Separatiştii din estul Ucrainei conduc după practicile URSS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii separatişti din autoproclamatele republici populare Lugansk şi Doneţk pun în practică o minicopie a Uniunii Sovietice, folosindu-se de vechile practice comuniste: naţionalizări, tribunale militare.

Separatiştii, sub acoperirea armistiţiului, au început să pună bazele în teritoriile controlate a unor regimuri după modelul celor din Transnistria şi Osetia de Sud, folosind vechile practici ale trecutului comunist, scrie „The New York Times“.

Liderii autoproclamtelor republici populare au anunţat naţionalizarea minelor şi a întreprinderilor, revizuirea curriculum-ului şcolare şi adaptarea lor la cel rusesc, precum şi reînvierea unor instituţii gen KGB, pe care teroriştii le numesc în glumă NKVD. Orice încercare de nesupunere este înăbuşită de tribunalele militare.

O astfel de restaurare a regimului comunist ar părea amuzantă, însă aceasta este sprijinită nu doar de terorişti, dar şi unii localnici loiali acestora, care se simt fericiţi să folosească simbolurile sovietice.

Potrivit „The New Times“, astfel de sentimente vor conserva pentru o perioadă îndelungată conflictul din estul Ucrainei, ceea ce va face dificilă reintegrarea regiunii în statul ucrainean care se va transforma într-un proces îndelungat.

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk susţine că Rusia vrea să transforme regiunea ucraineană Donbas într-o nouă Transnistrie sau Abhazie pentru a speria investitorii străini din Ucraina.

„Vladimir Putin vrea să creeze un fel de Abhazie, Osetie sau Transnistrie în Donbas pentru a transforma regiunea într-un punct sensibil pentru Ucraina şi a opri parcursul ţării spre Europa, a apreciat premierul.

Când oamenii de afaceri occidentali văd tancuri ruseşti cu drapelul rus în Donbas, proiectează această imagine asupra întregii Ucraine şi se gândesc de două ori înainte de a investi aici. Putin este conştient de acest lucru“, a spune premierul ucrainean.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite