Marea Britanie şi UE, acord pe Brexit?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Negociatorii din partea Marii Britanii şi UE pentru Brexit ar fi ajuns la un acord privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europenă, informează  Politico, citând trei diplomaţi ai UE. Negociatorii-şefi ai Uniunii Europene au refuzat să comenteze această informaţie.

Negociatorii Brexit au ajuns la un acord privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează site-ul de ştiri Politico, citând trei diplomaţi ai UE. Negocierile din acest weekend de la Bruxelles între oficialii britanici şi cei ai UE nu au condus încă la încheierea unui acord final privind Brexit în această săptămână, pentru aprobarea liderilor, a declarat duminică Reuters, surse europene.

Sub condiţia anonimatului, trei diplomaţi de rang înalt ai Uniunii Europene au declarat pentru Reuters că s-a ajuns la un acord privind condiţiile de retragere a Marii Britanii, dar alte surse nu confirmă informaţia.

Întrebaţi de Reuters, negociatorii-şefi ai Uniunii Europene au refuzat să comenteze aceste informaţii.

Ambasadorilor celor 27 de state membre ale UE (fără Marea Britanie) li s-a transmis, la o reuniune extraordinară ce se desfăşoară duminică seară la Bruxelles, că încă nu a fost convenit un acord cu Marea Britanie privind condiţiile Brexitului, au precizat pentru agenţia Reuters două surse diplomatice europene.

Convocarea neaşteptată a acestei reuniuni, împreună cu o întâlnire de asemenea neprogramată în aceeaşi zi între negociatorii şefi european şi britanic, Michel Barnier şi Dominic Raab, au fost urmate de relatări venite dinspre surse europene care afirmau că s-a reuşit încheierea unui acord între Londra şi Bruxelles.

Dar în final oficiali europeni au transmis agenţiei Reuters că încă nu s-a ajuns la un acord şi că negocierile continuă.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite