Atac cu armă albă la Hamburg: Un mort şi mai mulţi răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter @MarcoZitzow
FOTO Twitter @MarcoZitzow

O persoană a murit şi mai multe au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis pe stradă şi într-un supermarket din oraşul Hamburg, în nordul Germaniei.

Mai mulţi trecători au fost atacaţi cu cuţitul pe o stradă din Hamburg. Ulterior, un atacator a intrat într-un supermarket, unde a rănit mai mulţi oameni. Atacul a avut loc în jurul orei locale 15.00 (16.00 ora României).

Poliţia a intervenit imediat, încercuind locul atacului şi recomandându-le trecătorilor să-l evite. Un bărbat a fost arestat în legătură cu acest atac, potrivit unui anunţ făcut pe Twitter de Poliţia Germană.

Motivele comiterii atacului încă nu sunt cunoscute, potrivit Poliţiei Germane.

„Nu dispunem încă de informaţii clare în legătură cu motivul (atacului, n. red.) şi cu numărul persoanelor rănite“, a anunţat un reprezentant al poliţiei.

Un suspect este căutat de Poliţie, potrivit Bild.

Germania se află în stare de alertă după un atac armat comis în centrul oraşului München în vara anului trecut şi după un atac cu un camion comis la un târg de Crăciun din Berlin în decembrie anul trecut, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic. La Hamburg, ultimul atac cu cuţitul a avut loc în octombrie anul trecut. Şi acest atac a fost revendicat de Statul Islamic.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite