Palestina, ca stat

Comentariu. Ce se va întâmpla dacă Palestina şi-ar declara independenţa? Întrebarea nu este doar teoretică. La Washington şi în alte centre de putere se zvoneşte cu insistenţă că o declaraţie de independenţă din partea Palestinei este iminentă.

Salam Fayad, premierul palestinian, spune că asta intenţionează să facă dacă nu se poate ajunge la un acord cu Israelul. Un proces de pace blocat, absenţa unei perspective care să ofere speranţă, vulnerabilităţile politice existente de ambele părţi sunt factorii care fac o declaraţie de independenţă tot mai plauzibilă. Nu ar rezolva problema; dar ar schimba lucrurile.

Tirania minorităţii

Un alt factor este fragmentarea politică a Israelului, care consolidează izolarea ţării. În teorie, democraţia presupune că guvernele reflectă preferinţele unei majorităţi electorale. În practică, interesele guvernului nu sunt şi cele ale majorităţii, ci aparţin segmentelor mai vocale. Pasiunea anumitor organizaţii îşi poate pune decisiv amprenta asupra vieţii politice. Asta se întâmplă în Israel, unde grupuri religioase conservatoare se asigură că interesele lor determină agenda naţiunii.

În martie, chiar în timpul vizitei vicepreşedintelului Statelor Unite în Israel, guvernul a autorizat construcţia a încă 1.600 de noi case în Ierusalimul de Est.

„Când am văzut acest lucru, m-am întrebat dacă liderii Israelului consideră Iranul drept o ameninţare pentru ţara lor", mi-a declarat un oficial de la Casa Albă. „În timp ce noi lucrăm din greu să convingem China şi Rusia să impună sancţiuni Teheranului, politicienii Israelului par interesaţi doar să construiască case pentru câţiva colonişti."

O interpretare diferită a incidentului este aceea că reprezentanţii politici ai coloniştilor au deturnat birocraţia israeliană, utilizând-o ca mijloc de promovare a propriilor obiective. Într-un astfel de scenariu, premierul Benjamin Netanyahu a fost la fel de surprins precum Joe Biden de autorizarea proiectului. Iată cum, o minoritate vocală şi radicală duce ţara într-o direcţie pe care puţini o susţin.

În schimb, majoritatea întoarce spatele politicii, bucurându-se de beneficiile unei vieţi la standarde înalte şi liniştite, pe fondul reducerii atacurilor teroriste ca urmare a sigilării teritoriilor palestiniene.
       
O schimbare nu chiar radicală

Izolarea internaţională a Israelului se accentuează. În multe ţări a susţine Israelul a devenit un demers costisitor, în timp ce sprijinirea palestinienilor aduce dividende. Ideea unei declaraţii de independenţă unilaterale devine tot mai tentantă . Şi totuşi, problema nu este gestul în sine, ci ce se va întâmpla ziua următoare.

Independenţa nu va schimba faptul că palestinienii rămân divizaţi. Şi nici nu va conta în negocierile cu Israelul asupra frontierelor Ierusalimului sau în problema reîntoarcerii refugiaţilor. Dar ar putea hrăni ceva ce această mică parte de lume produce în cantităţi uriaşe: speranţe care se transformă rapid în dezamăgiri.

Moisés Naím

-Redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy", pe care a relansat-o în 2003 pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.
-Fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.
-Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.