Chile are preşedinte în vârstă de 35 de ani. Cine este Gabriel Boric, unul dintre cei mai tineri lideri de stat din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Boric FOTO EPA-EFE
Gabriel Boric FOTO EPA-EFE

Progresistul Gabriel Boric a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Chile şi a devenit, la vârsta de 35 de ani, cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării sale şi unul dintre cei mai tineri lideri de stat din lume, transmite BBC, potrivit news.ro.

José Antonio Kast, candidatul de extremă dreaptă şi principalul oponent, şi-a recunoscut înfrângerea la doar o oră şi jumătate după închiderea urnelor în al doilea tur, când fuseseră numărate aproximativ jumătate dintre buletinele de vot.

După ce mare parte dintre acestea au fost numărate, Boric avea 56%, iar Kast îi urma cu 44%. Diferenţa s-a menţinut după procesarea a aproape 99% din buletinele de vot.

Chile, până nu demult un model de stabilitate şi creştere economică în America de Sud, a fost scena unor manifestaţii violente la nivel naţional la finalul anului 2019, care au continuat în 2020.

Principalii candidaţi au reflectat tensiunile sociale şi polarizarea politică ce a cuprins ţara ca rezultat al revoltei interne. Situaţia a fost exacerbată de greutăţile economice şi sociale cauzate de pandemia de Covid-19.

Boric i-a transmis preşedintelui Sebastián Piñera, pe care îl va înlocui, că va face „tot posibilul” pentru a se ridica la nivelul „extraordinarei provocări”.

Fost lider al studenţilor protestatari din 2011, Boric a susţinut demonstraţiile din 2019 şi 2020 faţă de inegalitate şi corupţie. 

El a promis că va rezolva inechitatea prin reformarea sistemelor de pensii şi sănătate, reducând săptămâna de lucru de la 45 la 40 de ore şi mărind investiţiile în ecologie.

Gabriel Boric s-a născut pe 11 februarie 1986 la Punta Arenas, în sudul Chile. Tatăl său, Luis Boric, este de un chimist de origine croată, iar mama este de origine spaniolă. Gabriel Boric a studiat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Chile şi s-a remarcat prin activitatea sa ca lider de sindicat. A fost preşedinte al Federaţiei Studenţilor din cadrul Universităţii din Chile, post din care s-a propulsat în Parlamentul ţării, începând cu 2013. Primul mandat de deputat l-a obţinut ca independent, iar al doilea pe lista „Frente Amplio”, o coaliţie de partide de stânga. Gabriel Boric este în prezent al doilea cel mai tânăr lider de stat din lume, după Giacomo Simoncini (27 de ani), căpitanul regent al San Marino. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite