Atentate la Bruxelles. Autorităţile l-au identificat si pe cel de-al treilea kamikaze din capitala Belgiei

Atentate la Bruxelles. Autorităţile l-au identificat si pe cel de-al treilea kamikaze din capitala Belgiei

Cei doi bărbaţi din stânga sunt kamikaze care s-au aruncat în aer pe aeroport

Atacurile teroriste comise marţi la Bruxelles şi soldate cu cel puţin 31 de morţi şi 270 de răniţi au lovit în „inima“ Europei, care trebuie să reacţioneze într-o „tresărire“ a unităţii, comentează miercuri presa franceză, citată de AFP. Potrivit presei belgiene, cei trei atentatori au fost identificaţi.

UPDATE  Al doilea atentator sinucigaş de la aeroportul din Bruxelles, identificat

Al doilea atentator sinucigaş de la aeroportul din Bruxelles a fost identificat ca fiind Najim Laachraoui (bărbatul din stânga fotografiei de sus), au declarat miercuri surse din poliţie pentru AFP, transmite news.ro.

Si publicaţia belgiană De Standaard, citând surse din cadrul anchetei, a anunţat identificarea lui Laachraoui.

 Numele acestuia a fost vehiculat de presă şi miercuri dimineaţă, însă jurnaliştii au făcut asocierea greşită cu alt bărbat din grupul de trei ce apărea în poza difuzată de poliţie pentru a ajuta la prinderea suspecţilor.

Procurorii belgieni au anunţat oficial, miercuri, numele unuia dintre sinucigaşii de la aeroportul din Bruxelles, Ibrahim El Bakraoui, şi al celui de la metrou, fratele său Khalid.

Najim Laachraoui avea legătură şi cu atentatele din 2015, de la Paris. Anchetatorii francezi i-au stabilit adevărata identitate abia săptămâna trecută, pe baza probelor ADN culese din case conspirative unde teroirşii au pregătit atacurile.

______________________________________________________________________________

Procurorii federali l-au identificat pe Ibrahim El Bakraoui ca fiind unul dintre cei doi atentatori care s-au aruncat în aer pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, provocând moartea a 14 persoane. Fratele lui, Khalid, a murit după ce şi-a detonat un dispozitiv explozibil la metrou, omorând 17 oameni. 

Khalid (stânga) şi Ibrahim El Bakraoui (dreapta)

Poliţiştii îl caută acum pe unul dintre cei doi bărbaţi neidentificaţi, surprinşi de camerele de supraveghere din aeroport. Bărbatul din mijloc din poza difuzată marţi de poliţie este Ibrahim El Bakraoui. 

Iniţial, bărbatul cu pălărie a fost numit în presă Najim Laachraoui, dar procurorul federal Frederic Van Leeuwinfir a infirmat. 

UPDATE 14.32 Varianta procurorului

Procurorul federal belgian Frederic Van Leeuw a confirmat, miercuri, că al treilea suspect căutat după atentatele de marţi de la Bruxelles nu este Najim Laachraoui, aşa cum a speculat presa.

Procurorul general al Belgiei a confirmat, miercuri, că al treilea suspect căutat după atentatele de marţi de la Bruxelles nu a fost identificat şi capturat. Oficialul a infirmat astfel informaţia lansată de presa belgiană că suspectul ar fi Najim Laachraoui. 

Teroristul care apare între doi bărbaţi într-o fotografie difuzată marţi de către poliţia belgiană este Ibrahim El Bakraoui, care s-a aruncat în aer pe aeroport, a afirmat oficialul belgian.

Ceilalţi doi bărbaţi care apar în fotografie, unul dintre ei un kamikaze şi altul fugar, încă nu au fost identificaţi, scrie Reuters.

Potrivit procurorului, Ibrahim El Bakraoui, născut la Bruxelles, pe 9 octombrie 1986, s-a aruncat în aer pe Aeroportul Zaventem, iar fratele său, Khalid, născut de asemenea la Bruxelles, pe 12 ianuarie 1989, s-a aruncat în aer la staţia de metrou Maelbeek. Cei doi fraţi kamikaze au fost identificaţi după amprente.

„Al treilea suspect, care purta o jachetă deschisă la culoare şi o pălărie, este fugar“, a declarat procurorul.

„A adus o sacoşă mare şi apoi a plecat, înainte de explozie“, a adăugat el.

În urma unei percheziţii într-un apartament din Schaerbeek, „am găsit toate elementele necesare fabricării unor bombe, şi anume 15 kilograme de peroxid de acetonă, 150 de litri de acetonă, apă oxigenată, detonatoare şi o valiză umplută cu şuruburi şi cuie“, a precizat oficialul belgian.

Van Leeuw a confirmat arestarea unui suspect în cartierul Schaerbeek din Bruxelles, dar a precizat că acesta nu este Najim Laachraoui.

Unul dintre atacatorii sinucigaşi de la Bruxelles a scris un testament - procuror

Totodată, el a declarat că Ibrahim El Bakraoui a scris un testament. Documentul a fost găsit pe un computer, pe care anchetatorii l-au recuperat dintr-un coş de gunoi.

El Bakraoui a scris că „se grăbea, nu ştia ce să facă, era căutat peste tot, nu mai era în siguranţă şi că riscă să ajungă într-o celulă (de închisoare)“.

Bilanţul atentatelor de la Bruxelles este de 31 de morţi şi 270 de răniţi, potrivit procurorului federal belgian.
 

UPDATE 13.52
Aeroportul internaţional din Bruxelles va rămâne închis şi joi, ca urmare a atentatelor de marţi, a anunţat directorul general Arnaud Feist.

„Nu vor exista zboruri de pasageri către şi de pe #brusselsairport mâine, 24 martie“, a scris Feist pe contul de Twitter, citat de DPA.

UPDATE 13.31

Un moment de reculegere are loc miercuri în Bruxelles, drept omagiu adus victimelor atentatelor care au avut loc cu o zi înainte, informează RTBF, potrivit Mediafax. Sute de persoane s-au adunat la evenimentul de comemorare.

Oficiali, inclusiv premierul, vor păstra un minut de tăcere în apropiere de sensul giratoriu Schuman din Bruxelles.

FOTO Le Figaro

Moment de reculegere la Bruxelles FOTO AFP

Un minut de reculegere a avut loc miercuri la Bruxelles. Premierul francez Manuel Valls (dreapta), alături de omologul său belgian Charles Michel (centru), şeful Comisiei Europene Jean-Claude Juncker (dreapta) şi Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe Federica Mogherini FOTO DHNET.BE

UPDATE 13.08

Bashar Ja'afari, şeful delegaţiei Guvernului sirian la discuţiile de pace de la Geneva, a declarat că cel puţin unul dintre atacatorii de la Bruxelles a luptat în Siria, înainte de a se întoarce în Belgia. Bashar Ja'afari a făcut această declaraţie la Geneva, înainte de întrevedera cu emisarul special ONU pentru Siria Staffan de Mistura. Reprezentantul regimului condus de Bashar al-Assad a refuzat să dea detalii, relatează Deutsche Welle.

UPDATE 12.59

Staţia de metrou Maelbeek, scena celui de-al doilea atac terorist de marţi din Bruxelles, care a fost grav avariată, va rămâne închisă timp de mai multe săptămâni, a declarat primarul Bruxelles-ului, Yvan Mayeur, la postul Bel RTL, transmite Deutsche Welle. 20 de persoane au murit în urma exploziei produse marţi la metroul din capitala Belgiei.

Atentate la Bruxelles. Suspectul care a scăpat de pe aeroport a fost arestat

UPDATE 11.57 Autorităţile belgiene l-ar fi arestat pe Najim Laachroui, suspectat pentru atentatele de marţi, de la Bruxelles, scrie cotidianul DH. Bărbatul ar fi fost arestat în cartierul Anderlecht. Autorităţile belgiene l-au identificat într-o filmare de pe camerele de supraveghere din aeroport, iar miercuri dimineaţă au anunţat identitatea sa. În schimb, „Le Libre Belgique“ şi AFP scriu că un alt suspect ar fi fost arestat la Anderlecht. DH a revenit asupra ştirii difuzate iniţial şi a anunţat de asemenea că un alt suspect a fost arestat. Procurorul Belgiei va susţine o conferinţă de presă mai târziu.

Laachraoui a fost în Siria în 2013 şi era căutat din 4 decembrie 2015.
 

UPDATE 11.34 Transportul feroviar internaţional a fost reluat

Primele trenuri internaţionale au ajuns miercuri dimineaţă la Bruxelles, a doua zi după ce transporturile feroviare au fost suspendate ca urmare a atacurilor teroriste comise marţi dimineaţă în capitala Belgiei, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Un tren de mare viteză Thalys plecat de la Amsterdam a ajuns la Bruxelles miercuri la ora locală 07.00 (08.00, ora României), a anunţat compania feroviară olandeză NS.

Societatea belgiană a căilor ferate (SNCB) a anunţat că se aşteaptă ca transporturile feroviare să revină miercuri la normal în întreaga ţară.

Legăturile feroviare internaţionale cu mai multe oraşe europene, printre care trenurile Eurostar dintre Bruxelles şi Londra, au fost suspendate în urma atacurilor produse marţi în capitala Belgiei.

UPDATE 10.48

Transportul public din Bruxelles a fost repus în funcţiune, în mare parte, la o zi după atacurile teroriste din capitala Belgiei soldate cu cel puţin 31 de morţi şi 270 de răniţi, ceea ce a determinat autorităţile să suspende serviciile de transport, informează postul de radio belgian RTBF, citat de Mediafax.

Două linii de metrou în Bruxelles (1 şi 5) sunt repuse în funcţiune, miercuri, dar nu deservesc încă staţiile, iar alte două linii (2 şi 6) continuă să fie suspendate.

Circa 20 de linii de autobuze circulă în prezent în capitala belgiană. Traficul feroviar a fost reluat aproape în totalitate.

Serviciile de transport de metrou vor funcţiona în intervalul orar local 07.00 - 19.00 (08.00 - 20.00, orele României), a precizat un purtător de cuvânt al reţelei de transport Stib.

Traseele acoperite de serviciile de metrou vor fi efectuate de curse de autobuz.

„Accesul la staţiile reţelei de transport subteran se va face controlat în prezenţa serviciilor de securitate şi va fi autorizat în intervalul 07.00 - 19.00“, a precizat compania Stib.

Staţiile Bruxelles-Schuman, Bruxelles-Congres, Bruxelles-Chapelle, Merode şi gara aeroportului Zaventem rămân închise.

Şcolile, centrele comerciale şi instituţiile administrative urmau să fie redeschise miercuri, potrivit Le Soir.

UPDATE 10.20 Potrivit presei belgiene, mai multe echipe de comando au fost implicate în atentatele de marţi, de la Bruxelles. Cele trei echipe de terorişti au folosit un taxi, al cărui şofer a contactat autorităţile, dar şi un Renault Clio şi un Audi S4 de culoare neagră, transmite news.ro. Imediat după atentate, martori au semnalat prezenţa unui Audi închis la culoare, cu trei sau patru persoane la bord. Plăcuţele de înmatriculare ale maşinii fuseseră scoase. Anchetatorii verifică în prezent dacă nu cumva martorii s-au înşelat.

DH scrie că proprietarul vehiculului este un tânăr de 22 de ani, de origine turcă, pe care serviciile de securitate belgiene îl urmăreau, pentru că anul trecut a fost în Arabia Saudită. El a fost însoţit de patru belgieni, dintre care unul de origine marocană, cu vârste cuprinse între 22 şi 33 de ani. Cei aflaţi la bord nu au coborât pe aeroport, iar după atacuri au plecat spre Bruxelles. Presa belgiană speculează că ar putea fi autorii atentatului de la metrou.
 

Atentate la Bruxelles. Najim Laarchraoui, teroristul care a scăpat de pe aeroportul din Bruxelles

UPDATE 9.49  Teroristul cu pălărie căutat de autorităţile belgiene după ce a fost filmat de camerele de supraveghere de pe aeroportul din Bruxelles este Najim Laarchraoui, care a fost implicat şi în atentatele de la Paris.

Poliţia belgiană a dat publicităţii o fotografie cu Laachraoui, un tânăr în vârstă de 24 de ani. El era căutat deja pentru atentatele de la Paris, după ce ADN-ul său a fost găsit „pe materialul explozibil folosit la atacurile“ din 13 noiembrie 2015 de la Paris, soldate cu 130 de morţi.

Bărbatul a fost în Siria în 2013 şi era căutat din 4 decembrie. El a fost controlat sub identitatea falsă Soufiane Kayal, la începutul lui septembrie, la frontiera dintre Austria şi Ungaria. Se afla atunci în maşină cu Salah Abdeslam, suspectul arestat marţi pentru masacrul din capitala Franţei, şi cu Mohamed Belkaid, un algerian de 35 de ani ucis săptămâna trecută de autorităţi.

Tot sub numele de Kayal, el a închiriat casa conspirativă unde au fost pregătite atentatele de la Paris. Mai mult, Laachraoui ar fi ţinut legătura telefonic cu teroriştii care s-au aruncat în aer în seara de 13 noiembrie. Se pare că el ar fi făcut centurile cu explozibili folosite la atentatele de la Paris şi bombele care au explodat marţi la Bruxelles.

Potrivit RTBF, există mai multe indicii care susţin ipoteza că Laachraoui ar fi construit dispozitivele cu explozibili utilizate în atentatele din Paris. El ar avea compentenţele necesare în electromecanică pentru a construi dispozitivele pe care au fost descoperite amprentele sale. De asemenea, în locuinţa din Schaerbeek (Bruxelles) ar fi fost construite dispozitivele explozive utilizate în atentatele din noiembrie din Paris.

La fel ca fraţii El Bakroui, identificaţi drept presupuşii atacatori kamikaze de pe aeroportul Zaventem, Laachraoui se află în vizorul poliţiei belgiene pentru activităţile sale infracţionale.

Atentate la Bruxelles. Doi fraţi, identificaţi ca presupuşii kamikaze din aeroport

Locul exploziilor din Aeroportul Zaventem FOTO Daily Mail

UPDATE 9.15 Potrivit RTBF, fraţii El Bakraoui, din Bruxelles, au fost identificaţi ca presupuşii kamikaze ai atacurilor de pe aeroportul din Zaventem. Fraţii El Bakraoui, Khalid şi Brahim, de 27, respectiv 30 de ani, erau cunoscuţi serviciilor de poliţie pentru fapte de tâlhărie, nu şi pentru acte de terorism.

Cei doi fraţi locuiau la Bruxelles. Se pare că Khalid a închiriat, sub un nume fals, o serie de locuinţe unde s-ar fi ascuns teroriştii care au comis atentatele din noiembrie de la Paris, transmite news.ro.
 
De asemenea, el a închiriat şi apartamentul din Bruxelles unde un poliţist a ucis săptămâna trecută un presupus terorist.


Atentate teroriste la Bruxelles. Aeroportul din Toulouse, evacuat pentru scurt timp

Aeroportul Toulouse-Blagnac a fost evacuat din „motive de securitate“, pentru scurt timp, miercuri dimineaţa, potrivit Poliţiei de Frontieră, Franţa fiind în alertă maximă a doua zi de la atentatele de la Bruxelles, soldate cu cel puţin  32 de morţi şi 260 de răniţi.


„Bruxellesul lovit de terorism'“, titrează „Le Monde“, care apreciază că „Belgia a intrat, marţi 22 martie, într-un scenariu de coşmar“.

„Europa lovită în inimă“, scrie „Le Figaro“, subliniind că „în faţa unui inamic care i se impune, Europa trebuie să existe ca forţă de lovire şi de protecţie“.

Publicaţia economică „Les Echos“ titrează „Europa atacată“ şi denunţă „o lovitură de buldozer contra Uniunii“.

„Victimă a violenţei oarbe, Europa ar promova ea însăşi violenţa dacă ar cădea pradă tentaţiei răzbunării“, este de părere cotidianul catolic „La Croix“.

Alte publicaţii franceze amintesc de atacurile teroriste de la Paris, din 13 noiembrie anul trecut, soldate cu 130 de morţi.

„Iată cum Bruxellesul şi Parisul au devenit fraţi de sânge“, titrează „L'Alsace“.

Imaginile cu cei răniţi, dar şi cu supravieţuitorii în urma atacurilor care au avut loc marţi dimineaţă pe Aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem şi la staţia de metrou Maelbeek din capitala Belgiei sunt prezentate pe prima pagină în toate cotidianele franceze publicate miercuri, relatează Agerpres.

Două explozii au avut loc marţi dimineaţa pe Aeroportul Zaventem şi una la staţia de metrou Maelbeek, situată în apropierea Cartierului European. Cel puţin 31 de persoane au fost ucise şi alte aproximativ 270 rănite în cele trei explozii din capitala Belgiei revendicate de organizaţia jihadistă Statul Islamic.

„Luptătorii Statului Islamic au detonat o serie de bombe, centuri şi dispozitive explozive, marţi, la aeroport şi la o staţie de metrou din centrul Bruxelles-ului, capitala Belgiei, ţară care participă la coaliţia internaţională împotriva Statului Islamic“, a precizat Statul Islamic într-un comunicat redat de Amaq News.

„Le promitem ţărilor cruciate care s-au aliat împotriva Statului Islamic zile mai sumbre, ca reacţie la agresiunile contra statului nostru. Cu voia lui Allah, vă aşteaptă ceva mai dur şi mai amar“, a avertizat organizaţia jihadistă.

Exploziile de la Bruxelles au avut loc la patru zile de la capturarea lui Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandoului implicat în comiterea atentatelor teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015. Atentatele de la Paris au fost revendicate de asemenea de Statul Islamic.

Presa belgiană a menţionat iniţial trei potenţiali suspecţi pentru atacurile teroriste de marţi dimineaţă de la Bruxelles.

O reuniune de criză are loc la Bruxelles.

FOTO AP

Atentate la Bruxelles. Raiduri în capitala Belgiei

În cursul nopţii de marţi spre miercuri, autorităţile belgiene au desfăşurat raiduri la mai multe adrese din ţară, iar cel puţin una dintre operaţiuni a fost lansată în baza unor informaţii furnizate de şoferul de taxi care i-a dus pe cei trei terorişti la aeroport, relatează agenţia de presă Reuters, citată de news.ro.

Potrivit postului VTM, şoferul de taxi i-a recunoscut pe cei trei suspecţi filmaţi de camerele de supraveghere din aeroport şi a anunţat autorităţile.

El a povestit că cei trei au avut un comportament suspect şi nu i-au permis să se atingă de bagajelele lor.

Taximetristul le-a spus forţelor de ordine adresa de unde i-a luat pe terorişti. Este vorba de o clădire din cartierul Schaerbeek, din Bruxelles.

Forţele de securitate au lansat o operaţiune la adresa respectivă şi au descoperit o bombă cu cuie şi un drapel al Statului Islamic.

Autorităţile belgiene verifică dacă atacurile de marţi au avut legătură cu arestarea lui Salah Abdeslam, ce a avut loc vineri. Experţi în securitate au sugerat, însă, că nivelul de organizare presupus de atentate sugerează că pregătirea lor a durat mai mult de câteva zile.

Săptămâna trecută, explozibili şi un steag al Statului Islamic au fost descoperite în timpul unui raid într-un apartament din sudul oraşului Bruxelles.

Poliţia a găsit acolo şi o amprentă a lui Abdeslam, aşa că este posibil ca acesta să fi fost implicat în planificarea atacurilor de la aeroport.

După interogarea lui Abdeslam, Poliţia a emis un mandat de arestarea pe numele lui Najim Laachraoui, în vârstă de 25 de ani, care ar avea legătură cu atacurile de la Paris.

Imaginile de proastă calitate surprinse de camerele de supraveghere de pe aeroport, dar şi fotografia slabă a lui Laachraoui din baza de date a poliţiei fac deocamdată imposibil de spus dacă el a fost unul dintre atacatorii de la aeroport.

Autorităţile au identificat prima victimă a exploziilor din Bruxelles

Concomitent, autorităţile belgiene au indentificat prima victimă a atacurilor teroriste de marţi, relatează Sky News, precizând că este vorba de o femeie din Peru, mamă a două fetiţe gemene în vârstă de trei ani.

Adelma Tapia Ruiz, în vârstă de 37 de ani, se afla la zona check-in de pe aeroportul Zaventem atunci când a avut loc dublul atentat şi se pregătea să plece la New York, pentru a-şi vizita rudele.

Soţul său şi cele două fiice au supravieţuit atacului. Potrivit presei, fetele fugiseră să se joace cu numai câteva clipe înainte de explozie, iar tatăl lor era cu ele.

„Avea fetiţe gemene, numite Maureen şi Alondra Delcambe Tapia. Erau pe aeroportul din Bruxelles, plecau la New York pentru a o vedea pe sora mea, Milenka Tapia. Atacul le-a curmat destinul“, a declarat fratele victimei, Fernando Tapia.

Femeia locuia în Belgia de nouă ani şi se căsătorise cu un belgian.

Reuniune de urgenţă a miniştrilor UE

Miniştri din statele membre UE se vor întâlni, la cererea Belgiei, pentru a discuta despre atentatele de la Bruxelles, a anunţat pe Twitter ministrul olandez al Justiţiei, Ard van der Steur.

Este posibil ca reuniunea să aibă loc joi dimineaţă, a precizat oficialul olandez, potrivit Reuters.

Olanda, care deţine în prezent Preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, va organiza evenimentul.

Atentatele care au lovit Bruxellesul sunt văzute ca acte de răzbunare pentru capturarea lui Salah Abdeslam. Dacă această ipoteză se confirmă, atunci Europa trebuie să se teamă de viteza de reacţie a unei celule teroriste. De asemenea, este posibil ca o celulă teroristă, care are legături cu Salah Abdeslam, să fi atacat la Bruxelles pentru că jihadistul ar fi putut să îi dea de gol.

Atentatele care au lovit Bruxelles-ul sunt văzute ca acte de răzbunare pentru capturarea lui Salah Abdeslam. Dacă această ipoteză se confirmă, atunci Europa trebuie să se teamă de viteza de reacţie a unei celule teroriste.

De asemenea, este posibil ca o celulă teroristă, care are legături cu Salah Abdeslam, să fi lovit acum Bruxelles-ul, pentru că arestarea jihadistului ar fi putut să îi dea de gol.

Atacurile de la Bruxelles arată că reţele jihadiste din Belgia, dar şi în restul Europei, rămân capabile să organizeze operaţiuni de amploare sângeroase, indiferent de presiunea pe care poliţia o exercită asupra lor, apreciază experţi şi oficiali citaţi de AFP.

Anul „2015 a fost dificil, dar mă tem ca 2016 să nu fie teribil“, a declarat pentru AFP un oficial francez în lupta împotriva terorismului, care a cerut să rămână anonim, transmite Mediafax.

„Vom fi loviţi de un val de terorism foarte puternic, pe care-l vom putea opri doar parţial. Vom prinde unele echipe - nu au avut loc niciodată atât de multe arestări -, dar nu-i vom putea prinde pe toţi. Este imposibil. Suntem depăşiţi“, a subliniat oficialul francez.

Înainte de a muri, presupusul lider al comandoului de la Paris, Abdelhamid Abaaoud, le-a spus unor apropiaţi că a intrat în Franţa „fără documente oficiale“, însoţit de alţi 90 de bărbaţi – „sirieni, irakieni, francezi, germani, englezi“. El a preconizat alte atacuri „încă şi mai rele“, notează AFP.

„Trebuie ca această afirmaţie să fie luată în serios, ştim acest lucru de ceva timp“, a mai spus oficialul francez.

„Trebuie să ţinem cont de amploarea şi de gravitatea terorismului. Războiul va fi de lungă durată“, a avertizat preşedintele francez Francois Hollande.

citeste totul despre: