Dispută între guvernul croat şi Biserica Catolică, din cauza educaţiei sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursurile de educaţie sexuală introduse în şcolile din Croaţia au stârnit un conflict fără precedent între Biserica Catolică şi guvernul de centru-stânga. Valentin Pozaic, episcop adjunct din Zagreb, s-a declarat împotriva acestei măsuri prin care elevilor le vor fi predate noţiuni de bază despre sexualitate şi egalitatea dintre sexe.

El chiar a făcut referire la acţiunile armate conduse de Croaţia în regiunea Knin, în anul 1995, potrivit publicaţiei „Osservatorio Balcani e Caucaso“

 „Naziştii au venit la putere în urma alegerilor democratice, apoi au impus dictatura şi ştim cu toţii cum s-a finalizat. Mai e nevoie să avertizăm cu privire la asemănările dintre aceştia şi actualii comunişti din Croaţia?“, s-a întrebat Pozaic.

Biserica a luptat din greu pentru a împiedica introducerea educaţiei sexuale în şcoli, aceasta fiind considerată o scuză pentru a ascunde intenţiile de „îndoctrinare a copiilor cu ideologii ce promovează homosexualitatea şi erotismul“. Ceea ce intrigă Biserica este faptul că în cele trei ore ale cursului, copiii vor primi informaţii contrare cu învăţăturile bisericeşti: că masturbarea nu este un păcat, homosexualitatea nu este o boală sau o perversiune, iar contracepţia este cea mai bună metoda prin care se poate evita o sarcină nedorită, comentează publicaţia citată.

Arhiepiscopul de Zagreb, cardinalul Josip Bozanic, a precizat că modelul propus pentru sănătate şi educaţie este unul periculos, pentru că „unele aspecte din cadrul acestuia pot distruge un om“. Bozanic nu a explicat care sunt părţile dăunătoare ale educaţiei sexuale şi nici cum pot conduce acestea la nimicirea unui individ, însă a subliniat nerespectarea procesului democratic de către guvern şi absenţa dreptului părinţilor de a aproba în ce măsură sunt de acord cu un astfel de program desfăşurat în şcoală.

Rezistenţa Ministerului Educaţiei

Nu a durat mult pâna când Biserica a invitat părinţii să boicoteze orele de educaţie sexuală.

Elevii care nu participă la ore vor primi absenţe, a avertizat ministrul Educaţiei, Zeljko Jovanovic.

Reacţiile nu au întârziat să apară. „Jovanovic, pentru numele lui Dumnezeu, lasă-ne copiii în pace!“, este unul dintre mesajele afişate pe panourile din oraşele croate, pe lângă un citat din Constituţia Croaţiei, referitor la dreptul şi libertatea părinţilor „de a alege cum să îşi educe copiii“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite