Jocul spionilor în Europa

S-a încheiat cu adevărat Războiul Rece în 1990? Nu ştim exact. Ceea ce ştim însă este că un altul nou, modern, care utilizează generos elemente ale media şi aplicaţii extrem de populare pe Internet – Facebook şi Twitter – se află la început.

Războaiele convenţionale s-au transformat în unele hibride, revoluţiile încep pe Twitter, utilizarea Facebook-ului impune diferenţe între un candidat şi altul care se confruntă într-o competiţie electorală, după cum a cincea dimensiune militară a devenit lumea virtuală, Internetul. Războiul Rece, în opinia liderilor politici, s-a încheiat în anii ’90, prin retragerea trupelor sovietice din Germania, reunificarea ei şi dezmenbrarea Tratatului de la Varşovia. Ceva, totuşi, a mai rămas în urmă: foştii spioni. Nici mai mulţi, nici mai puţini. Atât cât trebuie pentru ca aceia care îi controlează să aibă o imagine clară asupra a ceea ce se întâmplă în curtea adversarului sau a partenerului.

Ceea ce anticipăm se întâmplă rar, ceea ce nu prevedem se întâmplă în mod sigur! - Benjamin Disraeli, prim-ministru britanic

Şi când te gândeşti că noua istorie a Europei a început în 1987, când preşedintele american Ronald Reagan s-a oprit pentru un timp scurt, în drum spre reuniunea G-7 din Italia, la Poarta Brandenburg, în Berlinul de Vest, unde a ţinut un discurs fulminant, în ciuda opoziţiei liderilor est-germani, care au încercat să-l acopere cu megafoanele pornite în partea cealaltă a Zidului Berlinului, dar şi în pofida avertismentelor lui Howard Baker ori Colin Powell de a nu inflama spritele şi aşa tensionate ale sovieticilor. Reagan a rostit o frază care a făcut istorie: Domnule Gorbaciov, deschideţi această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid! În 1990 a căzut ceea ce Churchill inspirat numise Cortina de fier. Dislocarea ţărilor din Est a schimbat, într-adevăr, împărţirea cărţilor de joc ale geopoliticii europene. Numeroşi agenţi au fost eliberaţi din misiunile lor tradiţionale de spionaj Est-Vest, fiind nevoiţi să se recicleze în spionajul tehnologic, comercial, finaciar şi industrial. Lipsa de încredere a dus la infiltrarea lor mult mai uşor şi a cangrenat numeroase ţări.

Cei mai mulţi au provenit din fosta RDG, un teritoriu unde confrutarea a fost acerbă. Când, în 2010, au existat scurgeri de informaţii din telegramele diplomatice ale SUA,  guvernul britanic a devenit profund îngrijorat de numărul mare de spioni ruşi prezenţi la Londra. În timp ce Occidentul era ocupat cu urmările tragediei de la 11 septembrie, cu Al-Qaida şi Orientul Mijlociu, Putin a crescut în secret numărul de agenţi ruşi care operează în străinătate (preşedintele Putin a fost şeful FSB, fostul KGB până în 2000).

În decembrie 2000, Nikolai Patruşhev, succesorul lui Vladimir Putin la poziţia de director al FSB (Servicul Federal de Securitate), a marcat aniversarea infiinţării primului serviciu sovietic de informaţii, CEKA, şi a poliţiei secrete bolşevice printr-un interviu în care a descris astfel personalul FSB: Cei mai buni colegi ai noştri, onoarea şi mândria noastră, nu îşi desfăşoară activitatea pentru a câştiga bani. Ei sunt diferiţi şi au o trăsătură comună care îi uneşte şi este foarte importantă – loialitatea pentru instituţie. Ei sunt, dacă vreţi să spunem aşa, noua noastră nobilime. În URSS, KGB s-a aflat sub controlul direct al Partidului Comunist. Comitetul era subordonat Biroului Politic al PCUS.

Dar acum, FSB nu mai ascultă de nimeni; agenţii săi operează fără niciun control, croindu-şi propriile reguli secrete. FSB a devenit, astfel, cea mai puternică organizaţie din Rusia.

Bugetul său (al FSB, Servicul Federal de Securitate - n.r.) nu este public, iar numărul total de ofiţeri este estimat la 200.000. Îl putem considera pe Putin artizanul acestui serviciu, redesenat după 1990, care a absorbit mulţi din foştii angajaţi de dinainte de 1989 şi care are dreptul să opereze în străinătate pentru a colecta informaţii şi a desfăşura operaţii speciale.

George Friedman se întreba retoric, într-un articol recent al agenţiei Stratfor, Taking the Strategic Intelligence Model to Moscow, despre felul în care priveşte Rusia Ucraina, utilizând conceptul de analiză strategică (într-o accepţiune simplă, analiza strategică conduce la formularea unei strategii, a unui plan sau a unei politici a statului, a unei direcţii de acţiune într-un domeniu al securităţii naţionale. Conceptul strategic intelligence a fost lansat de Sherman Kent în lucrarea Strategic Intelligence for American Foreign Policy, 1949). De reţinut că multe din informaţii provin din surse deschise, în general din media. Viktor Cerkasin (fostul ofiţer KGB care îi avea în subordine, la Washington, în anii ’80, pe cei mai mari spioni pe care KGB i-a avut vreodată în America – Aldrich Ames şi Robert Hanssen) spune, într-o declaraţie despre un fermecător agent de informaţii rus, Anna Chapman, care a fost deconspirat în condiţii de necrezut: E ca şi cum grupa mare de la grădiniţă s-ar hotărî să se apuce de spionaj, nu e genul de serviciu de spionaj cu care eram obişnuit. Cerkasin consideră acest ultim scandal de spionaj ca un semn că ruşii se află încă în paradigma Războiului Rece, în fapt Moscova urmând cu abilitate interesele sale în Occident, nu neapărat prin adunarea de informaţii, ci prin business, deseori sprijinit prin spionaj industrial sofisticat, prin cumpărarea de influenţă şi prin aranjamente de culise.

Cancelariile occidentale au fost extrem de surprinse de anexarea Crimeei şi invazia din estul Ucrainei pusă la cale de Rusia. De fapt, omuleţii verzi –  soldaţi ruşi din forţele speciale – au acţionat conform schemelor învăţate la şcoala KGB. Acţiunile lui Putin în Ucraina corespund în mod clar doctrinei clasice a KGB, cunoscută sub numele de măsuri active. Aceasta include dezinformare, propagandă, represiune politică şi subversiune. Scopul principal, acum ca altădată, este acela de a slăbi Occidentul, pentru a crea neînţelegeri între membrii NATO şi a submina  autoritatea SUA în ochii comunităţii internaţionale. Propaganda rusă este difuzată de canalul de limbă engleză Russia Today şi armata de troli (o formulă care trimite la spiritele care trăiesc în munţi sau în păduri, întruchipând forţele rele ale naturii), lucrători asidui în spaţiul virtual, care postează comentarii pe site-ul diferitelor publicaţii. Instrumentele sunt moderne, dar gândirea este tot sovietică.

Sub masca taberelor pentru tineret, serviciile speciale ruseşti, organizează periodic instruirea şi pregătirea unor detaşamente (omuleţii verzi) pentru acţiuni de destabilizăre a situaţiei în fostele republici membre ale URSS:

Totul a devenit parte a războiului hibrid. Criza ucraineană este o lecţie care se va preda şi învăţa în şcolile militare. Ceea ce s-a petrecut în Ucraina nu este o criză generată de Ianukovici sau de posibila aderarare a ţării la UE, ci o strategie pe termen lung a Moscovei de a implementa cu mână de fier propria viziune referitoare la interesele sale în fosta zonă sovietică. Problema este dacă reuşim să avem o dezbatere serioasă, aplicată, cu privire la interesele noastre de securitate în această zonă. Dacă invazia Georgiei, în 2008 n-a mers chiar ca pe roate, invazia Crimeei a mers ceas – a comentat generalul Breedlove – începând cu deconectarea forţelor ucrainene din Crimeea de comandament prin bruiaj şi atacuri cibernetice şi terminând cu încercuirea lor completă de forţele ruse.

Luni, după ce guvernul de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi au agreat încetarea focului, războiul continuă: este dus cu pistoale-mitralieră şi lansatoare portabile de rachete. Dar există şi un război invizibil, pe tărâmul spionajului. Atât Ucraina, cât şi Occidentul luptă să contracareze avantajul Rusiei în teren. Comandantul suprem NATO susţine acum că nu a existat nicio îndoială asupra implicării trupelor ruseşti în Crimeea încă de la început, în pofida a ceea ce el a numit un grup camuflat în localnici despre care Moscova a afirmat că sunt voluntari care s-au înrolat în forţele crimeene de autoapărare. Totul a luat prin surprindere NATO, la fel ca operaţia din Cehoslovacia, în 1968.

Nedumerirea în legătură cu această operaţie este dată de modul în care au reuşit ruşii să evite mijloacele de interceptare americane, care sunt suficient de performante încât să culeagă toate informaţiile relevante transmise electronic sau digital. Sateliţii militari americani au fost orientaţi pentru a spiona trupele ruseşti care fuseseră masate în apropierea Crimeei în vederea invaziei şi, cu toate acestea, analiştii agenţiilor de informaţii au fost surprinşi de faptul că nu au reuşit să intercepteze nicio conversaţie între liderii ruşi, comandanţii militari şi forţele de pe teren în care să se discute planurile de atac. Ruşii au reuşit să evite mijloacele de interceptare ale Occidentului. Au descoperit ruşii o metodă de comunicare sigură sau au dezvoltat tehnologii noi? Momentul Crimeea reprezintă un punct de cotitură în tactica militară. Generalul Breedlove afirma: Am văzut cum au fost executate mai multe exerciţii în care formaţiuni largi de trupe au fost aduse la nivelul de pregătire de acţiune, după care s-au oprit. Şi apoi, bum, erau deja în Crimeea cu o forţă foarte bine pregătită şi antrenată. În timp ce occidentalii priveau nedumeriţi cum trupele regulate care au reprezentat diversiunea stau nemişcate, forţele din interior au fost activate, luându-i pe ucraineni, dar şi pe NATO pe nepregătite.

Operaţia rusă, în Crimeea, a reprezentat un caz clasic de maskirova (manipulare), termenul rusesc utilizat de spioni pentru a descrie operaţiile diversioniste în care ruşii par să fie maeştri. Nu ştim ce plănuieşte Putin în continuare, dar mai grav este că nu avem mijloacele de a identifica din timp o posibilă acţiune împotriva Moldovei, în Transnistria, care în mod sigur va avea un alt scenariu de derulare. În acest fel trebuie înţelese atât avertismentele comandantului suprem al NATO, cât şi cererea adresată direct lui Putin de cancelarul Angela Merkel să nu încerce să destabilizeze Moldova. Vicepremierul Dmitri Kozak (responsabil guvernamental pentru Crimeea şi autorul celebrului Memorandum Kozak de federalizare a Moldovei ca modalitate de rezolvare a conflictului transnistrean) a declarat, pentru Itar-Tass, că guvernul rus nu a discutat despre o posibilă aderare a Transnistriei la Federaţia Rusă cu mine personal, ceea ce nu este deloc acelaşi lucru cu faptul că guvernul rus nu a discutat despre Transnistria. Anders Fogh Rasmussen spunea, înainte de a părăsi poziţia de secretar general al NATO, că nu se îndoieşte că Rusia va creşte presiunile asupra Republicii Moldova, probabil şi asupra Georgiei, în aşteptarea finalizării acordurilor de asociere cu UE. Am văzut asta în trecut, o vom vedea şi în viitor, pentru că acesta e scopul Rusiei: să impiedice aceste ţări să aiba relaţii apropiate cu UE şi NATO.

Vladimir Putin apare ca un salvator într-un graffitti pe un zid din Crimeea FOTO Reuters

Pentru liderii de la Kiev care luptă să-şi consolideze controlul asupra unei ţări răvăşite de război civil, informaţiile de mare acurateţe despre rebeli sunt extrem de importante. Obţinerea unor informaţii (intenţiile şi obiectivele lor, capabilităţile militare şi cele logistice, inclusiv mijloacele şi canalele prin care primesc sprijin de la Moscova) se pare că este foarte dificilă. Scenariile urmate de rebeli sunt greu de anticipat la Kiev fără un set minim de informaţii.

Comunicaţiile ucrainene sunt în totalitate sub controlul Moscovei şi sunt folosite în favoarea rebelilor. Timpul lucrează împotriva administraţiei de la Kiev.

Pentru a remedia neajunsurile, ucrainenii trebuie să-şi restructureze serviciile de spionaj şi contraspionaj din rădăcini, altfel suveranitatea şi credibilitatea Ucrainei vor fi puse la îndoială. A conta cu precădere pe asistenţa occidentală nu este de mare folos, deoarece inclusiv vestul suferă de o lipsă de informaţii din estul Ucrainei. Patru factori au oferit Rusiei un avantaj decisiv în acest război al spionajului. Primul a fost timpul de pregătire de care Rusia a beneficiat pentru un astfel de conflict hibrid, care combină spionajul cu puterea unui conflict convenţional, cu presiunile economice, cu războiul informaţional şi manevrele politice. Serviciul de informaţii rusesc foloseşte întreg arsenalul de tehnici de spionaj moştenit de la predecesorii săi sovietici, dar adaptat într-o anume măsură zilelor noastre. Presiunile economice şi abilitatea de a le utiliza sunt un levier care mişcă politicile globale din loc. Generalul Valeri Gherasimov admitea, anul trecut, că mijloacele nonmilitare au devenit indispensabile şi de cele mai multe ori trec ca importanţă în faţa forţelor convenţionale. În al doilea rând, FSB deţine o importantă reţea în Ucrania încă din timpul URSS. Agenţi ai GRU sunt infiltraţi în rândurile armatei ucrainene. De asemenea, Serviciul Extern de Informaţii al Rusiei şi serviciul de informaţii al Ministerului de Interne al Rusiei au propriile reţele în Ucraina. În al treilea rând, structurile de informaţii ale Federaţiei Ruse supraveghează graniţa şi au luat contact cu cei care părăsesc Ucraina şi se îndreaptă spre Federaţia Rusă. De la aceştia culeg o serie de informaţii importante pentru viitoarele operaţii militare şi non-militare. Şi, în fine, este avantajul celui care a deschis conflictul şi care deţine capabilităţi de informaţii superioare putând astfel să schimbe strategia ori de câte ori consideră necesar. De fapt, Moscova are un obiectiv clar: să împiedice Ucraina să se alăture UE şi NATO.

Imnul României, interpretat de un român în gara din Amsterdam, în aplauzele olandezilor