Alegeri generale în Brazilia: luptătoarea de gherilă şi activita pentru mediu, faţă în faţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actualul preşedinte, Dilma Rousseff, este cotat cu prima şansă la alegerile de astăzi
Actualul preşedinte, Dilma Rousseff, este cotat cu prima şansă la alegerile de astăzi

Pentru prima dată în istoria Braziliei, două femei sunt principalele favorite în lupta pentru preşedinţia ţării. Dilma Rousseff, actualul preşedinte, este cotată cu prima şansă, în timp ce Marina Silva, liderul unui partid ecologist, este principalul ei contracandidat.

Secţiile de vot s-au deschis duminică la ora locală 8.00 (14.00, ora României) în Brazilia, pentru alegerile prezidenţiale şi legislative, precum şi pentru alegerea guvernatorilor celor 27 de state federale. Peste 142 de milioane de alegători sunt chemaţi la urne, în timp ce ultimele sondaje de sâmbătă arătau că preşedinta de stânga Dilma Rousseff, candidată pentru un nou mandat, este favorită cu peste 40 la sută din intenţiile de vot. Dar ea are nevoie de 50 la sută din voturi pentru a evita un al doilea tur în faţa social-democratului Aecio Neves şi a ecologistei Marina Silva.

îşi vor alege de asemenea 513 deputaţi federali, 1.069 deputaţi regionali, 27 de guvernatori şi vor reînnoi o treime din Senat (27 de mandate), dintr-un total de 26.000 de candidaţi, dintre care 31,7 la sută sunt femei.

Votul este obligatoriu în Brazilia şi, cu o oră înainte de deschiderea secţiilor de vot, cozi lungi erau deja formate la secţiile de vot, în special la Rio, unde 12 milioane de alegători trebuie să voteze.

Peste 400.000 de poliţişti şi militari au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea alegerilor, în această ţară cu 202 milioane de locuitori.

Din cauza diferenţelor de fus orar, secţiile de vot se vor deschide cu două ore mai târziu (la 16.00, ora României), în unele localităţi din Amazonia. Urnele se vor închide la ora locală 17.00 (23.00, ora României), în majoritatea localităţilor braziliene.

     

Dilma Rousseff: de la luptător de gherilă la preşedinţie 

dilma rousseff reuters

Fost activist de stânga devenit tehnocrat, Rousseff este prima femeie aleasă preşedinte în Brazilia, cea mai mare economie sud-americană. Însă nu acesta este motivul pentru care victoria acesteia i-a şocat pe mulţi. Atunci când a câştigat cea mai importantă funcţie în Brazilia, avea 63 de ani şi era deja bunică. Rousseff a fost liderul unei mişcări de rezistenţă, sprijinită militar de Occident, şi a fost chiar condamnată la închisoare pentru aceste activităţi. Aceasta a luptat împotriva dictaturii din anii 1960-1980, când a fost şi torturată din cauza orientărilor politice.  

A a preluat funcţia în ianuarie 2011 şi, până acum, mandatul său pare o continuare a politicilor duse de fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva. Rousseff a aplicat măsuri pentru susţinerea sectorului privat, însă şi-a arătat deseori dorinţa ca statul să controleze sectoreale-cheie ale economiei. 

Fiica unui imigrant bulgar

Fiica unui imigrant bulgar, Rosseff a fost multă vreme mâna dreaptă a preşedintelui Lula da Silva, având efectiv atribuţiile unui prim-ministru. A copilărit în oraşul de provincie Belo Horizonte şi visa să devină balerină, pompier sau acrobat la circ. Studiile le-a făcut la o şcoală catolică, condusă de călugăriţe. Tatăl a murit atunci când ea avea doar 14 ani, însă nu înainte de a-i face cunoştinţă cu Zola şi Dostoievski.

Timpul pentru lectură a devenit însă tot mai scurt: după moartea tatălui, Rousseff şi fraţii ei au fost nevoiţi să muncească. La 16 ani era deja înscrisă în POLOP (Politica Muncitorilor), un grup desprins din partidul comunist, care lupta pentru revenirea socialismului la putere. Atuncii când s-a instaurat dictatura militară, în 1964, gruparea a devenit clandestină, iar Rosseff s-a numărat printre cei care nu vedeau nimic greşit în a pune mâinile pe arme pentru a lupta cu regimul. 

dilma rousseff reuters

În anii 1960-1970, grupările afiliate sau chiar din care Rosseff a făcut parte aveau operaţiuni de gherilă şi răpeau diplomaţi străini, condiţionând eliberarea de lor de punerea în libertate a unor deţiniţi politici. 

Divorţ după o căsnicie de 25 de ani

Până în 1973 divorţase deja de primul soţ, şi el tot activist de stânga. S-a mutat în Rio Grande do Sul, acolo unde cel de-al doilea soţ ispăşea o pedeaspă cu închisoare de patru ani, tot pe considerente politice. Acolo, ea şi-a reluat studiile, a mers la universitate, s-a angajat întrr-o funcţie publică în guvernul local şi a născut o fiică, Paula. 

În 1986 a fost numită şef peste finanţele locale din Porto Alegre şi atunci a început să înflorească o carieră politică. În 1993 a devenit ministru pentru Energie. În timpul acelui mandat, reţeua de distribuţie pentru electricitate a statului s-a majorat cu 1.000 de kilometri, au fost construite mai multe noi baraje pentru centrale hidroelectrice. 

În 1994, după aproape 25 de ani de căsnicie, Rosseff a divorţat încă o dată. Eşecul din viaţa personală a fost dublat de o nereuşită academică din 1998, când nu a reuşit să-şi obţină doctoratul în ştiinţe sociale. 

Însă cea mai importantă luptă câştigată de Rousseff este, fără îndoială, cea împotriva cancerului limfatic. 

image

Marina Silva (56 de ani) candidează de pe poziţia tehnocratului din afara politicii. Ea şi-a făcut un nume ca activist pentru mediul înconjurător, fiind colegă cu Chico Mendes, care a fost asasinat pentru că apăra drepturile locuitorilor din bazinul Amazonului. 

În 2003, ea a devenit ministru al Mediului. Înainte de aceasta, a fost membră a Partidului Muncitorilor, cu care a obţinut şi un mandat de senator. 

Născută într-un mic sat în 1958, Silva are origini portugheze şi africane. A rămas orfană la 16 ani şi a fost dusă în capitala regională Rio Branco pentru a fi tratată de hepatită. Acolo, ea a intrat sub protecţia unor măicuţe catolice, care au îngrijit-o şi au învăţat-o să scrie şi să citească.

Silva a devenit astfel prima persoană alfabetizată din familia sa. După ce a părăsit mănăstirea, a lucrat ca menajeră internă, lucrând în schimbul cazării şi mesei. La 26 de ani, a reuşit să-şi termine facultatea şi a devenit tot mai interesată de politică. 

În 1984, ea a înfiinţat primul sindicat muncitoresc din Rio Branco. 

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite