Referendum Grecia 2015: Tribunalul respinge apelul privind blocarea referendumului. Votul de duminică este constituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Referendum Grecia 2015. Decizia Consiliului de Stat al Greciei permite organizarea referendumului programat duminică
Referendum Grecia 2015. Decizia Consiliului de Stat al Greciei permite organizarea referendumului programat duminică

Referendum Grecia 2015. Curtea supremă administrativă din Grecia a stabilit, vineri seară, că referendumul programat duminică, pe tema condiţiilor negociate cu creditorii internaţionali, este constituţional, informează cotidianul The New York Times, citat de Mediafax.

Decizia Consiliului de Stat al Greciei permite organizarea referendumului programat duminică. Departamentul pentru drepturile omului din Consiliul Europei a dat un comunicat zilele trecute potrivit căruia referendumul „încalcă standardele internaţionale“, dacă va fi susţinut în forma anunţată. Potrivit Consiliului Europeni, grecilor li s-a oferit prea puţin timp la dispoziţie pentru a se hotărî (doar o săptămână), iar întrebarea de pe buletinele de vot este neclară.

Referendum Grecia 2015. Întrebarea de pe buletinele de vot:

Ar trebui ca propunerea care a fost înaintată de către Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, la reuniunea Eurogroup din 25 iunie 2015, şi care constă din două părţi care împreună constituie propunerea completă, să fie acceptată?

Pentru că Grecia nu are o curte constituţională, audierea de vineri s-a ţinut în faţa unui consiliu format din 50 de judecători seniori a căror slujbă obişnuită este să decidă asupra unor chestiuni administrative, şi nu a unor probleme politice, notează „Financial Times“.

Premierul grec Alexis Tsipras s-a adresat vineri cetăţenilor la postul de televiziune naţional susţinând că ultimul raport al FMI confirmă argumentul Guvernului său. Raportul noteză că Grecia are nevoie de până la 60 de miliarde de euro de fonduri suplimentare, în următorii trei ani, şi de o scutire la scară largă a datoriei, pentru ca ţara să poată să pună pe picioare economia slăbită.

Prim-ministrul a solicitat grecilor să se „ducă cu calm la vot“, în cadrul referendumului ce va avea loc duminică. „Raportul FMI justifică opţiunea noastră de a nu accepta un acord care ar evita o problemă majoră, cea a datoriilor. Un vot negativ la referendum va însemna continuarea negocierilor cu creditorii în condiţii mai bune decât până acum“, a declarat Alexis Tsipras.

Premierul Alexis Tsipras a decis organizarea pe 5 iulie a unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii ţării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.

Pe aceeaşi temă:

Alexis Tsipras îndeamnă cetăţenii greci să respingă „şantajul“ creditorilor

Lecţia pe care o dă Islanda Greciei: cum să scoţi o ţară din faliment fără să plăteşti pentru datoriile făcute de alţii

Germania exclude posibilitatea restructurării datoriei suverane a Greciei

Imaginea neputinţei în Grecia: un bătrân plânge în faţa unei bănci. Rudele de peste hotare cumpără alimente pentru grecii care nu se pot descurca de la lună la lună

George Friedman: „Germania vrea să dea un exemplu din Grecia şi să arate că debitorii vor plăti un preţ cumplit pentru nesupunere“

Sondajele arată un vot strâns înaintea referendumului din Grecia

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite