Suedia în alertă. Activitate submarină suspectă în Arhipelagul Stockholm
0Forţele armate suedeze au trimis nave de război şi elicoptere, sâmbătă, ca întăriri în jurul arhipelagul Stockholm, în urma unor informaţii „credibile“ despre "o activitate subacvatică suspectă" în regiune.
Începând de vineri seara, peste 200 de militari, elicoptere, nave militare, dragoare maritime efectuează cercetări într-o zonă a Mării Baltice de aproximativ 50 de kilometri după ce armata a fost alertată de „o sursă credibilă“.
„Am decis creşterea numărului de unităţi în zonă“, a declarat comandantul Jonas Wikstroem în cadrul unei conferinţe de presă la Stockholm, după cum relatează AFP. „Considerăm că informaţia pe care am primit-o vineri este foarte credibilă“, a adăugat comandantul, refuzând să precizeze care sunt rezultatele operaţiunii de peste 24 de ore a armatei în jurul insulelor ce formează arhipelagul Stockholm.
Experţi suedezi au indicat pentru mass-media locală că ar putea fi vorba de un submarin rus care ar avea ca misiune înlocuirea echipamentelor de spionaj depăşite sau supravegherea exerciţiilor navale ale forţelor suedeze.
Potrivit cotidianului „Svenska Dagbladet“, operaţiunea militară a fost lansată vineri, după ce un mesaj radio în rusă a fost captat pe o frecvenţă de urgenţă.
Alte transmisii radio, criptate, au continuat după începerea cercetărilor, între un punct dintre arhipelagul Stockholm şi enclava rusă Kaliningrad, unde se află Flota rusă la Marea Baltică.
Luna trecută, Suedia a raportat că două avioane de luptă ruseşti au intrat în spaţiul său aerian şi un protest oficial a fost transmis ambasadorului rus la Stockholm.
Din cauza crizei din Ucraina şi anexarea Crimeea de către Rusia, în luna martie, ţările din Europa de Est şi statele baltice şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la "intenţiile" Moscovei.
Moscova a răspuns că marina rusă nu efectuează nici o activitate neobişnuită şi nu are cunoştinţă despre nici o situaţie de urgenţă în care să se afle vreun submarin al flotei ruse.
„Navele şi submarinele Marinei ruse îşi îndeplinesc misiunile, în conformitate cu programul lor", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, citat de agenţia de ştiri Interfax. "Nu există circumstanţe extraordinare, să nu mai vorbim de urgenţă în care să fie implicate nave de război ruseşti“, a comunicat Marina rusă.