Milioanele plecate

Guatemalezi expulzaţi din Statele Unite, după ce ajunseseră ilegal pe „pământul făgăduinţei”

Comentariu. Aproape 700 de milioane de oameni din toată lumea şi-ar părăsi casele, pentru a nu se mai întoarce niciodată. Dincolo de declinul economic şi de lipsa oportunităţilor, creșterea criminalităţii este adesea argumentul decisiv pentru a-şi părăsi patria.

Aproximativ 16% din populaţia adultă a lumii vrea să emigreze, potrivit unui sondaj Gallup realizat, în 135 de ţări, între 2007 şi 2009. Rezultatele reflectă mai degrabă dorinţele respondenţilor decât intenţiile lor, şi că doar o fracţiune dintre cei care vor să migreze o şi fac.

Rudele şi educaţia

În general, cei mai educaţi şi mai tineri sunt cei mai pregătiţi să înceapă o viaţă nouă în altă ţară. Doar 10% din cei care visează să emigreze au vârste de peste 35 de ani, în timp ce 22% au între 15 şi 34 de ani. Aproximativ 40% au absolvit liceul sau facultatea, faţă de numai 11% care n-au terminat liceul.

Potrivit Gallup, 59% dintre respondenţii care au spus că ar vrea să emigreze sau care au făcut-o în ultimii cinci ani au un membru al familiei care trăieşte în altă ţară, în timp ce doar 13% nu cunoşteau pe nimeni în străinătate pentru a-i ajuta să facă mişcarea.

În Guatemala, Venezuela, Nicaragua sau Ecuador pregătirea pentru trista dar inevitabila eventualitate de a trebui să emigrezi atunci când o situaţie deja precară nu mai este suportabilă este o caracteristică a clasei mijlocii.

Frica de violenţă

Iar dacă declinul economic şi lipsa de oportunităţi sunt deja motive bune pentru a emigra, înrăutăţirea ratei de criminalitate - nivelul crescut de jafuri, răpiri şi crime - este adesea argumentul decisiv în luarea deciziei de a-şi abandona patria.

„Sunt pregătit să renunţ la o mulţime de lucruri pe care aş vrea să le am. Dar nu pot trăi în frică. De aceea am plecat", spune Arturo, un tânăr guatemalez cu studii superioare.

Elena, ingineră din Venezuela, şi prima membră a familiei ei care are o diplomă, spune că a plecat după ce a fost violată pentru a doua oară. „Un an mai târziu, am fost răpită, împreună cu prietenul meu, într-o noapte când plecam de la cinematograf. M-au violat de mai multe ori şi l-au bătut foarte rău pe prietenul meu. Făceau parte din forţele armate. Câteva zile mai târziu am plecat la Miami; stau ilegal aici, servesc într-un bar şi locuiesc într-o cameră închiriată. Dar nu mă voi întoarce niciodată".

Lipsa viitorului

Cu câteva zile în urmă, Javier Aguirre, antrenorul naţionalei mexicane de fotbal, spunea că va părăsi Mexicul deoarece nu mai suporta violenţa. Arturo, Elena şi Javier Aguirre sunt genul de oameni care construiesc o societate prosperă şi decentă. Au hotărât ei cu adevărat să plece sau i-au dat afară ţările lor? Nu contează. Important este că ţările lor nu mai pot miza pe abilităţile lor. Milioane de oameni ca ei se gândesc să-şi părăsească ţările, să rupă legăturile care-i leagă şi care le reduc şansele.

Cei care se gândesc să emigreze au puţine motive să gândească pe termen lung: ar putea să nu stea mult timp nici acolo unde sunt. Această tendinţă este legată de procesul de sărăcire care transformă cetăţenii unei ţări în simpli locuitori. Şi când o ţară are mai mulţi locuitori decât cetăţeni, nu are un viitor în care să-ţi pui speranţele.

Moisés Naím

Redactor-şef al revistei americane „Foreign Policy", pe care a relansat-o în 2003 pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.

Fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.

Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy", tradusă deja în 18 limbi.