De la „convertirea identitară“ la expansiunea musulmană

„Arma noastră cea mai eficientă este uterul femeii palestiniene“, această expresie insolită a fostului lider palestinian, Yasser Arafat, este şi cât se poate de fundamentată sub aspect identitar.

Atât factologia oferită de evoluţia şi răspândirea speciilor, cât şi istoria umanităţii demonstrează că cele mai mari şanse de supravieţuire o au populaţiile şi etniile care au demonstrat un spor numeric constant şi capacitatea de expansiune teritorială şi identitară.

Una din preocupările comune pentru toate triburile şi grupurile etnice pe parcursul istoriei a fost completarea numerică a populaţiei fie prin stimularea natalităţii, fie prin înfierea copiilor din alte grupuri, care erau asimilaţi şi îndoctrinaţi identitar. Mai ales pe timp de războaie, când triburile/popoarele suportau pierderi omeneşti esenţiale, care nu puteau fi recuperate pe calea naşterilor decât în două-trei decenii, se practica înfierea copiilor din alte populaţii, pentru a restabili numărul războinicilor în ritm mai accelerat. Frecvent adaosul se făcea pe contul copiilor din grupurile străine subjugate, care după ce erau înfiaţi, treceau printr-un proces de „convertire identitară”.

Astfel, de exemplu, la triburile indigene de pe teritoriul actualei Mexici copiii părţii care a suferit înfrângerea în război nu erau omorâţi, ci erau erau luaţi în tribul învingătorilor, pentru a spori numărul luptătorilor. Acolo ei treceau printr-un proces brutal de „schimbare a identităţii”, de pe urma căruia ei urmau să se dezică de propria obârşie şi să-şi urască propriul popor. Procedura consta în aceea că li se dădea să bea un amestec din sângele şi oasele propriilor lor părinţi ucişi [Дэйви, 1929/2009, p. 245]. La popoarele din Asia Mijlocie exista un procedeu de „convertire identitară” cunoscut sub numele de „mancurtizare”, descris de scriitorul kirghiz Gengiz Aitmatov. El constă în aplicarea unei piei întoarse de berbec, proaspăt jupuită, pe capul ras al celui care urmează să fie „convertit”; drept urmare, omul ar deveni „mancurt”, în sens că îşi uită originile şi neamul şi-i slujeşte pe noii săi stăpâni. Să ne amintim şi de aşa-nimiţii ieniceri – soldaţi din armata turcă, care erau racolaţi de mici copii din rândul popoarelor subjugate şi cărora li se cultiva o nouă memorie identitară. Evident că populaţiile pierdante, de la care erau răpiţi şi copiii, rămâneau ele însele mult mai sărăcite demografic şi lipsite de braţe de luptă; deseori aceste populaţii intrau în declin şi piereau.

Totuşi, de cele mai multe ori a fost preferată sporirea numărului indivizilor de aceeaşi origine, prin stimularea reproducerii şi a naşterilor în cadrul grupului etnic. Se povesteşte că de pe urma Războiului din Pelopones, care a redus considerabil din populaţia greacă, atenienii au decis să le ofere cetăţenie şi copiilor născuţi din căsătorii mixte, de la femei care nu erau ateniene. Tot atunci a fost tolerată şi poligamia, cu scopul de a ridica numărul copiilor nou-născuţi [Дэйви, 1929/2009, p.282].  

În epoca contemporană, fasciştii şi naziştii au intuit importanţa rolului demografiei în construirea unei naţiuni puternice; sporul demografic fiind, evident, privit ca un instrument de creştere numerică a etniei şi rasei. Ideologii acestor două mari curente înţelegeau că în toate vremurile numărul contează şi pentru a cuceri alte teritorii, numărul trebuie să fie de partea lor. În cunoscutul discurs rostit de liderul italian Benitto Mussolini la 26 mai 1927, de Ziua Înălţării, acesta a apreciat chestiunea privind „protecţia rasei” drept fundamentală pentru politica internă a fascismului. Ducele a formulat în calitate de scop pentru naţiunea italiană, care către acea vreme enumera 49 milioane de oameni, să atingă până la mijlocul secolului cifra de 60 de milioane. „Naşteţi, cât mai mult naşteţi”, îndemna Mussolini femeile [Грация, 2004]. Naziştii considerau că corpul femeii aparţine naţiunii şi naţiunea poate decide cum să fie gestionat acesta. Adolf Hitler promova ideea prolificităţii germane, combinată cu eforturile de a reduce numărul de copii la alte popoare. Astfel, la 9 martie 1943 el introduce legea care permite întreruperea sarcinii la femeile din rândul etniilor considerate inferioare de nazişti; erau încurajate avorturile femeilor din teritoriile cucerite, mai ales în est [1].

În prezent, o ascensiune demografică impresionantă o demonstrează musulmanii, în totalitatea lor, ca identitate religioasă globală. Dacă în 1980 în lume erau 780 milioane de musulmani, în 2010 numărul acestora s-a dublat, depăşind cifra de 1,6 miliarde, ceea ce constituia 23,4% din populaţia globului. Cea mai reprezentativă populaţie musulmană este în... China şi India, unde este şi cel mai ridicat spor natural al acestora. Urmează Pakistanul, Indonezia, Bangladeshul, Nigeria. Potrivit predicţiilor sociologilor, până în 2030 numărul populaţiei globale a musulmanilor va spori cu 35%, numărul lor fiind de circa 2,2 miliarde [2]. Cu alte cuvinte, în 50 de ani doar, din 1980 până în 2030, numărul musulmanilor aproape că se triplează. Pe plan regional, în Europa, musulmanii vor constitui către anul 2030 peste 10% din populaţie, pe ansamblul ţărilor europene. Unele ţări au deja o populaţie musulmană majoritară sau importantă: Kosovo, Albania, Bosnia-Herzegovina, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria, Rusia, Georgia, Franţa, Belgia.

Pe continentul american, numărul lor creşte vertiginos în Canada. Acolo populaţia musulmană va ajunge de la 940.000 în anul 2010 până la 2,7 mln. în anul 2030; practic se va tripla în doar douăzeci de ani [3]. În anul 2050, musulmanii vor reprezenta deja circa 20% din populaţia europeană continentală [4]. Avântul demografic al lumii musulmane are la bază tradiţiile care impun căsătoriile timpurii ale femeilor şi interdicţia strictă în privinţa avorturilor; în plus, în multe din ţările musulmane lipsesc cu desăvârşire metodele de contracepţie. Un rol important îl joacă şi factorul ideologic-religios, din al cărui perspectivă avântul demografic se transformă într-un element de presing geopolitic, dar şi de expansiune identitară.

Să analizăm, de exemplu, Orientul Apropiat. Pentru palestinieni, practic unicul mijloc de a învinge în confruntarea cronică palestino-israeliană este factorul supremaţiei demografice. Procesul în acest sens este deja vizibil. În primul rând, creşte natalitatea acelor musulmani care sunt cetăţeni ai Israelului. În 1990, musulmanii constituiau 14,1% din populaţia Israelului, în 2011 – aproape 25%. Există predicţii potrivit cărora musulmanii ar putea deveni majoritari în Israel către anul 2035, în orice caz cu siguranţă vor deveni majoritari în 2048. Astfel, comunitatea musulmană este privită ca o „bombă cu ceas”, care va schimba radical faţa Israelului graţie supremaţiei numerice [5]. Şi această evoluţie demografică nu mai poate fi oprită, deoarece natalitatea în rândul musulmanilor e de 3,4%, comparativ cu 1,4% ale evreilor.

Un alt pericol în plan demografic pentru statul evreu rezidă în creşterea numerică a populaţiei din autonomia palestiniană, care a depăşit cifra de 3,5 milioane oameni, acolo înregistrându-se un spor demografic net superior celui israelian – de trei ori mai mare. În total, numărul locuitorilor Palestinei în comun cu cel al refugiaţilor depăşeşte de două ori populaţia Israelului. De facto, Israelul apare ca o insuliţă într-o „mare musulmană”. Iar dacă vom lua în calcul populaţia ţărilor musulmane imediat învecinate Israelului (Liban, Siria, Iordania, Egipt), aceasta depăşeşte 100 de milioane. Toate astea pe fundalul unor tendinţe emigraţionsite ale evreilor din Israel. Chiar dacă această „confruntare demografică” tacită nu este speculată deschis în retorica ideologilor arabi, expertul islamolog rus Aleksei Malaşenko mărturiseşte că, în discuţii private, palestinienii nu ascund convingerea că sunt „sortiţi” să obţină victorie asupra Israelului în virtutea superiorităţii lor numerice.

Un exemplu remarcabil de politică demografică îl oferă Iranul, unde preşedintele Mahmoud Ahmadinejad le-a cerut locuitorilor ţării să facă mai mulţi copii. Populaţia iraniană, în prezent de 74 de milioane, era numai de 36 de milioane în momentul Revoluţiei islamice din 1979. Aceasta s-a dublat în 30 de ani. După revoluţie, ayatollahul Khomeiny i-a încurajat pe iranieni să aibă copii şi, după mai puţin de zece ani, în 1988, populaţia depăşise 55 de milioane de persoane. În prezent, 70% din populaţia iraniană are mai puţin 35 de ani [6]. Şi premierul turc, Recep Erdogan, a îndemnat femeile din Turcia să aibă cel puţin trei copii, pentru a asigura propăşirea naţiunii şi fortificarea factorului turc în regiune [7].

Pe continentul european, exemplul Kosovo este ilsutrativ; această provincie deja a câştigat prin demografie independenţa faţă de Serbia, datorită unei populaţii majoritare formate din albanezi kosovari musulmani. Dar lucrurile ar putea să nu se oprească aici, deoarece natalitatea din Kosovo este net superioară celei din Serbia; anual, Kosovo se completează cu 15.000 de oameni, iar Serbia pierde 33.000, deci decalajul demografic anual e de aproximativ 50.000 în favoarea Kosovo. Deşi discrepanţa nu e mare, trendul e constant. În mai puţin de o generaţie, diferenţele din prezent dintre Serbia (cu circa 7 mln.) şi Kosovo (cu aproape 2 mln.) se vor micşora la aproape un milion de oameni doar. La acea etapă, kosovarii, cu un procentaj mare de tineri şi strâmtoraţi pe un teritoriu mic, vor popula masiv teritoriile pustiite ale Serbiei slăbite şi îmbătrânite. În aşa mod, la o distanţă de o generaţie-două, ideea unei Albanii Mari nu va mai părea într-atât de utopică [8].  

Surse bibliografice:

1.       The Nazis and Abortion // http://www.angelfire.com/mo/baha/nazis.html

2.       Muslim Population to Double in U.S. by 2030, Report Projects // By Michelle A. Vu|Christian Post Reporter. Thu, Jan. 27 2011 / http://www.christianpost.com/article/20110127/muslim-population-to-double-in-us-by-2030-report-projects/

3.       The Future of the Global Muslim Population. Projections for 2010-2030 // ANALYSIS January 27, 2011  / http://pewforum.org/Global-Muslim-Population.aspx

4.       Muslims to be 20% European Union’s population by 2050 // Rupee News. 19 July 2012 / http://rupeenews.com/2012/07/muslims-to-be-20-european-unions-population-by-2050/

5.       Israel's Demographic Time-Bomb: An Arab-Majority State? // By Palash R. Ghosh. February 1, 2012 / http://www.ibtimes.com/articles/290975/20120201/israel-arabs-birth-rate-majority-palestinians-netanyahu.htm

6.       Mahmoud Ahmadinejad le cere iranienilor să facă mai mulţi copii // http://www.mediafax.ro/externe/mahmoud-ahmadinejad-le-cere-iranienilor-sa-faca-mai-multi-copii-6074930

7.       Erdoğan says call for three children just advice, not interference // Todayszaman.com. 8 August 2013 / http://www.todayszaman.com/news-323133-erdogan-says-call-for-three-children-just-advice-not-interference.html

8.       Homelands. Should nations stay within their historical boundaries, or change as their populations do? Kosovo is a cautionary tale // by Charles Crawford. Aeon Magazine. 5 September 2013 / http://www.aeonmagazine.com/living-together/in-kosovo-who-gets-to-say-what-counts-as-a-country/

- Грация В. де Как Муссолини управлял итальянскими женщинами // Гендерные исследования, №12, 2004. с. 54-71. / http://demoscope.ru/weekly/2005/0225/analit05.php

- Дэйви М. Эволюция войн. Москва. ЗАО Центрполиграф. 1929/2009. 382 с.

Disclaimer:

Articolele pe care le postez pe blogul de pe Adevarul reflectă viziunea mea asupra fenomenelor demografice şi identitare care se produc în lume la începutul acestui secol. Eu anticipez recrudescenţa ultranaţionalismelor, a xenofobiei şi animozităţii rasiale în numeroase ţări şi regiuni de pe glob, din cauza incapacităţii de adaptare a diverselor grupuri identitare la o convieţuire paşnică comună.

Prin exemplele, datele şi concluziile pe care le aduc, încerc să arăt că înclinaţia arhaică de divizare a oamenilor în „noi” vs „ei” încă mai sălăşluieşte în mintea omului contemporan. În interiorul lor, la nivel instinctual, societăţile de azi sunt la fel de rasiste, etniciste şi xenofobe ca şi cele preistorice. Suntem agresivi prin natura noastră lăuntrică, mai ales faţă de alţii, pe care îi considerăm „străini”. Aşa înţeleg eu lucrurile, ca etolog. Şi aşa le voi prezenta în articolele mele, cu probe statistice şi date ştiinţifice de rigoare.

Cu toate că nouă ne displace, oamenii continuă să se divizeze în rase, etnii şi religii şi să se discrimineze pe aceste criterii. În interiorul marilor naţiuni însăşi se prevăd fermentaţii identitatre şi secesioniste. Consider că este util să vedem cum creşte temperatura animozităţilor identitare, care sunt declanşatorii acestor animozităţi, ce impact real au migraţiile, ca să putem anticipa unele conflicte identitare, inclusiv din Europa, sau poate chiar să ne învăţăm să fi. 

Mai multe articole puteţi găsi aici: „Instinct şi Raţiune“ (www.dorianfurtuna.com)