Lukaşenko, de neoprit în reprimarea criticilor: Comitetul Helsinki din Belarus, scos în afara legii. Arestările continuă după o descindere scandaloasă a KGB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksandr Lukaşenko, supranumit „Ultimul dictator al Europei” FOTO EPA-EFE
Aleksandr Lukaşenko, supranumit „Ultimul dictator al Europei” FOTO EPA-EFE

Regimul Lukaşenko îşi continuă represiunea împotriva criticilor, ultima victimă fiind Comitetul Helsinki din Belarus.

Curtea Supremă a Belarusului a decis vineri să scoată în afara legii această organizaţie pentru apărarea drepturilor omului. Decizia a venit ca urmare a unei sesizări depuse de Ministerul belarus al Justiţiei.

Harry Pogoniailo, vicepreşedintele Comitetului Helsinki din Belarus, a denunţat în instanţă probele utilizate împotriva organizaţiei sale, menţionând că provin dintr-un dosar penal încă în curs. Activistul s-a declarat în dezacord cu plângerea şi „dovezile” prezentate. El a cerut amânarea şedinţei, dar în zadar. Curtea Supremă a Belarusului a decis să dea curs sesizării regimului, care, după cum au precizat serviciile sale secrete, s-a lansat într-o „operaţiune de curăţare împotriva radicalilor”.

Miliţienii lui Lukaşenko au efectuat recent percheziţii la sediile unor ONG-uri, printre care şi cel al Comitetului Helsinki.

Conform ONG-ului Viasna, peste 130 de organizaţii şi asociaţii au fost scoase în afara legii în Belarus în ultimele trei luni.

În afară de lichidarea Comitetului Helsiniki, alte peste 30 de persoane au fost reţinute în Belarus pentru „insulte la adresa unui responsabil guvernamental” şi „incitare la ură socială”.

Aceste persoane - peste 80 până acum - au fost reţinute în urma unor comentarii postate pe reţelele de socializare în cazul unei intervenţii a KGB-ului belarus într-un apartament din Minsk. Două persoane au murit în urma acestei intervenţii: locatarul apartamentului, un programator IT critic la adresa regimului Lukaşenko, şi un agent al KGB-ului belarus.

Nu se ştie clar motivele descinderii forţelor de securitate ale lui Aleksandr Lukaşenko în locuinţa bărbatului respectiv, identificat drept Andrei Zelţer, autorităţile evocând doar o operaţiune „antiteroristă”, un calificativ folosit de regulă de regimuri autoritare precum cel din Belarus şi din Rusia pentru a aresta opozanţi.

Vineri, în timpul înmormântării ofiţerului KGB, Aleksandr Lukaşenko, aflat de 27 de ani la putere, a declarat că „nu va ierta moartea acestui tânăr”.

Însă observatorii independenţi din Belarus afirmă că Andrei Zelţer nu era un opozant, ci doar un simpatizant al mişcării de contestare a lui Lukaşenko, care a luat avânt după alegerile prezidenţiale din 9 august anul trecut pentru a denunţa „fraudele” şi a cere un nou scrutin, liber şi echitabil.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite