Un Brexit fără acord cu UE, cel mai rău scenariu pentru români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
brexit

Teodor Meleşcanu, ministrul român de Externe, a declarat că, dacă Marea Britanie va părăsi UE fără un acord, este posibil ca cetăţenii români să aibă probleme. În caz de „no deal”, cetăţenii statelor membre UE care trăiesc în Marea Britanie s-ar trezi brusc fără un permis de şedere legal în Regatul Unit.

„Atâta timp cât vor exista aceste proiecte care au fost acceptate de UE şi de guvernul britanic, sperăm că pe viitor se va ajunge la o respectare a lor. E greu de spus acum ce se întâmplă. Vom vedea zilele următoate, pentru că nu sunt multe de aşteptat”, a declarat şeful diplomaţiei române. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj românilor din Regatul Unit, al căror viitor în această ţară este incert.

„În cazul in care în final se aprobă acest acord, românii din Marea Britanie vor avea asigurate toate drepturile şi garanţiile pentru şederea lor acolo. Însă noi suntem pregătiţi pentru negocieri care vor fi duse cu succes şi pentru alte scenarii. La acest moment, nimeni nu trebuie să îşi facă griji pentru românii din Marea Britanie. Suntem aici, suntem pregătiţi”, a declarat Iohannis.

Românii care trăiesc şi muncesc în Regatul Unit erau îngrijoraţi în legătură cu statutul chiar şi în caz de acord  Brexit acceptat de Londra şi Bruxelles, dar în caz de ieşire necontrolată sunt şi mai panicaţi.

„Oamenii sunt îngrijoraţi cu privire la statutul pe care îl vor avea în Regatul Unit. Se tem că nu vor fi trataţi la fel ca alţi cetăţeni ai UE din Europa de Vest, deoarece, în trecut, oamenii din Europa de Est au fost percepuţi ca un fel de cetăţeni de mâna a doua. Ţările care au aderat la UE în 2004 şi 2007 au fost mereu tratate puţin diferit şi au fost supuse la tot felul de restricţii privind libera circulaţie, de exemplu, cetăţenii din aceste ţări trebuiau să înainteze o cerere pentru obţinerea unui permis de muncă", a explicat Florina Tudose de la Centrul de Resurse din Europa de Est, pentru Sky News . Ea a mai spus că românii sunt acum îngrijoraţi că ar putea fi supuşi din nou acestor restricţii speciale, atunci când Marea Britanie va părăsi UE.

Până la încetarea calităţii de membru UE Marea Britanie este obligată să-şi respecte toate obligaţiile asumate prin tratatele Uniunii, inclusiv libertatea de mişcare a persoanelor. 

Cu alte cuvinte, presupunând că data ieşirii Marii Britanii din UE va fi în martie 2019, până atunci orice cetăţean dintr-un stat membru al Uniunii va avea dreptul să locuiască şi să muncească în această ţară.

Ceea ce îi preocupă pe mulţi dintre cei 3,2 milioane de cetăţeni UE din Marea Britanie dar şi pe cei un milion de cetăţeni britanici din UE este ce se va întâmpla cu ei după martie 2019 (sau când statutul de membru UE va înceta). 

Permisul de şedere permanentă şi semipermanentă

În  caz de „no deal”, cetăţenii statelor membre UE care trăiesc în Marea Britanie s-ar trezi dintr-odată fără un permis de şedere legal pentru a sta în această ţară. În Marea Britanie trăiesc în prezent 3,5 milioane de cetăţeni europeni, între care aceştii şi câteva sute de mii de români,  în timp ce în jur de un milion de britanici au reşedinţa într-o altă ţară a Uniunii Europene.

Aceştia îşi puneau speranţa în acordul închiat la jumătatea lunii noiembrie între guvernul britanic şi UE şi care permitea cetăţenilor europeni care s-au mutat în Marea Britanie înainte de încheierea perioadei de tranziţie, adică 31 decembrie 2020, şi care trăiesc şi lucrează în ţară, să solicite un permis de şedere permanentă (settled status) pentru a avea rezidenţa în Marea Britanie, permis care este valabil pentru sine şi pentru propria familie.

 Permisul de şedere permanentă urma să fie eliberat celor care, fiind cetăţeni comunitari, au trăit în Marea Britanie o perioadă egală sau mai mare de cinci ani. Cei care au locuit mai puţin timp puteau primi un permis de şedere semipermanentă (pre-settled status) care le-ar permite să trăiască în Marea Britanie până la ajungerea la cei 5 ani necesari pentru cel definitiv. Permisul putea fi solicitat începând cu 30 martie 2019 şi până în iunie 2021 şi permitea să se trăiască în Marea Britanie orice perioadă dar şi ca eventual să se facă cerere pentru obţinerea cetăţeniei britanice.

Guvernul de la Londra a spus că şi cei care au deja documentul care atestă dreptul de şedere permanentă conform regulamentelor UE – cetăţenii europeni după cel puţin 5 ani consecutivi de şedere legală într-o altă ţară a Uniunii dobândesc în mod automat dreptul de şedere permanentă – vor trebui să solicite noul permis de şedere eliberat de Marea Britanie, însă vor putea obţine noile documente în mod gratuit, fără a trebui să prezinte altă documentaţie. Pentru toţi ceilalţi costul este de 65 de lire sterline (32,5 lire sterline pentru minorii de până la 16 ani).

Pe  moment nu este clar ce se va întâmpla după decembrie 2020, odată încheiată perioada de tranziţie. Guvernul britanic va aproba noi legi privind imigraţia care vor servi pentru a se reglementa intrarea şi şederea cetăţenilor europeni în ţară.

Până acum vreo doi ani puţini dintre ei faceau cerere pentru reşedinţă permanentă, care se poate obţine după cinci ani de şedere legală în Regatul Unit, pentru că în calitate de cetăţeni UE nu aveau nevoie de aşa ceva. 

După referendumul din 23 iunie 2016 când britanicii au votat în favoarea ieşirii din UE au fost depuse peste sute de mii de cereri pentru acordarea reşedinţei permanente din partea cetăţenilor EEA (statele din Uniunea Europeană + Norvegia, Islanda şi Liechtenstein).

Problema este că formularul care trebuie completat este foarte stufos (are 85 de pagini) şi mai mult, documentele cerute în sprijinul cererii, mai ales cele care probază toate ieşirile din şi intrările în Regatul Unit sunt uneori greu de obţinut, dată fiind absenţa până în 2015 a datelor cu privire la ieşirea din ţară.

Dacă Marea Britanie şi UE vor conveni asupra garantării drepturilor celor peste patru milioane de cetăţeni în cauză se va pune problema înregistrării lor.

Or, la ora actuală nu există resursele administrative pentru o asemenea operaţiune şi experţii avertizau recent asupra unui potenţial "coşmar birocratic", după ieşirea din UE.

Acordul privind Brexit-ul proteja şi rudele unui cetăţean european care au trăit în mod legal cu el în Marea Britanie înainte de 29 martie. Rudelor (dacă sunt din ţări din afara UE) li se permitea să rămână, dar erau nevoiţi să facă cerere pentru a obţine noul permis de şedere permanentă şi un document de rezidenţă, ambele eliberate de Marea Britanie.

Copiii născuţi din părinţi care au permisul de şedere permanentă urmau să obţină în mod automat cetăţenia britanică, în timp ce copiii născuţi din părinţi care au obţinut permisul de şedere semipermanentă obţineau acelaşi statut cu al părinţilor, cu excepţia cazului în care unul dintre cei doi este cetăţean britanic sau are permisul permanent sau drept de şedere în Marea Britanie. În acest caz, copilul va avea cetăţenia britanică. Permisul de şedere permanentă putea fi solicitat şi de soţii sau de partenerii civili ai cetăţenilor britanici.

Acordul încheiat cu UE mai prevede că cetăţenilor europeni care s-au dus în Marea Britanie pentru a-şi căuta de lucru înainte de 29 martie 2019 li se va permite să rămână în ţară timp de şase luni după sosire (şi probabil chiar mai mult dacă reuşesc să dovedească că vor fi angajaţi). Odată încheiată perioada de căutare a unui loc de muncă, vor trebui să părăsească ţara dacă nu şi-au găsit de lucru sau dacă nu pot demonstra că au suficiente resurse financiare – şi o asigurare medicală – pentru a putea trăi în Marea Britanie.

În cazul în care persoana nu mai poate lucra din cauza unei boli sau a unui accident invalidant, va fi posibil să se solicite permisul de şedere permanentă în avans dacă aceasta a trăit în Marea Britanie în mod continuu timp de cel puţin doi ani sau dacă infirmitatea permanentă este consecinţa unui accident de muncă care permite să se acceadă la o pensie de invaliditate acordată de o instituţie britanică. Şi în caz de pensionare este posibil să se solicite permisul de şedere în avans dacă persoana a lucrat în Marea Britanie cel puţin un an înainte de pensionare şi dacă a trăit în ţară timp de trei ani.

Guvernul britanic  a aprobat un sistem de imigraţie post-Brexit care va favoriza imigranţii calificati şi cu o situaţie financiară bună. Miniştrii au aprobat un plan prezentat de ministrul de Interne, Sajid Javid, în care imigranţilor calificaţi le va fi mai uşor să obţină vize decât celor necalificaţi, iar cetăţenii UE nu vor beneficia de tratament preferenţial pe piaţa muncii din Marea Britanie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite