Anunţ al Moscovei: „Ministrul de război“ al Statului Islamic şi un emir, ucişi într-un raid în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tadjikul Gulmurod Halimov (în imagine) s-a deplasat de cinci ori în Siria pentru a se antrena alături de jihadişti până la dezertarea sa, în aprilie 2015 FOTO Arhivă
Tadjikul Gulmurod Halimov (în imagine) s-a deplasat de cinci ori în Siria pentru a se antrena alături de jihadişti până la dezertarea sa, în aprilie 2015 FOTO Arhivă

Armata rusă a susţinut vineri că a ucis mai mulţi responsabili ai Statului Islamic (SI) în cursul unei ofensive la Deir ez-Zor, în Siria, între care „ministrul de război“ al acestei organizaţii teroriste şi un emir influent.

Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, cei doi responsabili ai SI, vânaţi de ceva timp de Pentagon, au fost ucişi într-un raid al aviaţiei militare ruse desfăşurat marţi la Deir ez-Zor, în estul Siriei.

„Aproximativ 40 de combatanţi ai SI au fost ucişi“ în acest raid, a precizat Ministerul rus al Apărării, precizând că a ordonat atacul în baza unor informaţii din teren.

Emirul Abu Mohammed al-Chemali şi „ministrul de război“ Gulmurod Halimov figurează printre morţi, potrivit sursei citate.

Fost comandant al forţelor speciale ale Poliţiei din Tadjikistan şi trăgător de elită, colonelul Halimov a dispărut în aprilie 2015 şi a anunţat luna următoare că s-a alăturat Statului Islamic. Washingtonul a pus o recompensă de trei milioane de dolari pe capul său.

Contactat de AFP, Ministerul de Interne al Tadjikisanului nu a putut confirma moartea lui Gulmurod Halimov.

Potrivit unui oficial kurd, liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, trăieşte şi pregăteşte noi atacuri teroriste în Europa, în scopul de a reface moralul „soldaţilor“ săi după înfrângerile grele suferite în Irak şi în Siria.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite