Parlamentul European: Cetăţenia UE nu e de vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Malta a luat recent măsuri de introducere a unei scheme pentru scoaterea la vânzare a cetăţeniei malteze
Malta a luat recent măsuri de introducere a unei scheme pentru scoaterea la vânzare a cetăţeniei malteze

Cetăţenia EU nu trebuie sa aibă „o etichetă de preţ“ ataşată, menţionează Parlamentul European într-o rezoluţie adoptată joi, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg. PE cere Comisiei Europene să stabilească clar dacă schemele create de unele state membre, în special Malta, care duc la vânzarea cetăţeniei naţionale, şi implicit a celei europene, respectă litera şi spiritul tratatelor europene şi regulile UE privind nediscriminarea.

Unele state membre au introdus scheme care duc „direct sau indirect“ la „vânzarea“ cetăţeniei UE către cetăţeni din state terţe, chiar dacă toate statele membre ar trebui să acţioneze responsabil pentru păstrarea valorilor comune şi a succeselor Uniunii. 

Acestea sunt nepreţuite şi „nu pot avea o etichetă de preţ ataşată de ele“, se arată în rezoluţia care a fost adoptată cu 560 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 44 de abţineri.

Scoaterea la vânzare a cetăţeniei UE subminează încrederea reciprocă pe care este construită Uniunea, se mai arată în text.

PE subliniază faptul că drepturile conferite de cetăţenia UE, cum ar fi dreptul la circulaţie şi la rezidenţă liberă în UE, nu ar trebui considerate „bunuri comercializabile“. 

Cetăţenia UE implică a avea un interes în UE şi depinde de legăturile cuiva cu UE şi cu statele sale membre sau de legăturile personale cu cetăţenii UE, mai arată textul.

Mai mult, schemele de tip cetăţenie-contra-investiţii „vor permite doar cetăţenilor din cele mai bogate state terţe să obţină cetăţenie UE, fără a fi luate în calcul alte criterii“, ceea ce va duce la discriminare, arată PE în rezoluţia adoptată.

Malta a luat recent măsuri de introducere a unei scheme pentru scoaterea la vânzare a cetăţeniei malteze, „ceea ce automat înseamnă scoaterea la vânzare a cetăţeniei UE ca atare, fără nicio cerinţă referitoare la rezidenţă“, menţionează textul.

De asemenea, eurodeputaţii consideră că nu este clar dacă cetăţenii maltezi vor beneficia de această schemă, de exemplu prin venituri suplimentare din taxe, întrucât investitorii străini respectivi nu vor avea de plătit taxe. „Cetăţenia implică nu numai drepturi, ci şi responsabilităţi“, se precizează în rezoluţie.

PE cere Maltei să adapteze schema sa prezentă privind cetăţenia la valorile UE. La fel trebuie să facă şi alte state membre care au introdus scheme naţionale permiţând vânzarea directă sau indirectă a cetăţeniei UE, adaugă rezoluţia.

Legislativul comunitar cere CE să stabilească fără echivoc dacă aceste scheme respectă litera şi spiritul tratatelor UE şi Codul frontierelor Schengen, precum şi regulile UE privind nediscriminarea. De asemenea, PE solicită Comisiei să facă recomandări pentru a preveni subminarea de către astfel de scheme a valorilor fundamentale ale UE, precum şi linii directoare privind acordarea accesului la cetăţenia UE prin intermediul schemelor naţionale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite