Viitorul depinde de Ucraina

„În acest „mare joc” al secolului XXI, integrarea se va hotărî în unul din cele două modele: modelul Uniunii Europene versus conceptul euro-asiatic al Rusiei" FOTO Filip Radunović

În tratatul său despre universalismul european, istoricul şi sociologul american Immanuel Wallerstein explică practica întâlnită încă din secolul al XVI-lea, la începutul erei colonialismului, de a impune civilizaţia prin violenţă, justificând-o prin „barbarismul celorlalţi“.

„Orientalismul“ lui Edward Said şi „balcanismul” Mariei Todorova contribuie la extinderea tezei lui Wallerstein prin descrierea unor strategii intelectuale variate întâlnite în epoca modernă, care duc la concretizarea inferiorităţii celorlalţi. Aceşti „ceilalţi” sunt prezentaţi prin diverse categorii reducţioniste ca fiind limitaţi şi incapabili să facă pasul spre modernizare. În lucrarea sa de analiză istorică intitulată „Bloodlands” şi distinsă cu numeroase premii, profesorul Timothy Snyder de la Universitatea Yale descrie într-o manieră similară modul în care sunt percepuţi, din perspectivă istorică, „ucrainenii inferiori” de către marii agresori ai secolului XX, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică. Autorul descrie această percepţie istorică ca reprezentând justificarea dorinţei marilor agresori de a acapara puterea în mod sângeros.  

Barbarismul cerlorlalţi şi sistemele de valori apărute ca urmare a răsturnărilor istorice au reprezentat tema principală a manifestării de solidaritate organizate săptămâna trecută la Kiev, de profesorul Snyder, împreună cu Leon Wieseltier, editorul publicaţiei americane „The New Republic”, la care au participat intelectuali de renume din Occident, Ucraina şi Rusia.

Prin dezbateri publice pe tema „Ucraina: Thinking Together”, s-au căutat răspunsuri la o serie de întrebări esenţiale referitoare la actuala criză prin care trece Europa. Mulţi reprezentanţi renumiţi ai societăţii civile prezenţi în capitala ucraineană au adresat întrebări legate de drepturile fundamentale în secolul XXI, de rolul intelectualilor şi al politicienilor în plan transnaţional, dar şi referitoare la fenomenul revenirii geopoliticii în actualitate. Printre aceştia se numără Slavenka Drakulic, Agnieszka Holland, Wiktor Jerofejew, Bernard-Henri Lévy, Ivan Krastev, Karl Schlögel, Marci Shore, Slawomir Sierakowski, Martin Simecka şi mulţi alţii.

În Europa, acţiunea Rusiei este susţinută atât de extrema stângă, cât şi de extrema dreaptă, în timp ce Ucraina este prezentată ca o biată victimă a grupărilor extremiste. 

Din dezbateri, s-a desprins următoarea idee de bază: conflictul din Ucraina, ce continuă să escaladeze, este reprezentativ pentru expresia luptei globale de redefinire a sistemelor de valori politice postcoloniale. Separarea între est şi vest ar fi fost eliminată deja de ani buni, iar spectrul orientărilor de stânga şi de dreapta pare să fi fost abrogat. 

În Europa, acţiunea Rusiei este susţinută atât de extrema stângă, cât şi de extrema dreaptă, în timp ce Ucraina este prezentată ca o biată victimă a grupărilor extremiste. În plus, nu mai există cale de întoarcere către naţionalism, ci doar un plus de integrare supranaţională. În acest „mare joc” al secolului XXI, integrarea se va hotărî în unul din cele două modele: modelul Uniunii Europene versus conceptul euro-asiatic al Rusiei. În esenţă este vorba, nici mai mult, nici mai puţin, despre ordinea socială dominantă a viitorului.

Timp de cinci zile s-a discutat fără întrerupere despre barbarismul celuilalt: o „Gayropă” decadent-liberală versus o Eurasie reacţionară, fascistă. În acest context, esenţială este întrebarea referitoare la rolul destrămării Uniunii Sovietice: se poate vorbi, cu adevărat, despre o ruptură istorică, marcând începutul unei noi epoci, ruptură cauzată de un proces de democratizare lent şi de răspândirea economiei libere de piaţă înspre est? Au beneficiat de atunci, cu adevărat, toate popoarele europene de dreptul la autodeterminare, putând să îşi aleagă singure propria ordine socială? Opinia lui Vladimir Putin în această privinţă este arhicunoscută.

În contextul unei politici reale de asigurare a resurselor la nivel global, în care forţele implicate sunt inegale, în capitalele europene există un dezacord în ceea ce priveşte responsabilitatea morală de a oferi unor ţări precum Ucraina, Moldova sau Georgia, posibilitatea de a deveni parte integrantă a universalismului european.

Dezbaterea foarte aprinsă de zilele trecute reprezintă, din acest motiv, o paradigmă a gândirii Uniunii Europene în anul comemorativ 2014: multe întrebări deschise cu privire la viitorul continentului, multe păreri şi multe argumente. Dar nicio direcţie strategică despre cum am putea acţiona în comun. Politica europeană uită mult prea repede cauza iniţială a protestelor de pe Maidan: dorinţa sinceră a unei majorităţi copleşitoare, foarte eterogene a populaţiei ucrainene de a deveni parte a Europei.

Dacă am acţiona unitar şi hotărât, dacă am renunţa în sfârşit la aspiraţiile naţionale hegemonice latente de ambele părţi ale Atlanticului, am putea vorbi de un predecesor al universalismului universal. Ucraina oferă Uniunii Europene şansa unică a unui nou viitor, dincolo de tragismul evenimentelor care au loc în această ţară. Până la urmă, cel mai mare duşman al libertăţii nu este barbarismul celorlalţi, ci caracteristica profund umană a reprimării şi uitării selective. Politica ar trebui să exploateze potenţialul şi să folosească urgent know-how-ul critic al societăţii civile transnaţionale, pentru că viitorul Europei depinde de Ucraina.

Articol semnat de Filip Radunović, Manager de Proiect în cadrul Programului Europa derulat de Fundaţia ERSTE. Originar din Muntenegru, a urmat studii de comunicare şi ştiinţe politice la Universitatea din Viena şi are un doctorat în semiotică. În ultimii cinci ani, a lucrat la proiecte din Europa Centrală şi de Est în domenii privind tineretul, promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, cercetarea socială, libertatea presei şi dezvoltarea urbană.