Războiul din Caucaz. Încurajat de sprijinul turc, preşedintele azer avertizează că armata sa va lupta până la capăt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele azer Ilham Aliev FOTO EPA-EFE
Preşedintele azer Ilham Aliev FOTO EPA-EFE

Armata azeră va merge „până la capăt” în cazul eşuării negocierilor cu separatiştii din Nagorno-Karabah, a avertizat duminică preşedintele Ilham Aliyev, care a cerut retragerea totală a combatanţilor pro-armeni din această regiune, relatează Reuters.

Luând cuvântul alături de ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu, Ilham Aliev a declarat că solicitarea premierului armean Nikol Paşinian pentru o intervenţie a Rusiei de partea ţării sale nu are niciun fundament.

Pe teren, luptele continuă, atât în Nagorno-Karabah, cât şi în jurul acestei regiuni secesioniste.

Luptele actuale dintre armeni şi azeri sunt cele mai grave de la războiul din 1988-1994, soldându-se cu peste 1.250 de morţi în mai bine de o lună.

Trei încetări ale focului au fost convenite şi toate trei au fost încălcate de ambele părţi.

Mevlut Cavusoglu s-a deplasat la Baku a doua zi de la solicitarea făcută de Paşinian către Putin în scopul de a reconfirma sprijinul ţării sale pentru Azerbaidjan.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite