Noul lider al jihadiştilor din Libia: Statul Islamic devine „tot mai puternic“ în teritoriul libian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membri ai Statului Islamic în Libia FOTO Arhivă
Membri ai Statului Islamic în Libia FOTO Arhivă

Statul Islamic (SI) devine, „cu fiecare zi ce trece, tot mai puternică“ în Libia, care se transformă în „destinaţia mujahedinilor şi într-un sanctuar pentru cei oprimaţi“, a declarat un militant de rang înalt al SI, într-un interviu în care este identificat drept noul lider al ramurii libiene a grupării jihadiste, relatează agenţia de presă Reuters, citată de Agerpres.

Într-un interviu apărut în publicaţia al-Naba a SI şi preluat de grupul de monitorizare a site-urilor islamiste SITE, Abdul Qadr al-Najdi, prezentat ca „emirul însărcinat cu administrarea provinciilor libiene“, susţine că se roagă pentru ca Libia să devină „avangarda Califatului“ şi avertizează ţările vecine că nu se vor putea apăra de luptătorii islamişti.

„Vă protejaţi de detonatori cu scuturi de bambus şi de invazie cu un inel de pădure“, a declarat el.

Potrivit agenţiei Reuters, Tunisia, unde mai mult de 50 de persoane au murit săptămâna aceasta într-un atac al islamiştilor în apropierea frontierei cu Libia, a terminat recent o tranşee şi o barieră la graniţa sudică, într-un efort de a opri traversarea jihadiştilor.

Statul Islamic a profitat de haosul politic şi de vidul de securitate care au urmat prăbuşirii regimului lui Muammar al-Kadhafi pentru a se instala în mai multe oraşe libiene. Oficiali occidentali s-au declarat îngrijoraţi de această expansiune, estimând numărul luptătorilor la circa 6.000.

Anul trecut, SI a preluat controlul total asupra oraşului estic Sirt şi a zonei de coastă din împrejurimile sale, ceea ce, potrivit lui Nadji, s-a dovedit mai facil decât expansiunea în alte zone din Libia, unde „numărul facţiunilor şi disputele lor“ au fost unele din cauzele eşecului.

Militanţi ai SI au fost alungaţi din oraşul estic Derna de facţiuni islamiste rivale în iunie şi sunt ţinta forţelor locale de securitate la Sabrata, în vest, în urma unui atac aerian american asupra unei tabere de antrenament în februarie.

În interviul menţionat, Najdi afirmă că, în Libia, gruparea Statul Islamic este „încă tânără“, dar face progrese în a impune legea islamică în zonele aflate sub controlul său, la fel ca în Irak şi în Siria.

„Provinciile Libiei au devenit destinaţia mujahedinilor şi un sanctuar pentru cei oprimaţi“, a mai afirmat Najdi. „Numărul imigranţilor a crescut din toate zonele în pofida încercărilor asidue ale Occidentului de a preveni imigraţia“, a adăugat el.

Nadji a mai spus că ramura libiană se află „în contact permanent“ cu sediile centrale din Irak şi Siria, unde Statul Islamic a preluat controlul asupra unor vaste teritorii în 2014, dar de atunci se află sub presiunea în creştere a atacurilor aeriene şi forţelor locale.

Fostul lider al SI în Libia, cunoscut ca Abu Nabil, a fost ucis într-un atac al aviaţiei americane, într-o suburbie a oraşului Derna, în luna noiembrie, notează Agerpres.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite