NATO consideră "grave" şi "concertate" atacurile informatice asupra Estoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacurile cibernetice la care sunt supuse de mai multe săptămâni principalele reţele informatice estone sunt "grave" şi "concertate", a declarat, ieri, un oficial NATO, precizând că a fost

Atacurile cibernetice la care sunt supuse de mai multe săptămâni principalele reţele informatice estone sunt "grave" şi "concertate", a declarat, ieri, un oficial NATO, precizând că a fost formată o echipă pentru anchetarea acestui fenomen. "În mod cert nu este un lucru pe care puteau să îl facă doi adolescenţi, oricare ar fi motivaţia. Vorbim de ceva bine organizat", a explicat oficialul NATO, fără a putea preciza dacă atacurile pot fi atribuite Rusiei. Oficialii de la Tallinn, inclusiv premierul Andrus Ansip, au pus atacurile cibernetice pe seama Rusiei, mai ales după ce s-a descoperit că unele surse erau servere ale administraţiei de la Kremlin şi chiar biroul preşedintelui Vladimir Putin. Subsecretarul de stat american John Negroponte a avertizat chiar că, în viitor, există riscul multiplicării atacurilor informatice. "Terorismul informatic va deveni o problemă din ce în ce mai frecventă pe măsură ce se extind tehnologiile", subliniază Negroponte. Estonia a anunţat că cel puţin un milion de calculatoare au fost utilizate pentru lansarea unei serii fără precedent de atacuri informatice asupra statului baltic, în ultimele săptămâni, adăugând că pagubele produse se ridică la zeci de milioane de euro, scrie "The Guardian". Oficialii ruşi au negat orice responsabilitate a statului, sugerând că estonii ar trebui să sprijine cu dovezi aceste acuzaţii, argumentând că hackerii ar fi putut falsifica adresele furnizorilor de internet de origine rusă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite