Bashar al-Assad îşi arată pentru prima dată chipul pe o bancnotă naţională. Cât valorează aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sana
FOTO Sana

Chipul preşedintelui sirian Bashar al-Assad apare pentru prima dată pe o bancnotă naţională. Este vorba de noua bancnotă de 2.000 de lire siriene, care a fost pusă în circulaţie duminică, transmite Reuters.

Noua bancnotă de 2.000 de lire siriene a fost concepută şi imprimată acum câţiva ani, dar punerea sa în circulaţie a tot fost amânată din cauza războiului şi a fluctuaţiilor ratei de schimb, spune guvernatorul Băncii Centrale a Siriei, Duraid Durgham.

Deşi situaţia încă nu este stabilă, Durgham a susţinut că punerea în circulaţie a noii bancnote nu mai putea fi amânată, invocând uzura bancnotelor actuale.

Potrivit cursului actual de schimb, noua bancnotă este echivalentă cu 3,9 dolari americani.

Chipul lui Assad va putea fi văzut de-acum pe bancnota cu cea mai mare valoare a Siriei. Anterior, bancnota siriană cu cea mai mare denominare era cea de 1.000 de lire. Aceasta este imprimată cu chipul tatălui lui Bashar al-Assad, fostul preşedinte Hafez al-Assad, decedat acum 17 ani.

Guvernatorul Băncii Centrale a Siriei a precizat că noua bancnotă a fost pusă în circulaţie „în Damasc şi în câteva provincii“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite