Belarusul vrea să dezvolte rachete cu ajutorul Ucrainei
0Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi-a exprimat interesul pentru dezvoltarea unei industrii de rachete inteligente şi a solicitat ajutor din partea Ucrainei.
Aleksandr Lukaşenko i-a propus omologului său ucrainean Volodimir Zelenski o cooperare în domeniul dezvoltării rachetelor, transmite agenţia de presă BelTa, preluată de Agerpres în pagina electronică.
„Lucrăm foarte mult la dezvoltarea industriei rachetelor în Belarus. Nu am avut un astfel de domeniu până acum. Suntem foarte interesaţi să ne ajutaţi în această privinţă“, i-a spus Lukaşenko lui Zelenski în cadrul întrevederii avute vinerea trecută.
Preşedintele belarus nu a primit un răspuns concret, dar nu s-a arătat afectat de acest lucru.
„Dacă partea ucraineană ar fi de acord să ne ajute, atunci un proiect comun ar putea fi implementat într-un an şi jumătate sau doi. Dacă nu, atunci ne va lua patru sau cinci ani şi ne va costa şi mai puţin“, a subliniat el, citat de BelTa.
Potrivit lui Lukaşenko, propunerea nu se referă la rachete intercontinentale. Anul trecut, el remarca faptul că există o cerere mare pe piaţa internaţională de arme inteligente.
Minskul a dezvoltat deja un sistem de rachete cu lansare multiplă. Este vorba de un sistem numit „Polonez“, creat în 2015 cu sprijinul Chinei.