensley (USA), Kenneth Bigley (UK) şi Shosei Koda (Japonia). Elementul comun, dincolo de maniera brutală de execuţie şi filmarea acesteia pentru scopuri propagandistice, este că toate au fost duse la îndeplinire de Tawid wal-Jihad (Monoteism şi Jihad) organizaţia înfiinţată de al-Zarqawi şi redenumită în 2004 Tanzim Qaedat al-Jihad fi Bilad al-Rafidayn, pe scurt AQI (al-Qaeda in Iraq).

Mai mult, execuţiile lui Nick Berg şi Eugene Armstrong au fost duse la îndeplinire în mod direct de Abu Musab al-Zarqawi. Dacă este să urmărim cronologia, includerea oficială a Tawid wal-Jihad în al-Qaeda este contemporană cu execuţiile lui Bigley şi Shoda. Cred că, pornind de la aceste detalii, devine suficient de evident că nu violenţa în sine a separat al-Qaeda de IS şi cu siguranţă nu folosirea ei în scop publicitar.

Spuneam la începutul acestui articol că atentatul terorist este, în general, produsul unui conflict asimetric şi în esenţă o activitate de PR. Contractul social dintre stat şi cetăţean plasează guvernului datoria de a proteja viaţa, proprietatea şi libertăţile cetăţenilor. Tocmai pe acest principiu se bazează şi eficienţa unui act terrorist, iar impactul său este dat de proximitate şi de puterea de a sugera, cât mai grafic cu putinţă, absenţa securităţii.

Actul terorist este prezentat ca o consecinţă a unor acţiuni ale guvernului (indiferent care este acesta). Consecinţa este însă suportată de cetăţeni. Deşi în general cu un număr redus de victime, dacă este sa comparăm cu standardele unei confruntări armate convenţionale, această implicare a cetăţeanului civil are o profundă semnificaţie. Mesajul lipsit de echivoc este că guvernul a eşuat să îşi respecte obligaţia primordială de a oferi siguranţa vieţii, proprietăţii şi libertăţilor cetăţenilor. Actul terorist culpabilizează în acelaşi timp teroristul cât şi guvernul. Cetăţenii nu au pârghii pentru a controla teroriştii însă, într-un stat democratic, deţin pârghii care pot controla guvernul. Este suficient ca cetăţenii să stabilească relaţia de cauzalitate dintre acţiunile guvernului, actul terorist şi propria lor lipsă de securitate ca să ceară socoteală guvernului şi nu în cele din urmă să îl sancţioneze.

Lupta dintre guvern si organizaţia teroristă este o luptă care se poartă la fel de mult în sfera militară, cât şi în cea a relaţiilor publice. Din acest motiv un eveniment precum cel din 9/11/2001 a fost unul care a putut fi folosit ca propagandă atât pentru acţiuni militare şi modificări legislative dar în aceeaşi măsură şi ca instrument de recrutare pentru jihadişti.

Pentru al-Qaeda, una dintre mize a fost întoarcerea cetăţenilor occidentali (în special americani) împotriva propriilor guverne pentru a determina un rezultat politic: de exemplu retragerea trupelor americane staţionate din Arabia Saudită. Pentru bin-Laden duşmanul era societatea seculară, occidentală, cea care a invadat locurile sacre ale Islamului şi care prin influenţa sa directă sau indirectă corupe societatea islamică (vezi fatwa din 1996). Lupta împotriva occidentului era pentru bin-Laden, fundamental, o formă de luptă impotriva neo-colonialismului. Această percepţie a inamicului principal este cea care îi conferă lui bin-Laden, în unele cercuri, aura de luptător pentru libertate, cel puţin în fazele incipiente ale activităţii sale.

Adjunctul său, al doilea om ca importanţă deşi nu neapărat ca ierarhie în al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri vedea această luptă mult mai nuanţat. Occidentul era într-adevăr duşmanul fundamental, dar aceasta nu însemna că în sânul Orientului Mijlociu nu se găseau duşmani care trebuiau eliminaţi. Anihilarea totală a Statului Israel era pentru ambii lideri un scop declarat. Intervenţionismul în statele seculare şi revoluţia islamică însă era apanajul lui al-Zawahiri.

Ideolog al al-Qaeda, mâna dreaptă a lui bin-Laden şi liderul al-Qaeda dupa moartea acestuia, al-Zawahiri şi-a început cariera de militant în ţara natală, Egipt. Fondator în 1973, împreună cu alţii, al grupării al-Jihad, Ayman al-Zawahiri este un student şi discipol al ideologului islamist egiptean Sayyid Qutb, membru marcant al organizaţiei pan-islamice Frăţia Musulmană (organizaţie care, în mod oarecum ironic, în 2011 şi 2012, ca urmare a Primăverii Arabe, a câştigat alegerile democratice din Egipt doar pentru a fi înlăturată de o juntă militară). Pentru Qutb, un veritabil exponent al salafismului, Islamul nu este doar o religie, ci un sistem complet de guvernare, un cod moral absolut şi un cod legislativ. Nu există, pentru Qutb, o cale de mijloc între a urma calea Islamului veritabil sau a urma calea lui Satan. Inclusiv pan-Arabismul, în măsura în care este secular precum cel propus de Nasser, este o cale eretică, o trădare a Islamului. În 1981 al-Jihad, din conducerea căreia făcea parte şi al-Zawahiri, îşi uneşte forţele cu gruparea militantă Al-Gama'a al-Islamiyya şi duc la îndeplinire asasinarea preşedintelui egiptean Muhammad Anwar as-Sadat.

Influenţa exercitată de al-Zawahiri asupra lui bin-Laden începând cu asocierea lor în 1998 a crescut cu timpul şi a fost întreruptă abia în 20 mai 2011 în Abbottabad, Pakistan. Apariţia tânărului salafist al-Zarqawi în 1999, deşi nu pe deplin pe placul lui bin-Laden, nu este altceva decât o prezenţă ceva mai radicală a aceluiaşi curent din care face parte şi al-Zawahiri. Ceea ce toţi trei aveau în comun, mai presus de orice, era aparteneţa la confesiunea Sunni, cea mai numeroasă din Islam (80% dintre practicanţi, la nivel global). Mutarea lui al-Zarqawi în Iraq în 2003 şi asumarea rolului de emir al mişcării al-Qaeda de acolo avea să pună mişcarea jihadistă pe un nou drum.