Să recunoaştem statul Kosovo?
0
În prima ediţie din 2010, FP România relansează dezbaterea asupra recunoaşterii şi de către România a independenţei unilateral declarate de Kosovo şi acceptate de 63 de state. Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga judecă procesul intentat de Serbia fostei sale provincii. România susţine că dreptul internaţional nu permitea secesiunea.
Pe teren, este clar că albanezii şi sârbii nu mai concep să trăiască împreună. Trebuie ca România să recunoască independenţa unui stat kosovar, în rând cu majoritatea aliaţilor săi euro-atlantici? În noua ediţie a revistei, o seamă de experţi români spun mai mult NU decât DA. Pe scurt, argumentele a doi dintre ei.
Zoe Petre: DA. Găsirea pretextului
Dacă ar fi fost vorba să nu recunoaştem independenţa Rhodesiei, situaţia ar fi fost simplă. Fiind însă vorba de imediata noastră vecinătate, nerecunoaşterea e la fel de complicată şi de generatoare de consecinţe neplăcute ca şi recunoaşterea.
Perseverând în refuzul recunoaşterii, nu doar că ne regăsim (cu Spania, ce-i drept) în tabăra dirijată de Moscova, alături de Hugo Chavez şi de prietenii chinezi, dar ne şi complicăm demersurile din Balcani: nu putem participa efectiv la nicio misiune UE sau NATO, avem nevoie de viză pentru Kosovo, dar nu avem cui o cere.
Cu mult înainte ca Planul Ahttisaari să fie dat publicităţii, am argumentat împotriva fragmentării Serbiei şi în favoarea unei soluţii negociate de foarte largă autonomie a Kosovo. Am explicat adesea că Serbia, în curs de democratizare din 2000, nu trebuie să fie împinsă înapoi în braţele naţionaliştilor, şi că renunţarea la principiile Conferinţei de la Helsinki pune într-o poziţie foarte neplăcută toate forţele democratice din centrul şi estul Europei.
Opinia mea a rămas însă aceea că România ar fi trebuit să-şi găsească din vreme cât mai mulţi aliaţi în UE şi NATO, să organizeze o operaţiune serioasă de lobby în SUA şi să încerce să prevină adoptarea Planului Ahttisaari susţinând o altă soluţie - de exemplu, proiectul propus la Bruxelles de Adrian Severin, de integrare rapidă şi concomitentă a spaţiului sârb, cu Kosovo cu tot, în UE. Simplul refuz de a recunoaşte independenţa kosovară nu duce nicăieri, şi România este acum blocată în acest refuz.
Nu este imposibil însă ca, peste câteva luni, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga să ne ofere un bun pretext pentru a recunoaşte Kosovo. Putem bănui că, în concluziile sale, Curtea va fi mai puţin categorică decât i-o cer reprezentaţii Serbiei, Argentinei, Rusiei, Chinei, Spaniei - şi ai României.
Şi asta pentru că legea internaţională e departe de a fi categorică în materie de secesiune, pe care, cel puţin în contextul fostelor colonii, o consideră legitimă. Dacă decizia va înclina cât de cât balanţa în favoarea independenţei, România ar trebui să profite de ocazie şi să scape astfel cu faţa curată din poziţia cât se poate de inconfortabilă în care s-a văzut blocată prin refuzul din 2008. Dacă nu, va trebui să căutăm alt pretext.
Iulian Chifu : NU. Avocat de pace
În principiu, România, ca orice stat mic, este un apărător al situaţiilor clare în relaţiile internaţionale, al situaţiilor motivate juridic de dreptul internaţional. În cazul Kosovo, România a interpretat dreptul internaţional astfel: statul suveran Iugoslavia restrânsă a încălcat regulile respectării drepturilor omului, a drepturilor minorităţii şi a produs un genocid la adresa minorităţii albaneze din Kosovo, care încerca pe canale mai mult sau mai puţin legale o secesiune.
În urma unei rezoluţii a Consiliului de Securitate minus Rusia, comunitatea internaţională a retras Belgradului dreptul de administrare a provinciei Kosovo şi a preluat-o prin intermediul UNMIK.
În niciun punct Belgradul nu a pierdut suveranitatea asupra Kosovo, ci doar posibilitatea temporară de a administra provincia. În consecinţă, reacţia naturală aşteptată era ca, după asumarea de către Serbia a greşelilor şi adoptarea unei legislaţii şi proceduri convenabile care să respecte dreptul minorităţilor, să fie redată administrarea provinciei către statul suveran sârb.
Între timp a intervenit declararea unilaterală a independenţei statului Kosovo. Din punctul de vedere al României, Bucureştiul poate recunoaşte Kosovo abia atunci când, cele două părţi vor semna un asemenea acord sau dacă Curtea Internaţională de Justiţie va decide să se pronunţe în favoarea transformării provinciei în stat.
Nerecunoaşterea provinciei nu înseamnă eludarea responsabilităţilor ce revin României ca stat NATO. Este şi o chestiune de distanţă, şi una de responsabilitate crescută - eventuale ciocniri duc la refugiaţi în România, destabilizarea se repercutează tot asupra ţării noastre, care trebuie să intervină.
În consecinţă, revine Washingtonului sarcina de a determina şi de a crea deschidere la Priştina, şi Bucureştiului de a pregăti deschiderea la Belgrad - cu sprijinul partenerilor din UE şi al aliaţilor din NATO, care să producă o ofertă coerentă şi o perspectivă certă Serbiei în Occident. În aşa fel ca cele două părţi să fie îndemnate să negocieze şi să închidă diferendul cu un acord de statut sau de recunoaştere reciprocă a soluţiei comune.
Zoe Petre este doctor în istorie. Iulian Chifu conduce Centrul de Prevenire a Conflictelor.
Bombele ediţiei
FP România nr. 14 (ianuarie/ februarie) publică topul celor 100 de minţi care ghidează efectiv mersul lumii. Nu doar Obama, familia Clinton, Papa Benedict sau Mario Vargas Llosa, dar şi iluştri lideri chinezi, indieni sau arabi.
Subiectul fierbinte al ediţiei este lista bombelor cu ceas ale anului 2010: posibile ciocniri ruso-ucrainene (şi americane) în Crimeea, cucerirea Yemenului de către Al Qaida, o succesiune explozivă în Egipt, o nouă catastrofă umană în sudul Sudanului, un apăsător vârf al petrolul şi un reflux al liberalizării comerţului internaţional. Pe termenul lung întrebarea este dacă actuala recesiune a democraţiei chiar şi în Vest va face necesară o nouă revoluţie.
În rest, relatări din pseudo-ţări: Abhazia, Kurdistanul irakian, Somaliland. Şi subiectul omolog românesc: Să recunoaştem statul Kosovo? Răspund: Iulian Chifu, Zoe Petre, Vladimir Pasti, Radu Săgeată, un analist albanez, unul rus şi unul american.
Se încarcă comentariile...
