Premieră în Norvegia: Un pakistanez ar putea deveni primul primar musulman din Oslo
0Un activist musulman de mediu originar din Pakistan ar putea deveni următorul primar al capitalei Norvegiei, Oslo, după ce partidul său a obţinut un rezultat neaşteptat de bun în alegerile locale.
Chiar dacă a obţinut doar cinci locuri în consiliul local din Oslo, acestea îi permit partidului ecologist care îl susţine pe Shoaib Sultan să decidă, practic, configuraţia noii majorităţi din capitala Norvegiei. Şeful partidului spune că va insista ca noul primar să fie candidatul său.
„Va fi un primar minunat pentru Oslo şi va fi cel mai reprezentativ primar pe care l-au avut oamenii din Oslo”, a declarat Rasmus Hansson, preşedintele partidului ecologist MDG, citat de Thelocal.no.
„Funcţia de primar face parte din pachetul care va fi negociat”, a adăugat el.
Atât partidul de dreapta, care a fost la putere în oraş de 18 ani, cât şi cel de stânga, au nunţat că sunt gata să negocieze cu ecologiştii pentru a obţine majoritatea în consiliu.
Candidatul propus de ecologişti are 41 de ani şi este fostul secretar al Consiliului Islamic, o organizaţie umbrelă care reprezeintă musulmanii din Norvegia. A venit în ţară din Pakistan atunci când avea doar un an.