Rusia ar putea ceda Transnistria Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina şi Federaţia Rusă examinează posibilitatea înfiinţării unui spaţiu economic liber în zona regiunii Odesa şi a Transnistriei - scrie presa ucraineană. O discuţie pe această temă a avut loc între şefii diplomaţiei de la Kiev şi Moscova.

Miniştrii de externe rus şi ucrainean, Serghei Lavrov şi respectiv Leonid Kojara au discutat, zilele trecute, când s-au întâlnit la Cernăuţi, despre crearea unui unui spaţiu economic liber în zona regiunii Odesa şi a Transnistriei - scrie publicaţia ucraineană „Korrespondent“. 

Este vorba despre un proiect prezentat la sfârşitul anului trecut la Ministerul de Externe al Rusiei şi la Administraţia Prezidenţială a Ucrainei de către fostul preşedinte al Sovietului Suprem al Transnistriei, Grigore Mărăcuţă. Proiectul respectiv prevede crearea unui spaţiu economic liber în zona regiunii Odesa şi a Transnistriei, ceea ce înseamnă, de fapt, „revenirea regiunii transnistrene la Ucraina“ - subliniază ziarul.

„Poate fi vorba de Zona Economică Transnistria, considerată ca fiind zonă comună a regiunii Odesa şi a Transnistriei. Dacă aceasta va fi creată, iar acest lucru va depinde în mare măsură de poziţia Chişinăului, situaţia din regiune va reveni la normal“ - a declarat o sursă din Administraţia Prezidenţială a Ucrainei.

Publicaţia mai notează că toamna trecută, la Moscova, la o reuniune a Comitetului Dumei de Stat pentru Comunitatea Statelor Independente, preşedintele autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, Evghenii Şevciuk, a declarat că Ucraina blochează tranzitul de mărfuri pe teritoriul său. Oficial, Lavrov şi Kojara au discutat despre soluţionarea conflictului transnistrean.

Deşi după întâlnirea cu omologul său ucrainean, ministrul rus a remarcat faptul că încă nu au fost stabilite premizele pentru o soluţionare politică a chestiunii transnistrene, o sursă din Ministerul de Externe de la Kiev a declarat pentru ziarul „Novaia Gazeta“ că „premize poate nu există, dar există un plan pentru rezolvarea problemei, pe marginea căruia se discută“.
 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite