Limitele supermodelului suedez
0
Indiferent de modelul socio-economic urmat, statul suedez a fost prezentat mereu ca exemplu de funcţionare şi asigurare a bunăstării. Însă exemplele nu sunt perfecte.
După Al Doilea Război Mondial, Suedia a devenit celebră pentru importanţa mai mare acordată reducerii inechităţilor sociale în comparaţie cu alte ţări occidentale. A fost dată ca exemplu de stat-providenţă. Însă modelul său socio-economic, bazat pe impozite mari şi politici sociale redistributive, nu a întârziat să-şi arate vulnerabilităţile. Bugetul public naţional a fost atât de puternic lovit la începutul anilor ’90 din cauza exploziei bulei imobiliare şi mai multor falimente bancare, încât politicienii s-au văzut nevoiţi să reformeze sistemul. Sub efectul concomitent al globalizării şi intrării în Uniunea Europeană în 1995, Suedia a înlocuit astfel matricea social-democrată cu cea social-liberală, relatează slate.fr.
Schimbarea paradigmei
Adoptarea Noului Management Public (NPM) s-a datorat unui consens obţinut de Guvernul de centru-stânga al premierului Göran Persson (1996-2006). Pe lângă dereglementarea serviciilor poştale şi a transporturilor, apoi a telecomunicaţiilor, ţara scandinavă şi-a aplicat o cură de austeritate şi a înăsprit accesul la finanţări publice. De asemenea, a impus un excedent bugetar de 1%. Noul model socio-economic a readus stabilitatea financiară şi a asigurat o creştere economică puternică.
Activităţile din sectorul public au cunoscut la rândul lor o schimbare de paradigmă. În primul rând, numărul salariaţilor de la stat s-a redus. În al doilea rând, sistemul de „carieră“, caracterizat printr-un loc de muncă garantat, adesea într-un proces concurenţial centralizat, cu reguli stricte de angajare şi paliere de salarizare, aproape că a dispărut. S-a trecut în schimb la un nou sistem de încadrare şi menţinere într-o funcţie publică, mai individual şi axat pe calitatea serviciilor oferite de prestator.
Unul dintre elementele centrale ale acestui sistem este delegarea. Mai exact, şefii de instituţii publice au libertate mai mare de administrare. De exemplu, un director de şcoală stabileşte de unul singur numărul profesorilor necesari instituţiei sale şi cheltuielile. Göran Söderstam este unul dintre aceşti fericiţi administratori. El este directorul unei şcoli primare din centrul capitalei Suediei, Stockholm. Conduce o instituţie într-un sector sector public mai flexibil, mai dinamic şi implantat cu termeni specifici domeniului privat, precum raţionalizarea muncii, eficienţă, cultura rezultatului etc.
„Din punctul meu de vedere, al unui om care a cunoscut modelul din anii 1970, când începusem ca profesor, sistemul educaţional suedez a câştigat mult în calitate. După reforma din 1992, cu responsabilizarea administraţiei locale în şcolarizarea fiecărui copil din raza sa, am devenit mai liberi şi autonomi în alegerile noastre. Recrutez şi recompensez profesorii în funcţie de competenţele lor. Concurenţa este sănătoasă, inclusiv în sistemul educaţional“, spune el pentru slate.fr.
Statul suedez şi-a descentralizat mult administraţia, dându-le delegaţilor sarcinile legate de personal, precum promovarea, angajarea, repartizarea şi concedierea. Aceste sarcinci sunt prea centralizate în alte ţări,
Petter Kockum, consilier în politici publice
În 2006, Guvernul de centru-dreapta al premierului Fredrik Reinfeldt (2006 - 2014) a accelerat ritmul reformelor, înăsprind criteriile pentru indemnizaţiile de şomaj şi handicap şi reducând totodată impozitele. Suedia a devenit astfel, în mai puţin de 15 ani, un model pentru progresişti. În 2013, „The Economist“ o dădea ca exemplu de „Next supermodel“, alături de alte ţări nordice, pentru o „reformă sectorului public care a eficientizat statul“.
Limitele statului-providenţă
Cu toate acestea, social-democraţii, aflaţi mult timp la putere în secolul trecut, au câştigat ultimele alegeri, în 2014, promiţând reimplicarea statului în sectorul public. Au revenit la guvernare într-un context tulbure, marcat de o serie de scandaluri în sistemul de sănătate, care au scos la lumină deficienţe grave. Oamenii s-au plâns de cozile lungi de aşteptare şi de scăderea calităţii serviciilor. În plus, clasamentul PISA a indicat o prăbuşire a rezultatelor şcolare în Suedia. Această veste a şocat opinia publică suedeză, deja frământată, pe lângă problemele din sănătate, de revoltele din cartierele defavorizate şi de deraierile frecvente de trenuri din cauza reducerii investiţiilor în infrastructură.
Asemeni modelului social-democrat de odinioară, NPM şi-a arătat limitele. Iar criticile nu au întârziat să apară. Unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai NPM este Sten Widmalm, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Uppsala. El a atras atenţia în repetate rânduri asupra „efectelor perverse“ ale acestui model şi s-a declarat extrem de nemulţumit de termenul „client“, care a înlocuit termenul „utilizator“ în limbajul funcţionarilor publici. A luat totodată în colimator instaurarea unui sistem educaţional bazat pe profit, cu şcoli cotate la bursă şi care adânceşte inechităţile. El a deplâns chiar faptul că unele şcoli îşi rotunjesc veniturile prin oferirea unor salarii mai mici profesorilor şi ignorarea achiziţiilor de material pedagogic. Printre laude, mai ales în străinătate, şi critici, o necunoscută rămâne însă efectul pe termen lung. Deocamdată neajunsurile pălesc în faţa plusurilor.
Se încarcă comentariile...
