Despre situaţia femeilor care muncesc

Kay Hymowitz dezbate pentru ForeignPolicy.com un subiect controversat, şi anume înclinaţia femeilor de a face carieră (sau lipsa ecesteia) şi situaţia actuală din Statele Unite. Cum, când şi de ce ar face femeile carieră sunt teme des abordate de feministe de-a lungul timpului, iar o serie de studii vin în completarea sau combaterea teoriilor acestora.

Prin analizarea poziţiilor feministelor Anna-Marie Slaughter şi Sheryl Sandberg, se deosebesc obstacolele externe în calea clădirii unei cariere şi cele interne, cu care o femeie se obişnuieşte prin „tradiţie”. Obiectivul însă este, în fond, acelaşi: echitatea şansei pentru bărbaţi şi femei.

În timp ce americanii sunt refractari la măsuri curajoase la acest capitol, în alte părţi ale lumii se lucrează deja cu cote pentru a se observa în mod pragmatic evoluţia acestui fenomen. Totuşi, principala problemă rămâne rolul atribuit prin tradiţie fiecărui gen, iar lipsa implicării naturale determină o tensionare a situaţiilor. De asemenea, studiile demonstrează că în Statele Unite femeile au capacităţi egale cu ale bărbaţilor de a ocupa funcţii de conducere, lucru care se şi întâmplă, ocupând poziţia de frunte la acest capitol în cadrul OECD. Femeile americane sunt mult mai determinate decât cele europene să devină antrepenori, iar un procentaj lăudabil există în materie de conducere sau co-coducere a a firmelor americane de către femei.

Pe de altă parte, există şi neajunsuri. Hymowitz spune că în privinţa serviciilor legale, femeile stau mai prost decât bărbaţii din punct de vedere procentual. Aşadar, există un progres, dar lucururile merg încet şi nu sunt semne că s-ar schimba ceva. Studiile arată că şi în alte părţi ale lumii, spre exemplu în peninsula Scandinavă sau Islanda, unde puţine femei ocupă funcţii executive, lucrurile stau la fel sau chiar mai rău.

În ceea ce priveşte diferenţa de salariu între femei şi bărbaţi, există un fenomen global, scrie Kay Hymowitz pentru ForeignPolicy.com, mai ales dacă ne referim la femei cu copii. Dacă o soluţie ar fi introducerea unor legi care să descurajeze diferenţele mari de salariu, inegalităţile ar putea dispărea – asta dacă nu sunt luate în calcul ţările egalitariste, unde diferenţa de salariu este mai mare decât în Statele Unite, de exemplu. Alt indiciu pentru situaţia de necontrolat este faptul că ţările cu diferenţe mici indică o calificare profesională femeilor, aşadar cele necalificate în general nu lucrează. Să fie aşadar vorba de preferinţe şi priorităţi?

Alt aspect problematic sunt politicile pentru maternitate şi îngrijirea copilului. Astfel că, în ţările ocupând poziţii de frunte în OECD, 80% dintre mame lucrează, iar statul garantează drepturi în ceea ce priveşte îngrijirea copiilor. În Statele Unite, situaţia arată oarecum altfel, fiind într-o poziţie mai dezavantajată decât în Europa şi, de altfel, căzând de pe poziţia a şasea în topul OECD al femeilor care lucrează, din 1990, pe poziţia a şaptesprezecea în 2010.

Poziţia Statelor Unite în topul OECD este mai mică dar nu foarte îndepărtată. Pe de altă parte, politicile scandinavilor pentru protecţia familiei sugerează, în practică, tendinţa mamelor de a lucra part-time, spre deosebire de femeile americane. Iar o femeie care îşi ia un concediu prea mare – şi uneori de mai multe ori – se depărtează de statutul de lucrătoare, pierzând încrederea de a se întoarce în acea postură.

 În aceste condiţii, Hymowitz aminteşte o altă posibilă soluţie – concediul de paternitate – care ar fi ideal, dacă s-ar întâmpla de facto ceea ce se propune. Deşi obiectivul este de a introduce o echitate a indatoririlor casnice în cadrul familiei, iar unele state au înaintat politici promiţătoare, în practică rezultatele nu sunt la fel de promiţătoare, indiferent de lungimea acestui concediu. Se adaugă şi alte aspecte, precum familiile mono-parentale, familiile în care doar un părinte lucrează, politica statului respectiv în domeniu.

În ceea ce priveşte cotele rezervate femeilor în posturi strategice la nivel naţional, rezultatele sugerează anumite succese, dar nu succese răsunătoare. Studiile indică efecte relativ diferite: fie că acestea au determinat candidaţi necalificaţi, fie că în afară de cotele specificate nu au existat schimbări semnificative, fie că un efect au fost pârghiile prea mari pentru un număr prea mic de femei în posturi de conducere. În politică s-au introdus de asemenea cote, iar rezultatele diferă. Interesant este că două ţări din cadrul OECD care nu au introdus aceste cote au cea mai pare proporţie de femei în posturi de conducere.

Pe de altă parte, se observă în diferite părţi ale lumii femei precum Angela Merkel sau Park Geun-hye care nu se arată prea interesate de cote, însă acţionează cu naturaleţe şi inteligenţă în posturile pe care le ocupă. Există, în consecinţă, diferenţe de opinii legate de acest subiect. Pe de o parte, nu se găseşte nicio legătură între o femeie-lider şi emanciparea femeilor, pe de altă parte se accentuează importanţa decisivă a afirmării femeilor de carieră. Poate nu s-au găsit încă metodele echitabile sau poate femeile chiar nu sunt atât de preocupate de a-i egala pe bărbaţi în carieră...

Ana Iunona Mavlea – Intern Foreign Policy