Mohamed Morsi, din spatele gratiilor: „Continuaţi revoluţia”
0Preşedintele demis al Egiptului, Mohamed Morsi, a cerut susţinătorilor săi să ducă mai departe „revoluţia paşnică”, în timpul audierii sale de către judecători. El s-a prezentat sâmbătă în faţa magistraţilor, asupra sa fiind puse mai multe capete de acuzaţie, printre care tentativă de evadare din închisoare şi atacuri împotriva poliţiştilor.
Morsi este judecat într-un proces alături de
alţi 130 de egipteni, cu privire la evadarea din închisoare a 20.000 de
deţinuţi în timpul celor 18 zile de revoltă din 2011. În urma protestelor
masive a fost îndepărtat de la putere preşedintele de la acea vreme, autocratul
Hosni Mubarak, notează Al Jazeera.
„Revoluţia poporului nu se va stinge. Continuaţi revoluţia paşnică”, a declarat Morsi.
El a întrerupt procedurile de judecată şi a declarat că este încă liderul legitim al Egiptului.
Frăţia Musulmană, gruparea politică care îl susţine pe Mohamed Morsi, încă organizează proteste antiguvernamentale în fiecare săptămână, însă în prezent sunt cu mult diminuate, iar ciocnirile între popor şi forţele de securitate au făcut 1.400 de victime din iulie, atunci când Morsi a fost demis, până în februarie.
Instanţa de judecată a amânat procesul, fiind doar unul dintre cele patru intentate împotriva sa, până pe 24 februarie.