FOTO Imaginile surprinse de un fotograf amator în buncărul lui Hitler la 40 de ani de la sinuciderea Fuhrerului
0Cotidianul german „Bild” a publicat vineri o serie de fotografii cu resturile buncărului lui Adolf Hitler din Berlin, surprinse în 1987 de un pasionat de fotografie din fosta Republică Democrată Germană.
Imaginile, pe care jurnaliştii de la „Bild” le consideră document istoric, surprid ruinele buncărului berlinez la mai bine de patru decenii de la sinuciderea Fuhreruluui, pe 30 aprilie 1945. Fotografiile au fost realizate de Robert Conrad, care la acea vreme voia să devină şofer de autobuz.
Conrad, care astăzi are 50 de ani, a povestit celor de la „Bild” cum s-a infiltrat în ruinele buncărului purtând un costum de muncitor. Conrad a intrat în buncăr şi a surprins imaginile cu ajutorul unui obiectiv de 35 mm.
„Era ultima şi singura şansă de a documenta acel loc”, a declarat Conrad, care a menţionat că imediat după s-au început lucrările pentru construirea unor blocuri, iar intrările în buncăr au fost îngropate. Germanul spune că nu este „un fan” al regimului nazist şi că a fotografiat locul pentru că e „fascinat” de obiectivele istorice.
Buncărul în care Hitler s-a sinucis alături de Eva Braun, femeia cu care se căsătorise cu doar o zi în urmă, i-a fascinat de-a lungul timpului pe istorici şi pe fotografi deopotrivă. În urmă cu doi ani, revista „Life” prezenta o serie de imagini din interiorul buncărului, realizate în vara anului 1945 de fotograful William Vandivert.
Robert Conrad, astăzi un fotograf cu acte în regulă, spune că a descoperit locul în care Magda Goebbels, soţia ministrului german de propagandă, Joseph Goebbels, şi-a otrăvit cei şase copii.