Este vorba despre încercarea de mobilizare în favoarea unui boicot european şi internaţional împotriva celor 6 miniştri din noul guvern austriac care reprezintă Partidul austriac al libertăţilor (FPÖ), dar şi a viitoarei preşedinţii a Consiliului European ce urmează să fie asumată începând din această vară de către Austria. Totul în contextul unei revigorări reale a prezenţei şi influenţei partidelor care se anunţă deschis ca moştenitoare sau de inspiraţie nazistă, partide de extremă-dreaptă care reuşesc acum să adune voturi, să mobilizeze un număr important de suporteri din ce în ce mai fanatizaţi, reunind o varietate de tendinţe considerate până acum ca „marginale“ şi „nerelevante“. S-a dovedit că nu este aşa, fie şi numai pentru că discursul lor ultra-naţionalist, rasist, anti-semit şi general-xenofob reînvie temele proprii oricărei crize sociale şi identitare profunde, fiind capabile să genereze o solidaritate socială imediată a refuzului, de regulă violent şi intolerant.

Iată scrisoarea în cauză, vă las s-o judecaţi dumneavoastră;

„Să nu întoarcem privirea: moştenitorii nazismului sunt cei care au intrat pe poziţii de forţă în noul guvern austriac. Suntem toţi îngrijoraţi deoarece cu toţii suntem ameninţaţi de ideologia lor funestă a urii. Democraţia şi Europa sunt confruntate cu o nouă lovitură frontală, una care ar putea să le fie fatală. Este o etapă primejdioasă.

Cu toate astea, cancelariile au primit această situaţie într-o tăcere şi apatie vinovate.

Refuzăm ideea conform căreia progresul înregistrat de naţionalism precum şi sfârşitul democraţiei ar fi o fatalitate, precum şi că acţiunea împotriva acestor moştenitori ai nazismului ar fi ceva inutil, chiar nelegitim. Dimpotrivă, credem că responsabilitatea etică, civică şi politică a tuturor este de a-şi exprima opoziţia la modul cel mai ferm.

Asta mai înseamnă şi boicotul de către şefii de state şi guverne a preşedinţiei austriece a Consiliului European, între 1 iulie-31 decembrie 2018.

Nu se poate construi un viitor al Europei în timp ce există permisivitate faţă de ideologiile care au dus la distrugerea continentului nostru, ci luptând viguros în favoarea drepturilor fundamentale ale omului.

Este vorba despre destinul nostru comun.“

Lista semnatarilor:

Bernard Kouchner (fost ministru francez de Externe), Beate şi Serge Klarsfeld, conducătorii organizaţiei Copiilor deportaţilor evrei din Franţa, ambasadori onorifici şi trimişi speciali la UNESCO din partea Franţei şi a Germaniei pentru învăţarea lecţiilor Holocaustului şi prevenirea genocidului, Jose Ramos-Horta, Premiul Nobel pentru Pace, fost Preşedinte al Republicii Timorului de est, Migual Angel Moratinos, fost ministru spaniol al Afacerilor Externe, Kim Campbell, fostă Prim Ministru al Canadei, preşedinta organizaţiei World Movement for Democracy, Livia Fränkel, preşedinta Asociaţiei supravieţuitorilor Holocaustului (Suedia), Danis Tanovic, cineast din Bosnia Herţegovina, Voijitec Blodig, director adjunct al Memorialului de la fostul lagăr de concentrare de la Terezin, Olivero Toscani, artist plastic (Italia), Rithy Panh, scriitor şi cineast din Cambogia, Jovan Divijak, fost general, comandant al Corpului I de armată din Bosnia-Herţegovina, apărător al oraşului Sarajevo în timpul asediului şi director executiv al organizaţiei Education Builds Bosnia and Herzegovina, Richard Pasquier, vicepreşedintele Fundaţiei pentru memoria Holocaustului, fost preşedinte al Comitetului reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa-CRIF, fost preşedinte al Yag Vashem din Franţa, Willy Silberstein, preşedintele Comitetului suedez împotriva antisemitismului, Evelyn Garbacz, directoarea programelor Yad Veshem din Marea Britanie, Gerald Biard, redactor-şef Charlie Hebdo (Franţa), Naomi Kramer, preşedinta Fundaţiei canadiene pentru prevenirea genocidului şi a educaţiei asupra Holocaustului, Oriol López Badell, coordonator al Observatorului european al memoriilor (Spania), Alain Goldschläger, fost preşedinte al Comitetului academic al International Holocaust Remembrance Alliance, Canada), Felicia Waldman, profesoară la  Goldstein Goren Center for Hebrew Studies de la Universitatea din Bucureşti, adjuncta şefului delegaţiei naţionale la International Holocaust Remembrance Alliance (România), Jacques Smits, director al organizaţiei Territoires de la mémoire (Belgia), Benjamin Abtan, preşedintele EGAM (Mişcarea europeană antirasistă).

Se anunţă oare, cu adevărat, întoarcerea timpurilor întunecare de ură şi sânge întinse peste Europa şi peste lume de ascensiunea brutală a nazismului şi ideologie sale care separa omenirea între rasa superioară, menită să stăpânească totul şi „sub-oamenii“ al căror singur destin era de a munci şi muri pentru prosperitatea Celui de-al Treilea Reich? Sigur că nu trebuie să uităm acea perioadă, căci am avut-o şi noi direct reflectată în România cu consecinţele binecunoscute. Dar nu ştiu cât de utilă este această încercare de acum de a crea un climat de ostilitate suplimentar între ţările europene, A lansa un apel de alarmă este una, a intra direct în zona boicotului internaţional este cu totul şi cu totul altceva, mai ales când totul ar putea avea ca efect o adâncire a faliei care începe să se deseneze între Mitteleuropa şi Occidentul „nucleului dur“.

Sau, poate, dimpotrivă, este extrem de necesar un asemenea apel ca acţiune preventivă împotriva a ceea ce poate fi o instituţionalizare a relaţiei dintre partidele politice mainstream şi extrema-dreaptă, avertizând electoratele asupra posibilelor urmări instituţionale, vezi, spre exemplu, cazul Poloniei.

Poate a trecut prea mult timp de la oroarea celui de-al Doilea Război Mondial şi, în bunăstarea care a urmat, memoriile s-au estompat sau chiar au dispărut cu totul şi, ca atare, reflexele de apărare şi supravieţuire s-au atenuat. Se poate. Caz în care, noi cu toţii şi nu numai politicienii, vom putea plăti din nou. Asta este primejdia reală şi, în acest registru cred că trebuie lecturat această scrisoare deschisă.