După proteste: Unde se aseamănă protestele din România şi Coreea de Sud - şi de ce

După proteste: Unde se aseamănă protestele din România şi Coreea de Sud - şi de ce

Redefinirea democraţiei şi a luptei anticorupţie în protestele din Coreea de Sud şi România din 2016 şi 2017. O convergenţă este izbitoare. Ambele mişcări pot fi considerată un semn că standardele democratice globale se schimbă. De Dana S. Trif

Ştiri pe aceeaşi temă


extras din dosarul După proteste, publicat în ediţia FP-România nr 54 (vara 2017)

Taipei, martie 2017 – Ziua de 10 martie 2017 este o premieră în istoria politică a Coreei de Sud: pentru prima dată în cei 30 de ani de democraţie locală, un preşedinte al ţării a fost destituit. Curtea Constituţională a decis, în unanimitate, menţinerea acuzaţiilor împotriva şefei statului şi a aprobat suspendarea ei, votată de Parlament pe 9 decembrie 2016. Park Geun-hye, al unsprezecelea preşedinte al Coreei de Sud şi prima femeie – fiica unui dictator din istoria recentă a ţării – care a ocupat o asemenea funcţie în Asia de Est, era învinuită de abuz de putere, şantaj şi luare de mită. Concret, Park a fost acuzată că i-ar fi permis prietenei sale Choi Soon-shil, care nu deţinea demnităţi publice, să intervină în mod ilegitim în afaceri de stat, în beneficiul personal şi al familiei sale. Acuzaţiile au condus la ample proteste publice faţă de preşedintă şi de oamenii ei. Demonstraţiile au început la sfârşitul lunii octombrie 2016 şi au durat câteva luni. Sud-coreeni de diferite vârste şi profesii, din capitală, dar şi din restul ţării, s-au adunat în fiecare sâmbătă în pieţe publice din Seoul şi au traversat centrul oraşului ţinând în mâini lumânări aprinse. În punctul culminant al protestului, un milion de oameni i-au cerut lui Park demisia.

În aceeaşi afacere juridico-politică, Lee Jae-young, în vârstă de 48 de ani, descendent al unei vechi familii de moşieri şi moştenitor al imperiului Samsung, cu o avere netă estimată la 6,7 miliarde de dolari, locul trei între conaţionali şi al 239-lea pe lista miliardarilor lumii realizată de Forbes, a fost arestat pe 10 februarie 2017 pentru dare de mită. Este acuzat că a finanţat cu aproape 36 de milioane de dolari americani fundaţii şi societăţi fictive controlate, respectiv deţinute de Choi Soon-shil – considerată o éminence grise la Casa Albastră, reşedinţa prezidenţială sud-coreeană. Prin intermediul acestor plăţi, Lee ar fi urmărit, în 2015, să câştige bunăvoinţa preşedintei în vederea fuziunii a două filiale Samsung. Alipirea, pentru care Lee Jae-young a avut nevoie de implicarea Fondului Naţional de Pensii, i-ar fi facilitat obţinerea mult râvnitei conduceri a companiei. Era a doua încercare a procurorilor de a-l aresta pe Lee, primul mandat de arestare fiind respins, în ianuarie, de o curte de justiţie din cauza „lipsei de dovezi”. Dacă va fi condamnat, Lee ar putea petrece mulţi ani în detenţie.

Familii politico-economice

De obicei averea, poziţia în economia naţională şi legăturile cu clasa politică, îi feresc pe membrii marilor grupuri de afaceri din Coreea de Sud – numite chaebol – de cercetări extinse sau de pedepse efective. În 2008, tatăl lui Lee Jae-young a primit o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală şi delapidare, însă a fost graţiat de către preşedintele ţării. În luna august a anului trecut însăşi Park Geun-hye a emis un ordin de graţiere pe numele unui văr al lui Lee Jae-young, director al unui braţ al companiei Samsung, condamnat în 2014 pentru deturnare de fonduri şi evaziune fiscală. Cei doi Lee sunt nepoţi ai lui Lee Byung-chul, fondatorul Samsung, cel mai mare grup de afaceri din Coreea de Sud, care în 1938 avea doar o mică firmă de comerţ. Clanul din care fac parte toţi aceşti Lee a avut în 2013, conform Bloomberg, venituri echivalente cu 17% din PIB-ul ţării. Familiile chaebol sunt o moştenire istorică specială în Coreea de Sud, iar relaţiile lor Preşedinţia sunt aparte. Dar toate acestea par a fi, acum, sortite schimbării.
Protestele din octombrie 2016 păreau doar un impas pentru preşedinta în funcţie, al cărei mandat urma să se încheie în februarie 2018. Însă manifestaţiile au sporit. Conform unor cifre avansate de organizatori, citate de Washington Post, demonstraţiile au atins pentru prima dată un milion de oameni pe 12 noiembrie. După două săptămâni, şi după două luni în care Preşedinţia refuzase să admită orice abatere, Park Geun-hye a recunoscut că i-a permis lui Choi Soon-sil să-i editeze discursurile. Preşedinta şi-a cerut scuze la televiziunea naţională şi a solicitat ca zece dintre secretarii săi să-şi depună demisiile. Era însă începutul sfârşitului ei. 

În ambele cazuri, clivajele dintre populaţia urbană, relativ tânără şi educată, versus cea îmbătrânită şi rurală, au fost ample.

Similitudini inter-continentale

Oare gestul împăciuitor al lui Park faţă de protestatari a fost prea puţin important sau tardiv? Dar acţiunea guvernului român de a da înapoi de la schimbările aduse Codului Penal, fără să recunoască însă greşeala, a fost o încercare neînţeleaptă de a stăvili valul de schimbare socială? După ce Curtea Constituţională a suspendat-o pe Park, votanţii ei au devenit mai vocali, chiar violenţi. Abrogarea Ordonanţei 13/2017 nu a pus capăt tumultului politic în România. În ambele cazuri, clivajele dintre populaţia urbană, relativ tânără şi educată, versus cea îmbătrânită şi rurală, au fost ample. Similar, România şi Coreea de Sud sunt implicate în jocuri geostrategice regionale complexe. Scutul anti-rachetă construit de SUA în România şi cel pe punctul de a fi amplasat pe Pentagon în Coreea au tensionat relaţiile cu Rusia, în cazul României, respectiv cu China, în cazul Coreei de Sud.

În mijlocul acestor nelinişti politice, coloane de români şi sud-coreeni au mărşăluit, săptămâni la rând, în apărarea justiţiei, împotriva practicilor percepute ca şi corupte ale politicienilor, ale oamenilor de afaceri şi, în cazul Coreei, ale procurorilor. Un sondaj de opinie Gallup Korea realizat înainte de hotărârea Curţii Constituţionale releva că 77% dintre sud-coreeni salutau suspendarea preşedintei. Mulţi dintre ei şi-au exprimat public satisfacţia la aflarea verdictului şi speranţa pentru un plus de transparenţă şi integritate în politică, precum şi pentru lideri care, mai presus de orice, trebuie să fie incoruptibili şi raţionali. Într-o ţară unde sistemul prezidenţial a fost criticat inclusiv ca fiind imperial şi frizând autocraţia, protestatarii cer acum o democraţie incluzivă, al cărei echilibru instituţional să funcţioneze în favoarea oamenilor de rând. Analiştii politici din România au subliniat că demonstraţiile masive din întreaga ţară semnalează o redeşteptare a unei Românii viitoare, una mai puţin dispusă să tolereze coluziunile oamenilor de afaceri şi ale politicienilor.

Mare parte din cetăţenii României şi ai Coreei de Sud refuză să accepte ca legitim un guvern care pune interesele private, ale oligarhilor sau ale politicienilor, înaintea interesului public.

Cu prilejul Discursului de la Gettysburg, emblematicul preşedinte american Abraham Lincoln a definit democraţia drept „guvernarea poporului, de către popor şi pentru popor” – definiţie care pare să inspire protestele contemporane. Cei care se simt marginalizaţi politic au început să susţină din nou acest înţeles de bază al democraţiei. O asemenea convergenţă în vocaţia protestelor din România şi Coreea de Sud este izbitoare. Aceste demonstraţii de anvergură ar putea fi considerate un semn că standardele democratice globale se schimbă. De asemenea pot fi dovada că, în pofida diferenţelor geografice şi culturale, democraţiile urmează un model similar de dezvoltare. Atât România, cât şi Coreea de Sud au făcut tranziţia de la dictatură la democraţie la sfârşitul anilor ‘80. Pe parcursul mai multor decade de creştere economică şi capitalism, bogăţia naţională a fost distribuită neuniform. Deşi nu există dovezi care să indice o legătură între inegalitatea socială şi actualele contestări politice, un argument plauzibil ar fi că frustrările economice resimţite i-au făcut pe oameni intoleranţi faţă de corupţia la nivel înalt. Grupuri civice sud-coreene au criticat graţierea unor şefi de chaebol, ca plasându-i deasupra legii.

Guvernaţi-guvernanţi

Legea, sistem bazat pe reguli codificate, cutume şi interpretări, nu este infailibilă. Probabil că nu vom şti niciodată întreaga poveste din spatele acestor evenimente. Este însă clar că mare parte din cetăţenii României şi ai Coreei de Sud refuză să accepte ca legitim un guvern care pune interesele private, ale oligarhilor sau ale politicienilor, înaintea interesului public. Protestele lor se aseamănă în această privinţă. O serie de jurnalişti de investigaţii curajoşi şi whistleblowers anonimi şi-au asumat misiunea de a apăra statul de drept, demascând grupuri de interese corupte. Activismul politic s-a extins până la oamenii simpli, cetăţeni-jurnalişti care au distribuit masiv fotografii de la proteste. În România, protestele au fost declanşate de informaţii despre planurile Guvernului publicate de un site de ştiri, Hotnews. În Coreea de Sud, în ciuda presiunilor politice pentru ca media să oprească anchetele care o vizau pe Choi Soon-shil, două instituţii de presă, Hankyoreh şi trustul de televiziune JTBC, şi-au continuat investigaţiile. Echipa JTBC este cea care a descoperit sursa dovezilor iniţiale utilizate de procurori împotriva lui Park, anume tableta electronică personală a lui Choi Soon-shil.

Este acest activism civic recent caracteristic democraţiilor de tranziţie, precum România şi Coreea de Sud? Asistăm la începutul unei reînvigorări democratice? Vom vedea. Ce ştim dincolo de orice dubiu este că manifestanţii din ambele ţări şi-au demonstrat sprijinul pentru o politică diferită, cuplată la convingerile şi nevoile cetăţenilor.

În ambele ţări recentele proteste nu sunt izbucniri unice de furie civică. În octombrie 2015, tragedia din clubul Colectiv a scos la iveală faptul că neglijenţa administraţiei locale faţă de standardele de siguranţă în localuri publice precum şi contractele de afaceri la limita legii pot fi letale. Demonstraţiile de stradă ce au urmat au dus la demisia premierului de la acea vreme, Victor Ponta (deşi nu este clar dacă plecarea sa nu a fost mai curând determinată de calcule politice de o altă natură). În aprilie 2014, scufundarea feribotului Sewol pe coasta sud-coreeană a curmat vieţile a 304 pasageri, dintre care mulţi erau elevi de liceu. Incapacitatea autorităţilor sud-coreene de a salva pasagerii blocaţi în interiorul vasului înainte ca acesta să se scufunde complet a implicat administraţia prezidenţială într-un nou scandal. Park ar fi aflat despre naufragiu abia şapte ore mai târziu şi a fost acuzată că operaţiunile de salvare au fost prost coordonate şi contradictorii. Deşi familiile victimelor au solicitat o anchetă independentă a accidentului, preşedinta şi partidul său au refuzat să dea curs acestor cereri. Doar directorul Serviciului Naţional de Informaţii şi-a prezentat demisia, după ce în mass-media au apărut informaţii cu privire la o implicare dubioasă a agenţiei sale în firma care deţinea feribotul Sewol.

Tragediile de asemenea magnitudine îşi lasă întotdeauna amprenta în memoria colectivă a unui popor. În ambele cazuri, furia publică a contribuit la aducerea în centrul atenţiei a neputinţei elitelor politice de a administra instituţiile statutului. Cauzele latente care au stat la baza protestelor din România din februarie 2017 şi a celor din Coreea între 2016 şi 2017 şi-ar fi putut face simţită prezenţa şi în cazurile Colectiv şi Sewol. Ce nu a fost pe deplin exprimat atunci a răbufnit acum: furia împotriva deţinătorilor puterii, acuzaţi că au abuzat de poziţiile lor pentru a obţine câştiguri personale, ignorându-şi rolurile şi responsabilităţile publice.

Este acest activism civic recent caracteristic democraţiilor de tranziţie, precum România şi Coreea de Sud? Asistăm la începutul unei reînvigorări democratice? Vom vedea. Ce ştim dincolo de orice dubiu este că manifestanţii din ambele ţări şi-au demonstrat sprijinul pentru o politică diferită, cuplată la convingerile şi nevoile cetăţenilor. Mesajul lor pare să întărească peste secole credinţa lui Lincoln că, fie şi la mult timp după ce susţinătorii ei au murit, „guvernarea poporului, de către popor şi pentru popor, nu va dispărea de pe Pământ”.

Dana S. Trif este cercetătoare în relaţii internaţionale la Centrul pentru Studii Internaţionale, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Are un doctorat în ştiinţe politce de la Universitatea Liberă din Berlin, iar în prezent urmează un stagiu de cercetare în domeniul politicii internaţionale de securitate în Marea Chinei de Sud la Universitatea Naţională ChengChi din Taipei.

citeste totul despre: