Poliţiile civile şi menţinerea puterii în Egipt

Opoziţia egipteană pare a nu agrea politica Statelor Unite faţă de Israel, acuzandu-i voalat pe americani că preferă mai degrabă asigurarea securităţii şi stabilităţii  în Egipt decât încercarea de a implementa democraţia.

Opoziţia egipteană pare a nu agrea politica Statelor Unite faţă de Israel, acuzandu-i voalat pe americani că preferă mai degrabă asigurarea securităţii şi stabilităţii  în Egipt decât încercarea de a implementa democraţia. Cea mai bună dovadă în acest sens, este declaraţia liderului Frontului Salvării Naţionale, Mohamed ElBaradei, care răspundea apelului făcut  de către secretarul american John Kerry privind participarea la viitoarele alegeri parlamentare, afirmând: „ Egiptenii  nu vor putea fi păcăliţi să participe într-o democraţie falsă, indiferent de presiunile interne sau externe”.

În condiţiile date, în Egipt, relaţia putere-Washington-opoziţie pare a nu se fi schimbat. Astfel dacă Mubarak era cel care stătea la masa negocierilor cu SUA, pe care o cataloga ca fiind cel mai important  aliat internaţional, în timp ce Frăţia Musulmană organiza mittinguri de protest,  acum opoziţia rămâne critică, iar Frăţia pare a fi deschisă Americii.  Refuzul unei întâlniri directe cu John Kerry, acuzele la adresa acestuia de către unii opozanţi, care l-au numit „omul Frăţiei în Statele Unite”, sau mittingurile organizate cu ocazia vizitei sale la Cairo sunt cea mai bună dovadă.

În acest sens, Egiptul este o bombă cu ceas, al cărui proces de dezarmare trebuie bine  gândit.

Ţara se confruntă cu o puternică criză socio-economică,  protestele oamenilor ieşiţi în stradă continuă din momentul în care preşedintele Morsi şi-a mărit prerogativele, până în prezent. Declinul economic, inflaţia mărită, rata crescută a şomajului şi nivelul scăzut de trai, elemente ce au stat la baza schimbării regimului dicatorial, au rămas probleme departe de a fi soluţionate.

Rezervele valutare ale Egiptului au scăzut cu 13,5 miliarde dolari, neputand acoperi costurile importurilor pe trei luni, în  timp ce Fondul Monetar Internaţional amână împrumutul de  4,8 miliarde dolari, ca urmare a incertitudinii şi lipsei unui plan coerent de redresare economică. Nemultumirle şi tensiunile sociale sunt greu de evitat în acest sens. Vineri au avut loc proteste masive  în cele mai mari oraşe ale ţării. În Port Said peste 3.000 de oameni şi-au manifestat nemulţumirile, acuzând actualul regim  pentru persoanele ucise în urma ciocnirilor cu forţele de ordine, din data de 26 ianuarie 2013, în timp ce în Alexandria, o parte dintre manifestanţi cereau înlocuirea imediată a conducerii printr-o lovitură militară. „Vrem să ne conducă Armata!” au scandat aceştia.

În condiţiile date, pentru asigurarea păstrării puterii, şi evitarea pierderii controlui, actuala conducere de la Cairo încearcă să folosească fundamentalismul islamic drept scut, un scut militar mai degrabă decât ideologic. Asta pentru că din punct de vedere ideologic, societatea este deja divizată, pe de o parte avem susţinătorii unei societăţi bazate pe sharia (legea islamică) în timp ce, în cealaltă parte întâlnim adepţii valorilor occidentale, iar condiţiile date nu oferă timp pentru propagandă.

Pentru a înţelege despre ce este vorba, trebuie să cunoaştem trei evenimente cheie  petrecute în Egipt. Primul dintre ele este greva ofiţerilor de poliţie, care susţin  că atât constrângerile legislative, cât şi acuzele de folosire abuzivă a forţei, îi împiedică să îşi exercite atribuţiile. Aceştia acuză faptul că singurele arme pe care le pot folosi împotriva protestatarilor sunt gazele lacrimogene şi tunurile de apă, în timp ce aceştia sunt mult mai bine înarmaţi.

"Suntem preocupaţi doar de securitatea ţării. Noi nu ar trebui să fim implicaţi în această luptă politică. Ne cer să asigurăm ordinea. Unde sunt, însă, legea şi regulile?"

"Nu există nicio lege care să protejeze poliţiştii. Dacă nu ne permit să utilizăm armele, cum vor să ne facem meseria?", au declarat aceştia.

Cu o grevă masivă a poliţiştilor, şi cu peste 50 de secţii închise în întreaga ţară, o anchetă realizată sub conducerea actualului guvern, a concluzionat că Poliţia se face vinovată pentru crimele produse în Piaţa Tahrir în timpul Primăverii Arabe. Un proces ce va începe luna viitoare, îi va aduce în faţa judecătorilor pe  Hosni Mubarak, fostul şef al securităţii Habib el-Adly, şi alţi şase comandanţi superiori ai Poliţiei. Dacă Mubarak şi el-Adly ispăşesc deja pedeapsa cu închisoare pe viaţă, cei şase comandanţi, achitaţi  într-un proces mai vechi cu privire la evenimentele petrecute odată cu Primăvara Arabă, riscă acum ani buni în spatele gratiilor.

În tot acest context, Fraţii Musulmani au declarat că vor colabora cu gruparea radicală Jama'a al-Islamiya, şi alte organizaţii islamiste pentru a crea noi structuri de ordine, denumite Poliţii Civile. Acestea vor acţiona sub supravegherea Ministerului de Interne, şi vor avea rolul de a menţine securitatea şi opri protestele.

Liderul Mişcării Musulmane din Egipt, Yehia al-Sherbini, a declarat că gruparea sa se va alătura acestui demers, adăugând: "Mişcările islamiste sunt capabile să înlocuiască poliţia. Ne putem noi ocupa de prinderea acestor proscrişi, pe care îi putem preda apoi poliţiei sau armatei. Noi am început deja crearea poliţiilor în oraşele Assiut şi Minya".

Cu alte cuvinte, noua structură de menţinere a păcii, are aceleaşi atribuţii pe care poliţia ar fi trebui să le îndeplinească, însă vorbim acum de  o poliţie demoralizată, slăbită şi delegitimată. Aşadar, fundamentaliştii îşi crează mijlocul propriu şi legal de a calma masele. Iar ca să înţelegem şi mai bine cu cine s-au aliat Fraţii Musulmani, Nageh Ibrahim, liderul Jama'a Al-Islamiya din Egipt, declara în urmă cu doar patru luni, că gruparea pe care o conduce va apela la uciderea liderilor liberali, dacă va considera că aceştia reprezintă un obstacol privind adoptarea unei Constituţii bazate pe sharia.

O reacţie puternică venită de la Washington cu privire la acest fapt a întârziat să apară, ceea ce confirmă faptul că pentru Egipt, deocamdată, securitatea este mai importantă decât democraţia. Mai mult ca sigur o nouă revoluţie, o nouă răsturnare a guvernului ar crea implicaţii negative mult mai mari decât cele deja existente, însă viitoarele alegeri parlamentare vor fi principalul punct de reper al modului în care va arăta democraţia. În final trebuie să înţelegem că  stabilitatea Egiptului se va fundamenta începând cu palierul economic, şi nu trebuie să  uităm că aceasta este prima ţară islamică care s-a revoltat împotriva  implementării unei societăţi bazate pe legea musulmană. Iar acest lucru a fost evident nu în timpul Primăverii Arabe, chiar dacă oamenii făceau apel la valori occidentale, ci odată cu protestele privind modificarea Constituţiei şi măririi prerogativelor lui Morsi.  Să sperăm însă că  susţinerea tacită a americanilor este una bine gândită, pentru că de ce nu, tot ei l-au adus pe Khomeiny la Teheran.