Suedia a ajuns într-o situaţie disperată: Paturile de la ATI, ocupate 99%. Medicii îşi dau demisia. Primarul din Stockholm solicită intervenţia Armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suedia nu reuşeşte să facă faţă valului de pacienţi cu COVID-19, mai ales după ce unii angajaţi din sistemul medical şi-au dat demisia din cauza epuizării. În Stockholm, terapia intensivă a ajuns să fie ocupată în proporţie de 99%, iar primarul capitalei cere intervenţia armatei.

Suedia se confruntă cu o lipsă acută de personaj medical specializat, pe măsură ce creşte numărul demisiilor din sistem, după un an obositor în lupta cu COVID-19, scrie Bloomberg.

Sineva Ribeiro, preşedinta Asociaţiei Suedeze a Profesioniştilor din Sănătate, descrie situaţia drept „îngrozitoare” şi „fără precedent”. Chiar dinainte de pandemie, exista o lipsă de asistente, inclusiv la ATI, potrivit ei.

„Din ce în ce mai mult, personalul medical se plânge de epuizare şi consideră demisia ca singură soluţie. Într-un mediu de lucru în care eşti atât de obosit, riscul de greşeli creşte. Şi aceste greşeli pot duce la moartea pacienţilor”, spune ea pentru Bloomberg.

Acest lucru „ce face mai dificilă extinderea capacităţii la terapie intensivă”. Astfel, chiar dacă din ce în ce mai multe paturi ATI sunt instalate, grija Suediei este acum că nu are destul personal medical cu calificările necesare pentru a avea grijă de pacienţi.

Săptămâna aceasta, capacitatea la ATI din Stockholm a ajuns la ocupare de 99%, ceea ce a creat panică în oraş şi a necesitat solicitarea ajutorului exterior.

Potrivit unui sondaj realizat de TV4 în 13 din cele 21 de regiuni ale Suediei, numărul demisiilor din sistemul de sănătate a crescut faţă de acum un an, la 500 pe lună.

Se cere ajutorul Armatei

Primarul capitalei suedeze, Irene Svenonius, a cerut ajutorul armatei pentru a pune la dispoziţia spitalelor personal medical suplimentar, însă nu este sigur că armata are resursele necesare.

Primarul din Stockholm a declarat că situaţia este „extrem de tensionată” şi că muncitorii sunt copleşiţi şi obosiţi.

Sâmbătă, Finlanda a transmis că este pregătită să ajute Suedia, eliberând locuri la ATI pentru pacienţi din ţara vecină.

Suedia a fost una din ţările care nu a adoptat restricţii severe în pandemie, spre deosebire de alte ţări care au recurs la lockdown-uri. Autorităţile din Suedia au emis în mare parte recomandări şi au apelat la înţelegerea populaţiei pentru a le respecta.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite