„Naşul“ ştirilor false. Cum a ajuns un fost muncitor în construcţii unul dintre cei mai prolifici scriitori ai dezinformării globale

Fenomenul „fake news” nu este nou, dar el a luat amploare odată cu alegerile prezidenţiale americane din 2016. Deşi la început diseminarea de informaţii false părea minoră şi fără consecinţe, au existat oameni care au contribuit mai mult sau mai puţin conştient la anvergura pe care ştirile false au căpătat-o. BBC a prezentat într-un articol amplu cum a ajuns un american promotor al dezinformării.

Christopher Blair îşi bea cafeaua în timp ce se uită pe unul dintre cele trei monitoare din faţa lui. Se află în biroul din casa sa, la 45 de minute de Portland, Maine, pe coasta estică a Statelor Unite. Mai bea o gură de cafea, trage adânc aer în piept şi e gata de muncă: se loghează într-unul dintre multele sale website-uri.

Christopher începe prin a alege un subiect. Ce politician „norocos” va fi în centrul atenţiei sale astăzi? Bill Clinton? Hillary Clinton? Cineva din familia Obama? Sau poate că subiectul articolului său nu va fi o persoană, ci o politică. Controlul armelor? Violenţa poliţiei? Feminismul? Orice temă ce ar avea potenţialul să stârnească dispute şi să aducă la suprafaţă refulările oamenilor. 

Pasul următor e să stabilească detaliile. Poate că va inventa un incident controversat, o crimă, o lege nouă sau un amendament constituţional.

Să „schimbe” Constituţia Statelor Unite este deosebit de distractiv-deja a scris peste 30 de amendamente false. (În fapt, există doar 27 de amendamente originale)

Aşa cum face de fiecare dată, Blair se aşează tacticos în scaun, se concentrează asupra monitorului, îşi aşează mâinile pe tastatură şi începe să scrie cu majuscule: „BREAKING” (de ultimă oră). „Breaking:  O navă a Fundaţiei Clinton a fost confiscată în portul Baltimore, după ce s-a descoperit că transporta droguri, arme şi sclavi sexuali”. Cuvintele încep să curgă, legate de gândurile din capul său. Neconectat la realitate, el nu are nevoie să se documenteze şi nici caietul cu observaţii nu i-ar folosi la ceva. Nu-i ia mult să întocmească toată ştirea. După aceea o publică pe blog.

Blair se aşează mai bine în scaun şi urmăreşte cum distribuirile şi like-urile se adună.

La peste 5.000 de kilometri distanţă, într-un orăşel situat la o oră de capitala Belgiei, Bruxelles, e un alt birou într-o casă locuită de o familie.

Afară, copiii se joacă în grădină într-o după-amiază călduroasă de vară.

Maarten Schenk coboară treptele abrupte care duc spre biroul său de la subsol. Se aseamănă cu al lui Blair. Are tot trei monitoare şi hard-diskurile sunt aranjate frumos sub ele. Pe unul din ecrane, Schenk observă deodată multă activitate. Sunt orele dimineţii în SUA şi oamenii încep să citească o pagina pe care belgianul o urmăreşte. El observă cum o anumită ştire începe să capete din ce în ce mai multă atenţie şi este distribuită masiv pe Facebook şi pe alte reţele sociale.

Schenk se loghează pe propriul site şi începe să tasteze. Job-ul lui constă în a spune lumii că ceea ce vede online-ştirea virală despre o navă a Fundaţiei Clinton care ar fi fost prinsă transportând droguri, arme şi sclavi sexuali-este o invenţie. Este o ştire falsă.

Naşterea fenomenului „fake news”

În timpul alegerilor prezidenţiale americane din 2016, jurnaliştii au început să observe o explozie de ştiri inventate pe Facebook.

În mod ciudat, multe dintre pagini păreau create de oameni care locuiau în Balcani şi, după ce BuzzFeed a raportat un grup neobişnuit de pagini, reporterii s-au grăbit cu toţii spre un mic oraş din Macedonia numit Veles.

„Americanii iubesc poveştile noastre şi facem bani din ele,” le-a spus un scriitor de „fake news” celor de la BBC. „Cui îi pasă dacă ele sunt adevărate sau false?” 

În principal, articolele îi ademeneau pe suporterii lui Donald Trump. Ele includeau zvonuri despre problemele de sănătate, dar şi afacerile ilegale ale lui Hillary Clinton, poveşti despre personalităţi marcante, ca Papa Francisc, ce l-ar fi susţinut pe candidatul republican şi alte ştiri false care mergeau la ţintă: fie îi mulţumeau pe fanii lui Trump, fie stârneau revoltă în rândul lor.

În decembrie 2016, Hillary Clinton a ţinut un discurs în care a condamnat „epidemia de ştiri false răuvoitoare şi propaganda falsă” care inundase social media în ultimul an.

„Este clar acum că aşa-numitele fake news pot avea consecinţe în lumea reală,” a spus aceasta.

Nu a fost clar pe moment dacă ea se referea la alegeri. La acea vreme, unii jurnalişti au interpretat remarcile ca o referire la „pizzagate”, o teorie a conspiraţiei care a ajuns de proporţii incredibile în mediul online şi care l-a determinat pe un bărbat să intre într-un restaurant din Washington DC şi să deschidă focul.

Însă indiferent de ceea ce a vrut Clinton să spună, termenul a fost preluat de către oponentul său victorios şi folosit într-o manieră complet diferită câteva săptămâni mai târziu.

Într-o conferinţă de presă ce a degenerat într-un scandal, preşedintele Donald Trump a refuzat să-i ofere reporterului CNN Jim Acosta dreptul de a pune o întrebare. 

„N-o să-ţi dau o întrebare,” a spus Trump. „Voi reprezentaţi ştirile false.”

De atunci, ştirile false au reprezentat un subiect care a stârnit obsesii şi nenumărate dezbateri, deşi ceea ce se urmăreşte prin folosirea sintagmei variază enorm.

Unii insistă asupra definiţiei originale-ştiri false ca cele făcute de acei adolescenţi macedoneni.

Alţii aduc în discuţie teorii conspiraţioniste motivate politic-poate la ceea ce şi Hillary Clinton făcea aluzie.

Dar oamenii au folosit termenii „fake news” şi pentru a descrie greşeli nevinovate, opinii, propagandă sau, precum preşedintele Trump, canale de ştiri sau publicaţii care nu sunt pe placul lor.

Nu va duce la nimic

Christopher Blair a crescut într-un orăşel din Massachusetts. Tatăl său era un democrat convins, care chiar candidase la un moment dat pentru Senat. Blair a fost lucrător în construcţii pentru mai bine de douăzeci de ani şi atunci când recesiunea a lovit continentul american, acesta a început să-şi caute o sursă de venit în blogging-ul politic.

Îi plăcea mult să scrie şi a realizat că are talentul de a da viaţă cuvintelor. A început cu un blog şi a descoperit sentimentul eliberator pe care îl trăieşte atunci când poate să spună ce vrea. Dar deşi era distractiv şi avea câţiva cititori, nu câştiga bani din asta.

Aşa că a încercat altă tactică. A început să scrie poveşti inventate care treceau drept titluri de ştiri adevărate. Atunci când a văzut de câte like-uri şi distribuiri aveau parte articolele sale, s-a simţit apreciat. Mult mai mulţi oameni erau interesaţi de ştirile false decât de opiniile lui Blair sau de informaţii reale.

Dar nu toată lumea era convinsă. Soţia sa i-a spus: „Pierzi tot timpul ăsta. Nu va duce niciodată la nimic.”  Însă odată ce ştirile sale false au început să adune click-uri, Blair a putut să folosească platforma de publicitate Google pentru a transforma vizualizările paginii în bani. În 2014, şi-a dat demisia de la jobul său de zi.

Blair şi-a creat identităţi online folosind pseudonime şi aliasuri ca Busta Troll şi Flagg Eagleton. El întruchipa patrioţi americani care erau revoltaţi de preşedintele Obama, de liberali, feminism, mişcarea Black Lives Matter şi altele.

Succesul pe care informaţiile sale false îl aveau l-a determinat să facă pagina de Facebook numită „America’s Last Line of Defence” (Ultima linie de apărare a Americii). Era dedicată republicanilor fermi şi susţinătorilor lui Donald Trump. Titlurile articolelor erau exagerate şi câteodată chiar jignitoare. Chiar Blair le descrie ca „rasiste şi intolerante”.

Maşinăria pentru demascarea înşelăciunii

Înapoi în Belgia, programatorul Maarten Schenk a creat un software care putea detecta ce ştiri sunt în trend pe Facebook. L-a numit Trendolizer.

A încercat să scrie despre ele pe blogul său, însă şi-a dat seama că nu avea timp suficient să formuleze informaţiile. Deja ajungeau la site-uri mari de ştiri înainte ca el să le poată viraliza.

Dar la fel ca Blair, Schenk a descoperit o nişă. Pentru toţi oamenii care apreciau şi distribuiau fake news, crezând că informaţiile erau adevărate, existau alţi oameni care apreciau pe cineva ce putea să le identifice pe cele false.

Când a descoperit ştirile false şi a scris pe blogul său despre ele, traficul a crescut. Nu foarte mult, dar suficient cât să-l determine să se concentreze pe asta.

Blogul său „Lead Stories” s-a axat pe fake-uri, cu sloganul „Doar pentru că e popular, nu înseamnă ca e şi adevărat.”

Schenk a început să colecteze informaţii despre site-uri de fake news şi despre oamenii din spatele lor. A observat şi anumite teme preferate. În afară de Hillary Clinton, în top erau şi subiectele imigraţiei şi islamului. Schenk a descoperit că multe dintre site-uri furau informaţii de la altele. Una dintre sursele principale era Christopher Blair.

Schenk a reuşit să-şi dezvolte propriul sistem prin care oamenii să poată să apeleze la el dacă banuiesc că au în faţa lor o ştire falsă.

Consecinţe reale

În august 2017, uraganul Harvey a devastat statul Texas, omorând zeci de oameni şi provocând daune de miliarde de dolari oraşului Houston şi împrejurimilor.

Blair a simţit o oportunitate de a-şi folosi abilităţile de scriere creativă. Acesta a inventat o ştire care spunea că un imam fictiv dintr-o moschee fictivă din Texas a refuzat să le ofere adăpost în timpul furtunii celor care nu erau musulmani. Problema majoră a fost că fotografia care însoţea informaţia falsă era a unui imam adevărat, liderul unei moschei din Canada.

Ibrahim Hindy nu fusese niciodată în Texas, dar era deodată în centrul unei campanii fake news.

„A aflat, s-a supărat foarte tare,” a spus Blair. „A scris peste tot pe Twitter că suntem rasişti, xenofobi. Tot tacâmul. Am şters imediat povestea şi i-am cerut un milion de scuze.”

Odată ce lumea a început să conştientizeze problema ştirilor false, companiile de social media au fost nevoite să facă ceva în privinţa asta.

Mark Zuckerberg a declarat că provocarea sa personală pentru 2018 este să „repare” platforma de socializare, pentru a combate ura şi abuzul, dar şi ştirile false.

În aprilie 2018, fondatorul Facebook a fost chemat în faţa Congresului american ca să răspundă unor întrebări legate de numeroase probleme, una dintre ele fiind ştirile false propagate prin intermediul site-ului de social media.

Drept rezultat, în iulie, Facebook a anunţat schimbări de algoritm care au scopul de a stimula conţinutul venit de la „prieteni, familie şi grupuri.” Compania, realizând că are o problemă de imagine, a lansat o campanie publicitară pentru a-i asigura pe utilizatori că vor fi protejaţi de „spam, clickbait, fake news şi utilizarea necorespunzătoare a datelor.”